Rezervându-şi statutul de antrenor, Ludovic Orban introduce în relaţia dintre partidele care compun coaliţia de guvernare un concept nou, „spiritul de echipă”.
Clasa politică nu se poate curăţa decât singură, aşa cum se spală pisicile. Va veni şi acel moment. Un bun sistem este acela care se autoreglează singur. Avem un exemplu în situaţia din Statele Unite.
Să ne imaginăm ce ravagii ar face un personaj ca Donald Trump într-o ţară cum este România. În niciun caz nu ar pierde alegerile după un singur mandat. Aşa cum nu le-a pierdut nici Traian Băsescu, nici Klaus Iohannis. Întrebarea este dacă un Traian Băsescu sau Klaus Iohannis ar fi putut câştiga alegerile într-o ţară ca SUA?
Frecvent utilizat în limbajul politico-propagandist sub termenul general de „solidaritate”, cu subdiviziunile populiste „poporul vrea”, „în numele poporului”, în fond electoratul dă semnalul apariţiei „spiritului de echipă”.
În condiţiile cu totul speciale ale pandemiei, s-a făcut simţit „spiritul de echipă”?
Faptul că „poporul” nu poate cădea de acord asupra unui lucru simplu cum este purtarea măştii spune multe despre „solidaritatea” poporului.
Nu există solidaritate în pandemie, dar ce este mai grav că lipseşte dorinţa de schimbare. S-a dovedit acest lucru la ultimele alegeri. Poporul nu s-a prezentat la vot.
Ceea ce a condus la situaţia actuală, când nu se ştie cine a câştigat cu adevărat alegerile. PSD pentru că a obţinut cu câteva grăuncioare mai multe decât PNL, pretinde că este câştigărul alegerilor.
Dar nu are aliaţi. Aşa cum nu are aliaţi nici Coreea de Nord, dar pretinde că este statul cel mai democratic din lume şi face experienţe nucleare.
În acest context de neîncredere reciprocă, Ludovic Orban lansează o provocare. Asemeni unui Harry Potter fără baghetă magică invocă „spiritul de echipă”.
Să vedem care ar fi respectiva echipă. Există mai multe cercuri concentrice. Cel mai strâns este cel reprezentat de preşedintele Iohannis şi de liderii celor patru partide, PNL, USR, UDMR, PLUS. Trebuie să specificăm că, totuşi, USR poate fi despărţit de PLUS pentru că nu sunt fraţi siamezi.
În primul cerc al „spiritului de echipă” se află cinci persoane: Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor. Din când în când ar trebui invitat la un pahar de vin şi Marcel Ciolacu.
Al doilea cerc al „spiritului de echipă” îl reprezintă cei 18 miniştri. Probabil Ludovic Orban se referea cu precădere la ei.
Cearta politică porneşte de obicei din două focare: din guvern şi din parlament. Este alimentată de oamenii din teritoriu.
Un exemplu negativ a dat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, care într-un limbaj de prost gust a lansat un atac la adresa propriului partid, vorbind de o „greţoasă ciolaniadă de partid”, arătându-le atenţia colegilor liberali că pot rămâne fără partid.
Nu a declarat acest lucru la o conferinţă de presă, ci pe pagina lui de socializare.
Diferenţa dintre o declaraţie la o conferinţă de presă şi postarea unei opinii pe Facebook este că pe pagină poţi scrie şi când eşti beat.
Ca să imprimi unui grup atât de heterogen un spirit de echipă trebuie să fie fixat un scop unic pentru toţi membrii echipei. Vor acelaşi lucru toate partidele participante la coaliţia de guvernare?
Aici este problema. USR-PLUS va profita de participarea la guvernare ca să-şi consolideze structurile din teritoriu. Miniştrii UDMR vor încerca să-şi ajute judeţele în care are electorat maghiar.
Cum va reuşi să ţină PNL în echilibru toate tendinţele partenerilor şi să-şi mulţumească şi propriile organizaţii din teritoriu? Cum va putea fi lămurit un Alin Tişe că guvernul Cîţu s-a format pornind de la nişte principii, nu printr-o „ciolaniadă greţoasă”?
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu