Mândră-i Sara de Crăciun!

                                                                         de Gheorghe Pârja

De la început vă spun că, în acest text, voi respecta cuvintele colindelor, acelea auzite, și zise și de mine, pe la ferestrele gospodarilor din sat. N-am domnit cuvintele, deoarece aș tulbura muzica sacră în care am crescut. Care era însoțită de cuvinte profunde, venite prin vreme, lustruite de mințile istețe care au creat un minunat univers creștin. În Maramureș, din textele colindelor, am desprins fiorul tragic al lumii, sentimentul matern, măreția jertfei pentru alții, eroismul, sensul puterii, frumusețea dar și misterul vânătorii. Dar emoția de neuitat rămâne colindatul în șatră și chemarea gazdei în casă. Deși aveam și eu acasă bunătăți de sărbători, făcute de mama, cele de la colindat erau mai bune, din varii motive.

Am umblat a colinda de la vârsta când mă temeam de dracii Viflaimului. Eram trei, patru prunci. Cum nu era curent electric în sat, pe ulițe era întuneric, ne luminam calea cu un muc de lumânare. Vorbeam în șoaptă să nu ne audă gazdele că venim. Când ne apropiam de casa de colindat, stingeam lumânarea pentru a spori misterul colindătorilor. Uitatul pe geam, să vezi cine colindă, era socotit nepotrivit. Cei ai casei se întrebau: oare cine ne colindă? Iar noi eram bucuroși că, în timpul colindului, nu am fost cunoscuți. În casă se întâmpla revelația cunoașterii, ai cui suntem din sat. Obiceiul era să-i colindăm, în primul rând, pe cei din neamul nostru de vale. Apoi pe alți gospodari ai Deseștiului.
Când ne-am apucat feciorași, ne-am făcut un grup mixt, și fete și băieți, bazat pe prietenie. Grup care a rămas solidar până astăzi. Cu unii până la moarte. Da, numele lor face parte din icoana marilor sărbători trăite atunci: Parasca, Luchiana, Andrei, Ion, un alt Ion, Mihai. Și eu. În postul Crăciunului, repetam colinde, în șură, la Gheor­ghe a Birăiții. Apoi, erau lustruite în casa familiei Făt, de uncheșul Aurel, crâsnicul bisericii din sat. Mirabil timp al colindelor! Și acum îmi aduc aminte de versuri de mare expresivitate, cu înțelesuri profunde. Făceau parte din vraja Crăciunului când cinstim nașterea Mântuitorului.
Imaginea creștină a Maicii Preacurate mi-a fost sugerată într-un colind îngânat de mama: “Colo sus pe lângă Lună/ mândru se vede-o lumină/ Nici aceea nu-i lumină/ Că-i un scaun de hodină/ Da pe scaun cine șede? Șede Maica Preacurată/ Cu-n Fiuț micuț în brațe.” Că dintr-un orizont magic “Păstorii văzură-n zare/ Din cer o lumină mare.” Învățam și trăiam timpul prefigurat, din miracol în credință: “Hristos de nu se năștea/ Lumea iadului era”. Când rosteam în șatra gospodarilor versurile care aminteau de drumul pe Golgota al lui Hristos, unora ne dădeau lacrimile: “Că și stelele plâng toate/ Că n-a fost vrednic de moarte.” Ori peisajul auster al Nașterii lui Iisus, acolo în simplitatea ieslei când “N-are apă, n-are fașă/ Nici lumină, nici nănașă.”
Din cosmosul creștin al Nașterii mântuitoare coboram în realitatea timpului imediat, ca mesageri ai unei vești bune: “Bună sara de Crăciun/ Primește-ne gazdă bun/ N-am venit cu nici un rău/ Lăudăm pe Dumnezeu.” Mi-a rămas de neuitat priveliștea cosmică, creștină, închipuită de oamenii de rând: “Astăzi Cerul s-a deschis/ După îngeri am trimis/ Că noi oamenii de jos/ Îl căutăm pe Hristos.” Deși erau omături mari, până la acoperișul gardurilor, decupam din colind un peisaj primăvăratic: “Raiule, grădină verde/ Maica Sfântă-n tine șede.” Colindam și despre starea credinței din lume, despre îndreptarea păcatelor. Constatarea nu se referea la noi, cei care băteam ulițele satului ca buni vestitori.
Colinda ne amintea despre credința care lipsea la unii că: “Nu-i la mic, și nu-i la mare/ Nu-i la -ntreaga adunare.” Ne primeneam sufletul cu acest refren: “Dă-ne, Doamne, darul Tău/ Ca să ne ferim de rău.” Colindul pe care îl rosteam la fiecare casă se numea “Mândră-i Sara de Crăciun”. Sunt legat cu toată ființa de acea atmosferă mântuitoare, când ne curățam de necazurile lumii, când ne bucuram de minunea Nașterii. Vremea a trecut, lumea s-a schimbat, alte vreri cutreieră lumea. Și colindele s-au transformat. Cuvinte cu încărcătură creștină sunt rostite pe melodii de muzică populară.
Căutați colinde de sub poala Cerului. Vă aduc aminte că, în seara asta, se colindă. Tot ce v-am spus până acum nu se poate trăi în această seară. Virusul ne-a alungat și bucuria trăirii, laolaltă, a mesajului creștin. Vom sta acasă și vom colinda amintirile. Este un Crăciun nefiresc. Să fim mai buni, să ne colindăm sufletul. Și să repetăm, în ciuda vremurilor prădalnice, refrenul din titlu: Mândră-i Sara de Crăciun! Sărbători frumoase și liniștite!