Mircea
Dorin Istrate(1945-) Președintele L.S.R. Mureș, poet patriot
1.Erou este acela care și-a dăruit viața unui lucru
mai important ca el însuși.-Joseph Campbell
2. Cred că stă în firea oamenilor să fie eroi atunci
când li se dă șansa.-James A. Autrey
3.Eroismul se simte, nu se explică și de aceea este
întotdeauna corect.-Ralph Waldo
Argument: Admirația noastră este mai mare pentru
eroii trecuți în neființă cu mult timp în urmă-decât pentru cei ce n-au murit
încă, mai trăiesc printre noi; s-au găsit în situații extreme, s-au condus după
propriile idealuri și nu în ultimul timp au fost patrioți prin fapte. Un erou care a mai trăit câțiva ani după ce
tentativa de omor prin spânzurare a eșuat- este omul care se trage din satul
unde a copilărit și s-a format ca om de onoare-satul cu multă credință în
Dumnezeu-Remeți pe Someș-comuna Mireșu Mare, județul Maramureș. El s-a numit
Mircea Buie!
„Eroi au fost, eroi sunt încă,/și-or fi în neamul
românesc/
Căci rupți sunt ca din tare stâncă/Românii orișiunde
cresc!”
-Cum te numești tu pui de dac?
-Mircea!
-A! Tu ești Mircea?
-Da, împărate!
-Ai venit să mi te-nchini?....și așa mai
departe…poezia neamului românesc i s-a întipărit în minte și-n suflet în urma
activității dascălului inimos cu multă dragoste de patrie pe nume Dragoș Ioan
care era atunci în sătucul Remeți pe Someș , comuna Mireșu Mare-județul
Maramureș.
-Ce vrei să fii când vei fi mare?/
-Ostaș al țării vreau să fiu/ Să apăr țara la
hotare/ Să mă apăr ca să fiu viu! /Să lupt pentru a mea scumpă țară/ S-o apăr
de orice dușman/ Din țară-sau din altă țară/ Voi face asta an de an!
–sunt gândurile
și versurile pe care le recita eroul nostru în ciclul primar…„Ce-i mâna pe ei
în luptă? Ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să smulgă de pe fruntea ta de
fier/ A credinței biruință căta orice
cavaler!...Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile și neamul/ și de aceea tot ce
mișcă-n țara asta/ râul, ramul/ mi-e prieten numai mie. Iar ție dușman
este!”...recita la școală…
Anii au trecut în zbor-copilul a crescut, visul i
s-a împlinit părinții i-au acceptat dorința de-a urma o școală militară, apoi
facultatea la București, ce s-au mai bucurat părinții lui- Gheorghe și Florica
atunci când l-au văzut cu diploma în mână și aștepta să fie repartizat la muncă
în serviciul comunității, în patria lui dragă România. S-a întâmplat acest
lucru-la absolvirea școlii militare a primit gradul de locotenent și a fost
repartizat la Inspectoratul Județean Harghita al Ministerului de Interne-la
Securitatea Municipiului Odorheiu Secuiesc. Când a început așa zisa revoluție
din 1989, care a fost se pare o lovitură de stat-el-patriotul,era tot acolo,
își făcea datoria din fișa postului cu drag de țara lui românească.
Pentru „crima” de a fi român în propria țară a fost
victima unei tentative de omor. Rămăsese singur în unitate la Odorheiu Secuiesc
și se grăbea să strângă documentele și să le pună la adăpost din fața
elementelor turbulente ce se găseau afară și făceau multă gălăgie. Este exact
situația în care se găsea Conu Leonida
față cu reacțiunea din piesa lui Caragiale cu același titlu/nu știa pe moment
ce să facă/să plece de la serviciu/ să rămână/ce se va întâmpla cu el…parcă
avea o presimțire că ceva nu e în regulă; era un apărător al dreptății și al
păstrării ordinii și disciplinei de serviciu și în comunitate. Nu-l stăpânea
nici o ură față de cineva anume…dar atunci de ce să se teamă…era prieten cu
ungurii care erau majoritari în zonă- ca și cu românii care erau mai puțini. La
ieșire îl așteptau o grupare de revoluționari unguri care s-au făcut
judecătorii lui, ai românilor-angajați ai Instituțiilor Statului Român. L-au
condamnat la moarte prin spânzurare!
O femeie din zonă zicea că: „lor le-a trebuit numai
de-a lor, nu români în slujba statului.”
Așa cum spuneam- aceste lucruri s-au petrecut în
anul revoluției din România-1989- nu acum câteva sute de ani când Horea a fost
tras pe roată la Alba Iulia sau francezii foloseau ghilotina pentru a pedepsi
pe cineva/acel grup de oameni și-au făcut legea lor ca pe vremea hunilor și a
tătarilor care aprindeau casele și omorau oamenii în timpul invaziei.
Dar Dumnezeu nu doarme, românul Mircea Buie era
angajat al statului român, era ofițer locotenent- de ce atâta furie împotriva
implementării legilor statului român?
Imediat ce-a ieșit din sediul unde lucra, sentința e
pusă-n executare, s-au grăbit să-l lege de un castan, dar crengile castanului
s-au rupt și el a fost salvat de un alt grup de prieteni civili, tot
unguri-care au reușit să-l scoată din mulțime și să-l ducă la spital. El a fost
spitalizat mai multe zile din cauza multiplelor plăgi tăiate și înțepate pe
care le-a dobândit în timp ce era scos din mulțimea furioasă că execuția prin
spânzurare n-a reușit. Deci, vina de-a
fi român și de a-ți face datoria e o vină?
Venind din spital a ajuns acasă, având ultimul
domiciliu în Satu Mare a povestit tuturor prin ceea ce a trecut. Destinul tragic nu l-a părăsit și din
păcate-în anul 2014 a fost victima unui accident rutier, a fost lovit de o
mașină al cărui șofer participa la o cursă ilegală, în urma acestui accident
Mircea Buie și-a pierdut viața.
Acum câțiva ani, colegii de serviciu au venit în
satul copilăriei eroului nostru și au ridicat o statuie-un bust în fața
bisericii catolice din localitatea Remeți pe Someș și, de atunci, în fiecare an
vin să-l comemoreze în satul copilăriei lui -reprezentanți ai Asociației
Cadrelor Militare în Rezervă și în retragere din Serviciul Român de Informații
Maramureș-Președinte colonel în rezervă Dinu Olăhuț și cadre active din S.R.I.
foști prieteni și consăteni-etc.
Acea statuie ridicată în fața bisericii l-a așezat
pe piedestalul nemuririi, adevărații eroi nu mor niciodată, memoria colectivă
și-l amintește pe Buie Mircea ca fiind un om cu un înalt simț moral al datoriei
împlinite și cu o puternică dragoste de adevăr, dreptate și lumină!
Acest erou a fost contemporanul nostru!
Fie-i țărâna ușoară și memoria binecuvântată!
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureș, Ulmeni, decembrie
2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu