Nu am o rețetă deosebită pentru clătite. Chiar le fac în funcție de materialele de care dispun în acel moment și „după ochi”. Important este (cred) să conțină destul ou în raport cu restul ingredientelor. (E drept că se pot face și de post, însă în acest caz compoziția trebuie să fie mai densă, iar clătitele, dacă se mai pot numi clătite, vor fi cam groase.)
1. Pentru că de multe ori prima clătită se rupe și se rup uneori câteva la început, propun o metodă pe care nu mulți o știu (eu o știu de la mama). Se pune în tigaie mai mult ulei (2-3 mm înălțime, chiar și mai mult) și se lasă să se încingă foarte tare, apoi se toarnă într-o ceșcuță, rămânând în tigaie doar cât să fie unsă. Se șterge cu un șervețel marginea tigăii (ca să nu se afume), se repune tigaia pe foc o secundă, două (să ajungă din nou la temperatură mare) și se toarnă compoziția de clătite. Când e gata o clătită, se pune din nou mult ulei – cel din ceșcuță –, când e fierbinte, iar se scoate, și tot așa, până la ultima clătită. Evident, de la a doua încolo, încălzirea va dura mult mai puțin, atât tigaia, cât și uleiul fiind deja calde. Explicația este că la clătite trebuind foarte puțin ulei, fie că nu se poate încinge destul (și-atunci, nu prinde rapid clătita), fie că se arde (ceea ce compromite și tigaia).
2. Unele gospodine consideră o corvoadă făcutul clătitelor, mai ales dacă pregătesc mai multe. Timpul se poate înjumătăți lucrând cu două tigăi (bineînțeles, pe două ochiuri ale mașinii de gătit). Nu e ideea mea, este a Florentinei S. (nu știu dacă ar fi de acord să-i dau numele întreg, nu mai am vreo legătură cu ea să o pot întreba).
3. Am văzut la diferite cunoștințe de-ale mele și pe youtube clătite rulate, împăturie sau clădite (suprapuse) pe dos. Nu știu cum nu vede lumea ce rău (ciuruit) arată. Fața frumoasă (în mare, netedă) este cea care se coace a doua (deci la întoarcerea pe cealaltă parte). Asta e observația mea de la o vârstă preșcolară, când i-am și spus bunicii mele (care le împacheta când, cum) să fie atentă la cum arată clătitele în final (și, de-atunci, a fost, le-a spus și vecinelor).
4. În afară de gem, dulceață, miere, brânză de vacă, urdă, nutella, altă cremă, frișcă etc., clătitele de desert (făcute cu sau fără zahăr în aluat), se pot umple și cu un amestec de zahăr tos și cacao (tot ideea mea, dar poate le va fi venit, independent, și altora). Cu această umplutură, e preferabil să fie rulate (nu împăturite sau, mai ales, nu puse unele peste altele ca foile de tort), însă extremitățile ruloului trebuie îndoite înăuntru, ca umplutura să nu curgă, fiindcă se dau la cuptor. Puțin timp, doar cât să se topească zahărul și să se combine cu cacaua. Ca să nu se usuce deasupra clătitele și să nu-și schimbe culoarea – se poate întâmpla chiar la timp foarte scurt –, vasul se acoperă cu un capac. Sânt bune atât calde, cât și după ce s-au răcit.
5. Niște clătite sărate, foarte gustoase, interesante și apreciate de toți musafirii noștri făcea mama la ocazii festive (de familie). Însă prepararea durează cam mult, și eu nu am făcut niciodată. Nici nu știu rețeta – e dintr-o revistă ungurească apărută prin anii ’70 sau ’80 (ai secolului al XX-lea). Dau doar partea exterioară. O gospodină pricepută și interesată să facă aceste clătite se va descurca. Este vorba de un antreu cald de clătite umplute cu șuncă. Se prepară în mod obișnuit clătite sărate. Se umplu apoi cu o compoziție pe bază de șuncă tocată manual – cubulețe cât mai mici –, dar nu știu ce altceva se mai pune (muștar, smântână, brânză rasă – de-astea) și se împachetează ca sarmalele. Se fixează cu scobitori sau țepușe, să nu se desfacă, se dau, ca la pane, prin făină, ou, pesmet, apoi se prăjesc în ulei până se rumenesc. Înainte de a fi aduse la masă, li se scot țepușele. Arată bine, lumea se întreabă ce fel este și nimeni nu-și dă seama că ambalajul e din clătite (dar gazda va dezvălui „secretul”, că așa-i frumos).
de Găluşcă POLONIC
Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2022/09/16/idei-pentru-clatite/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu