Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc – a fost mesajul transmis credincioşilor de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, în Pastorala de Crăciun, el afirmând că ”prigonirea Bisericii a luat astăzi diferite forme, mai subtile şi mai perfide”, iar ”sub pretextul izbăvirii de boală, bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi”, relatează Agerpres.
„Venirea în lume a Pruncului Iisus nu este doar evenimentul crucial şi culminant al întregii istorii universale, ci este şi începutul unui nou veac, veacul în care Dumnezeu Se dăruieşte lumii, pe care o umple de harul Său, se uneşte cu oamenii şi ne dăruieşte dragostea Sa infinită, Trupul şi Sângele Său în Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. (…) De aceea, în aceste vremuri de pandemie, Iisus Hristos este Doctorul cel fără de moarte, Vindecătorul de toate bolile, Cel ce ne aduce dragostea Tatălui. Cel ce a venit să omoare moartea, Pruncul Cel născut în Betleem este vântul cel preacurat, care suflă oxigen ceresc în plămânii vlăguiţi de suferinţă ai celor din spitale, oferindu-ne doctoria nemuririi, Mâna cea puternică, care ne smulge din întunericul morţii şi ne aduce înapoi la starea de nemuritori, oferind chiar puterea medicilor de a stărui în osteneala vindecării”, afirmă arhiepiscopul Tomisului.
Potrivit acestuia, puterea lui Iisus Hristos este în măsură de a ne izbăvi nu numai de virusuri, ci mai ales de „frica omorâtoare de suflet, care a pus stăpânire pe întreaga planetă”.
„Naşterea Domnului este începutul cel preafrumos al vindecării noastre de moarte şi de păcat, este şi străfulgerarea de lumină dumnezeiască, în stare să năruie şi să zdrobească cursele vicleanului. Puterea Pruncului Dumnezeu din iesle este în măsură de a ne izbăvi, nu numai de virusuri, ci mai ales de frica aceasta omorâtoare de suflet, care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Astăzi frica omoară mai mult decât virusurile, cu complicitatea mass-media. Depresie, îndoială, grijă, sărăcie, şomaj, durere – toate acestea sunt efectele fricii care a cuprins pe semenii noştri şi ameninţă să ne zdrobească”, spune IPS Teodosie.
El transmite să nu ne temem peste măsură, iar grija pentru păstrarea sănătăţii să fie însoţită de „bucuria dăruirii”.
„Aşa cum am spus şi la marele praznic al Sfântului Apostol Andrei, Creştinătorul Dobrogei şi Părintele duhovnicesc al întregii Românii, să nu ne înspăimântăm peste măsură. Grija şi atenţia pentru igienă şi pentru păstrarea sănătăţii să fie însoţite de bucuria dăruirii şi de curajul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit atunci când S-a născut în peştera rece din Betleem. Suntem urmaşii Sfântului Apostol Andrei. Aşa cum el a îndurat foame, frig, prigoană, suferinţă, durere şi la sfârşit moarte mucenicească pentru Hristos, tot aşa şi noi să răbdăm şi să suferim această vreme de încercare şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate”, subliniază Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului mai spune că, în prezent, „prigonirea” bisericii a luat „diferite forme, mai subtile şi mai perfide”.
„Biserica lui Hristos îşi are cetăţenia în ceruri, iar domiciliul ei este în raiul iubirii lui Dumnezeu. Aici pe pământ suntem străini şi călători. Mereu oamenii lui Dumnezeu au suferit mânia şi furia ucigaşă a celor răi. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile şi mai perfide. Sub pretextul izbăvirii de boală, Bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi. Creştinii nu mai sunt daţi la fiarele sălbatice, însă fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii prin propagandă, răutate, acuze mincinoase, calomnie şi ură”, susţine arhiepiscopul Tomisului.
Teodosie îi îndeamnă pe credincioşi să nu mai permită ca bisericile „să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc” şi să îşi apere credinţa ortodoxă „în faţa asaltului prigonitorilor”.
„Să ne păstrăm şi noi credincioşia şi lumina aduse de Sfântul Apostol Andrei. Iată, în ultimii 15 ani, s-au zidit 30 de mănăstiri în Arhiepiscopia noastră. Să căutăm mănăstirile şi să ne umplem de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte acolo. (…) Să umplem bisericile sfinte spre sfinţirea noastră şi spre moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile zidite cu sudoare, lacrimi şi sânge de strămoşii noştri sfinţi sau cele noi ridicate cu jertfă şi trudă de credincioşii noştri cu suflet mare să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc. Să ne apărăm credinţa ortodoxă în faţa asaltului prigonitorilor care urmăresc secătuirea sufletelor noastre de apa cea vie”, a fost mesajul arhiepiscopului Tomisului.
Sursa:NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu