Zboruri frânte

 
                                                                                  de Gheorghe Pârja

De câte ori cobor în Capitală, îmi fac timp să trec pe la Cimitirul Bellu, pentru a mă reculege în fața mormintelor unor prieteni, scriitori ce au urcat Maramureșul în opera lor. Aprind câte o lumânare lângă crucile unde odihnesc: Nichita Stănescu, Ion Iuga, Gheorghe Pituț, Laurențiu Ulici, Grigore Hagiu. Sunt, acum, vecini de veșnicie vegheați Mihai Eminescu și Marin Preda. De fiecare dată sunt atras de Biserica Eroilor Martiri din decembrie 1989, care se înalță lângă Cimitirul Eroilor căzuți în Capitală în acele vremi învolburate. În 1991, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a sfințit locul unde urma să se ridice Biserica Eroilor. În fundație, a fost așezat un pomelnic întocmit de părintele Galeriu, cu numele celor 280 de eroi din cimitir. În biserică se află o raclă cu pământ de la toate mormintele din preajmă. Așa s-a făcut ca locul mucenicilor să fie în biserică.

Lăcașul a fost ridicat prin contribuția urmașilor celor care au murit în Revoluția bucureșteană. Este un loc întemeiat pe jertfă. Sunt multe teorii legate de Revoluție, dar pe mine mă preocupă, acum, partea văzută a ei. În primul rând pentru că s-a murit. Mai ales tineri. După citirea numelor de pe cruci, poți spune că a fost un masacru al inocenților. Fiecare dintre noi își poate pune fireasca întrebare: ce-i mâna pe ei în luptă? Și-au calculat riscul? A fost o energie a aventurii tinerești, ori o înțelegere prematură a condiției umane într-un sistem în care nu se mai regăseau? În Cimitirul Eroilor crucile vorbesc prin înscrisurile de pe ele. Mi-am căutat carnetul de reporter, unde mi-am notat mesajele cutremurătoare din cimitir. Acolo, poți înțelege mai bine, stări su­fletești în vremuri de mare cumpănă.
Pe locul unde este acum Cimitirul Eroilor Revoluției era un mic parc. Mariana Mirea obișnuia să petreacă serile cu prietenii pe băncile din el. Era tipograf-zețar. Credea în Dumnezeu. Se pregătea pentru examen la Agronomie. La 22 de ani, a fost împușcată lângă Hotel Intercontinental. Acum odihnește întru veșnicie în parcul în care visa la viitorul ei. A fost un zbor frânt. Scriu urmașii pe cruce: „Să te iubim a fost ușor. Să te uităm este imposibil.” Mihai Barbu avea 19 ani. Era pasionat de mecanică și zbor. A fost rănit pe baricade. Tatăl lui l-a dus la spital cu ajutorul vecinului Vladimir Găitan. Nu a reușit să fie salvat. Un alt zbor frânt. Aici poți înțelege, cu adevărat, în ce relație au fost inocenții cu moartea. După lectura mesajelor de pe cruci, am putut înțelege mai bine o energie care își cerea dreptul la viață liberă.
Noi, care am trăit și vremurile de dinainte, înțelegem că societatea românească era extrem de crispată. Văzută din orizonturile noastre. Așa poți înțelege motivația curajului, explicația jertfei. Bogdan înainte să iasă în stradă, pe baricade, a lăsat pe masă, înscrisul de pe cruce „Mamă, în viața fiecăruia există un tren. Trebuie să știi când să-l prinzi. Pentru mine acest tren este acum.” Trenul vieții lui s-a oprit la TVR, la 21 de ani. Pe mormântul lui Viorel Lazăr sunt săpate aceste cuvinte: „Mama și-a dat o inimă pentru bucuria noastră. Tu ai dat-o pentru libertatea țării.” Alt mesaj, scris în versuri: „Vă cer iertare, doamnă dirigintă, că nu o să mai vin să spun prezent, eu m-am retras din catalog cuminte, m-a vrut destinul altui continent.” Ori mesajul altui tânăr, elev: „Încă o dată, eu vă cer iertare, s-aud prin jur colinde, urători, în iarna care-mi pune la purtare, într-un chenar, buchete mari de flori.” Michy a murit la 19 ani, după ce a oferit soldaților flori, în fața sălii Dallas. Și s-a rugat pentru morții Timișoarei.
Sunt sfâșietoare înscrisurile de pe cruci. Te izbesc fotografiile, care închipuie tineri fericiți de vârsta lor. Și când știi că sub pământ sunt zboruri frânte, se cutremură lumea din tine. Este un loc unic în această parte a Europei, unde într-un cimitir stau, unul lângă altul, 37 de copii uciși în Revoluție. Cel mai tânăr, Vladimir, avea o lună. A fost omorât în casă, lângă părinți. De aici se nasc alte întrebări, alte regrete că misterul nu a fost elucidat. Cu trecerea vremii, speranțele sunt din ce în ce mai reduse. Și așa se îngroapă adevărul istoric.
***
La Baia Mare, evenimentele din 22 decembrie 1989 s-au desfășurat în mod pașnic, fără vărsări de sânge. Fotografiile lui Felician Săteanu sunt documente de preț pentru mișcările revoluționarilor din Maramureș. Nu uit a spune că și Maramureșul a dat jertfe prin tineri aflați sub arme în țară: Victor Motica, căpitan; Dan Mițiți, elev la Școala de Ofițeri; Pavel Pricop, militar în termen; Daniel Horea, militar în termen. Tiberiu Florian a fost student la Timișoara, incinerat la Crematoriul Cenușa. Omagiu jertfei!