Educaţia, România educată. Ce frumos sună în discursuri şi cât de aproape de dezastru este în realitate. După primele manuale şcolare care nu au avut pe prima pagină portretul lui Nicolae Ceauşescu au trecut 32 de ani şi sistemul de învăţământ încă nu este definitivat. Sute, mii de schimbări au fost operate de fiecare ministru, de fiecare guvern, fără să se ajungă la o formulă viabilă. Anul şcolar 2022/2023 începe cu un viraj de 180 de grade. Spunem viraj, pentru că nu poate fi numită schimbare o simplă radiere de note trimestriale, eliminarea tezelor sau, spre dezamăgirea hotelurilor de pe litoral, începerea anului şcolar la 5 septembrie în loc de tradiţionalul 15 septembrie.
Prin programul „România Educată”, prin profesia de
profesor, preşedintele Iohannis s-a simţit obligat să-şi aducă aportul la
reformarea învăţământului. Peste doi ani îşi va termina mandatul şi proiectul
său „de suflet” va rămâne tot în stadiul de experiment.
Fără să se vadă precum gropile în asfalt, sistemul
educaţional are la fel de multe carenţe, la fel de multe probleme ca sistemul
energetic sau ca autostrăzile care nu se mai finalizează. Dacă o criză
energetică poate fi depăşită şi imediat se reintră în normalitate, criza educaţională
de acum are repercusiuni în viitor. :colile cu toaletele în fundul curţii
constituie o problemă, dar cea mai gravă problemă este lipsa învăţătorilor, a
profesorilor.
Când ministrul Câmpeanu a lansat cele două proiecte
de legi ale Educaţiei, iar mai multe cadre didactice au avut alte opinii,
ministrul i-a numit „grup de interese”. În primul rând cadrele didactice ar
trebui să fi fost consultate. Sensibilizat, ministrul Educaţiei a prelungit
termenul de consultare publică. Ordonanţe de urgenţă, ordine de ministru,
proiecte de legi ajunse în parlament, miile de amendamente ale parlamentarilor,
au făcut ca Educaţia să aibă una dintre cele mai stufoase şi contradictorii
legi. Câţi miniştri s-au perindat la conducerea acestui minister? Câţi dintre
ei şi-au pus amprenta pe procesul de învăţământ şi au rămas în istorie ca un
Spiru Haret al secolului 20 sau 21? Scoţând componenta ideologică, aşa cum este
şi normal, s-a ajuns să se spună că şcoala din timpul regimului comunist era
mai bună, mai practică decât şcoala de după 1989. România care vrea să se
reconstruiască din temelii nu are şcoli profesionale de constructori. Şcoala nu
pregăteşte personal pentru industria turismului. Ce-i şoptea la ureche Traian
Băsescu lui Andrei Pleşu despre şcoală? Că este o fabrică de tâmpiţi. Adevărul
este că problemele învăţământului ocupă un loc secundar în dezbaterile publice.
Mass media acordă atenţie mai degrabă senzaţionalului – elevi care se bat,
profesori care strigă la elevi – decât procesului de educaţie. Clădirile în care
se desfăşoară cursurile au devenit mai importante decât educaţia în sine.
Partidele politice? Trebuie să ne uităm la
pregătirea, la capacitatea, la activităţile intelectuale ale parlamentarilor,
pentru a ne da seama că Educaţia este o preocupare marginală, dacă nu cumva
este deja o cauză pierdută. Educaţia, România educată, sună frumos în
discursuri – mai ales la festivităţi precum prima zi de şcoală – dar realitatea
este cu totul alta. Sigur, în prima zi de şcoală autorităţile trebuie să le
transmită elevilor şi părinţilor partea bună a învăţământului. Noua structură a
anului şcolar aduce cinci module despărţite de vacanţe. Nu se mai dau teze. Se
elimină exmatricularea. Dar bucuria cea mare a elevilor este că nu se mai dau
note, ci doar calificative. În aceste condiţii să tot mergi la şcoală.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu