Dacă Universul ar dispărea într-o clipă
la fel de neașteptat precum a apărut
și din tot ce știm azi că există pe lume
(și din ceea ce nu știm)
ar rămâne doar cărțile de poezie
din ele s-ar putea crea un nou univers.
Poeții și îngerii s-ar așeza la aceeași masă
cu multe sticle de votcă alături
și o noapte întreagă ar pune la cale
facerea lumii.
O lumină violet ar crește dintr-un soare vânăt
printre stele s-ar auzi vag o muzică de harfă
pe Pământ, frunzele copacilor ar șopti povești
oamenii ar fi mereu deopotrivă îndrăgostiți și singuri
lumea ar avea un capăt și acolo
s-ar afla toate iubitele renegate, așteptând salvarea
sufletele ar fi din carne și carnea din suflet
monștri și himere ar locui în mințile oamenilor
toate limitele ar fi fluide
ca marginea timidă a mării
s-ar bea, s-ar fuma, s-ar ocărî
așa cum ar face-o un copil scăpat din frâu
stricat și totuși inocent
sufletele oamenilor n-ar mai fi pline
de excrementele viermelui răului
privirile ar păstra ceva
din tăișul adolescenței, când crezi că totul e posibil
lumea ar fi tot ca cea veche, dar cumva mai limpede
ca și cum peste ea, într-o zi de vară, ar fi plouat picuri calzi
de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu