Nu a fost an în care să-l uit de ziua sa de naștere, dar nici maestrul nu uita să ne viziteze la redacție și să ne aducă de fiecare dată câteva flacoane cu vin obținut din via de la Cicârlău, de care era atât de mândru. „Aur curat, frate Grigore, așa ceva numai împărații beau. E vin din boabele de struguri culese de mâinile mele, care au urmat un ritual cunoscut de la tata de la care nu m-am abătut niciodată”, obișnuia să-mi spună.
Nici eu nu m-am abătut de la „tradiția” zilei respective și lucrurile mergeau pe acest făgaș. În primul an după ce nu a mai fost primar, crezând, probabil, că nu mai prezintă interes pentru ziar, cu o zi înainte m-a sunat să îmi spună că urmează ziua lui de naștere. Oarecum surprins de gestul său din moment ce, repet, nu am uitat niciodată să-i menționez aniversarea, l-am întrebat câți ani face, ca să nu mă mai uit prin statistici.
A tăcut câteva clipe, după care mi-a spus: „Lasă vârsta, Grigore, dă-o-n sărăcie, zău că nu înseamnă nimic! Anii calendaristici n-ar trebui să intereseze pe nimeni, important rămâne doar omul, ce face, cum se comportă, cum se implică în viața celorlalți, cum se luptă pentru diferite cauze. Nu sunt tânăr, dar vreau să termin ce am de făcut și să las ceva urmașilor și consătenilor mei, pentru ca să am speranța că își vor aminti de mine când nu voi mai fi”.
A doua zi împlinea 80 de ani. I-am făcut un portret mai deosebit, din care, evident, lipsea vârsta frumoasă la care a ajuns. Mi-am dat seama atunci că oamenii mari, importanți pentru comunitate, nici nu au vârstă. Ei trăiesc în viața rânduită de Dumnezeu, după care continuă să viețuiască în eternitatea pe care și-au construit-o cu răbdare și migală câtă vreme au conviețuit cu noi, muritorii.
Sunt mândru că te-am cunoscut și că am colaborat împreună de-a lungul vremii. Dumnezeu să te odihnească!
Grigore Ciascai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu