Alexandru Mușătoiu: Arma ridiculizării sau prostul care râde a neputință pe Facebook

Ce faci când cineva emite o idee argumentată contrară credințelor sau simpatiilor tale? Dar când exprimă o susținere față de alt candidat politic, de exemplu, față de cel susținut de tine? Sau când pune întrebări incomode care pot devoala falsitatea? Te aventurezi într-un efort intelectual susținut de a combate părerile „greșite” prin contraargumente logice și coerente? Nici vorbă! Râzi! Cine știe, poate se rușinează cel care a emis părerea și tace pe viitor! Dacă râsul e insuficient, poate îl întărești cu un atac pueril la persoană sau un sarcasm de prost gust. Nu-i așa că nu poate fi adevărată ideea sau argumentarea unui om care, în urmă cu vreo 20 de ani, pe când era în anul doi de facultate, s-a îmbătat la un chef și a micționat pe un copac? Logic, nu?

Prezentul articol este, finalmente, despre libertatea de exprimare și libertatea de conștiință sau, mai exact, despre încercarea de a le descuraja și respingerea încercării. Dar nu neapărat dintr-o perspectivă juridică ci mai degrabă dintr-una umană. Pentru a înțelege fundamentele juridice ale acestor libertăți vă recomand acest articol. Vă va ajuta să înțelegeți mai bine modul în care, urmând etapele ferestrei Overton, un raționament logic eronat încearcă să introducă o reglementare legislativă dăunătoare.

În Grecia Antică, când sofiștii își etalau în piețele publice capacitatea de convingere prin mânuirea limbajului, prin răstălmăcire, a apărut un Aristotel care le-a pus capac. Din Logica lui Aristotel oamenii au înțeles mecanismele prin care erau induși în eroare, ceea ce a condus la ignorarea viclenilor sofiști și la formarea noțiunii de sofism ca fiind arta de a convinge printr-un raționament logic intenționat nevalid dar care pare adevărat pentru o minte neantrenată.

În ultimii ani am început să ne confruntăm, din nou, cu același fenomen. Noii sofiști, evident impostori mult mai slabi decât predecesorii lor, sunt cei care încearcă să te convingă să renunți la drepturile și libertățile tale în numele luptei cu un dușman invizibil din prezent sau viitor, să accepți că nu există o ordine naturală a lucrurilor sau că te faci vinovat pentru fel de fel de fantasme istorice. Noțiuni precum sustenabilitate, responsabilitate, incluziune, corectitudine politică șamd sunt folosite pentru a te convinge să adopți noua ordine propusă de ei. În fapt, nu le pasă de nimic – nici de planetă, nici de animale, nici de minorități de orice fel și nici de oameni în general. Îi interesează doar puterea! Și folosesc orice mijloc pentru a te determina să le-o acorzi sau măcar pentru a te ține ocupat cu nimicuri în timp ce o preiau ostil.

Mijloacele de convingere și manipulare sunt numeroase și diferă ca grad de complexitate. Aș vrea să ne oprim în acest articol la, probabil, cele mai răspândite tehnici, erori de logică, pe care le vedem zilnic în mediul online și în presă: ridiculizarea sau râsul inadecvat, atacul la persoană (argumentum ad hominem), limbajul emoțional, vaguitatea, argumentul „științific” și apelul la autoritate. Sunt cele mai răspândite deoarece sunt accesibile și celor cu un intelect redus.

1.      Râsul inadecvat ca afecțiune psihică.

Oamenii care râd necontrolat sau în situații cu totul nepotrivite pot suferi de afecțiuni psihice, precum anxietate, demență sau schizofrenie. Este vorba aici despre râsul real în principal, nu cel virtual, însă trebuie să recunoaștem că tot mai multă lume confundă virtualul cu realitatea.

Persoanele cu schizofrenie pot râde în situații care par nepotrivite pentru alte persoane. Acest lucru se poate întampla deoarece pacienții cu schizofrenie percep lumea altfel decât cei fără această afecțiune, au dificultăți în a-și regla emoțiile sau prezintă halucinații amuzante sau care induc râs dintr-o cauză anxioasă.

Incontinența emoțională poate provoca izbucniri emoționale inadecvate, inclusiv râsul sau plânsul în situații necorespunzătoare. Este una dintre cele mai frecvente cauze ale râsului apărut în situații nepotrivite. Persoanele cu incontinență emoțională au o afecțiune neurologică raportat la capacitatea creierului de a controla și exprima emoțiile. Specialiștii consideră că problema ar putea apărea atunci când lobul frontal, care controlează emoțiile, nu poate comunica cu cerebelul și trunchiul cerebral, care joacă un rol important în reflexe. Unele afecțiuni care pot duce la incontinență emoțională sunt reprezentate de demență, accident vascular cerebral, scleroză multiplă, comoție cerebrală, leziuni cerebrale, boala Wilson, tumori cerebrale sau boala Parkinson. Puteți citi mai multe online despre acest subiect, de exemplu aici.

Prin urmare, dacă faceți o afirmație serioasă, argumentată logic, în mediul online, sau subliniați un fapt evident, și apar „râzăcioșii”, nu vă supărați, oamenii pot fi bolnavi. Sau pot fi de serviciu.

2. Râsul sau ridiculizarea ca armă de manipulare.

De câte ori nu s-a întâmplat să lăsați un comentariu online sau să faceți o postare serioasă, argumentată și să apară câțiva râzăcioși cu încercarea de ridiculizare. În mod firesc, mulți oameni în deplinătatea facultăților mintale ar crede că există un dram de sinceritate în spatele acelui râs, pleacă dintr-o părere contrară sinceră a râzăcioșilor respectivi. Greșit, nu există!

Râzăciosul, de partid sau altfel, are 2 ținte principale: (1) să-ți creeze ție, autorului postării, un sentiment de vină, rușine, inferioritate și (2) să transmită un mesaj celor care îți vor vedea postarea după el – și anume că postarea (sau comentariul) e ridicolă și nu merită luată în seamă. Nu are nimic sincer la bază, râzăciosul e la job. Își ajută tribul. De multe ori chiar de pe un cont fals. Iar tu, autorul postării, ai avut doar ghinionul de a emite o părere argumentată, contrară intereselor râzăciosului. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu pot exista postări sau comentarii penibile ce nu merită mai mult de un râs. De obicei le fac chiar ei, râzăcioșii.

Însă dorința aceasta de a-și ajuta tribul prin orice mijloace posibile, prin orice manipulare ieftină, denotă un singur lucru – neputință. Neputința de a câștiga o cursă cu practici corecte. Neputința de a face față argumentelor și de a avea contraargumente. Neputința de a avea o scară de valori. Neputința de a deveni cu adevărat competent într-un domeniu. Și, în cele din urmă, frica de a nu fi expus el sau cel în folosul căruia râde ca fiind un șarlatan incompetent. Adică frica de adevăr. Adevărul îi mistuie pe oamenii ăștia. Un om de bună-credință, când se vede neputincios într-un domeniu, ori apelează la profesioniști în domeniu ori trece prin efortul considerabil și durabil de a se perfecționa în domeniul respectiv. Un prost nu abordează nicicare dintre aceste variante, acestea au la bază o intenție sinceră. Un prost va căuta scurtătura, va căuta să simuleze competența, să manipuleze. Scopul său nu e de a deveni mai bun ci doar de a dobândi puterea. Un prost își va râde neputința – de unde și titlul.

Nu vă descurajați când treceți prin așa ceva, pe mine m-au atacat pe flancuri de la primul articol de pe blog și, după cum vedeți, nu prea s-au descurcat. În profunzime, oamenii care aplică tehnicile descrise aici sunt foarte slabi.

3. Atacul la persoană și etichetarea.

În primul paragraf din articol am dat un exemplu despre cum funcționează atacul la persoană. Tehnica mai este cunoscută și ca „arma prostului” deoarece, într-adevăr, nu e nevoie de un mare rafinament intelectual sau de cultură pentru a o folosi, e nevoie doar de lipsă de caracter, lipsă de scrupule.

Tehnica e simplă – presupune transferul atenției de la obiectul discuției la o însușire irelevantă a unei persoane care participă la discuție. O vedem zilnic în fel de fel de publicații și postări. Exemple pot fi nenumărate – un politician nu poate vorbi despre probleme de siguranță rutieră deoarece a condus beat în urmă cu 10 ani, un doctor supraponderal nu poate vorbi despre beneficiile exercițiilor fizice pentru că e gras și ipocrit, un primar e nepotrivit pentru că-și vopsește părul, o analiză rațională și cu argumente istorice asupra situației din Ucraina nu poate fi făcută decât de un putinist, un om care își exercită dreptul constituțional de a nu accepta o procedură medicală e antiștiință etc etc..

Sentimentul care naște necesitatea de a folosi aceste tehnici e același – neputința. Oamenii care le folosesc nu au nimic adevărat, sincer, autentic de oferit semenilor. Sunt goi. Nu pot oferi decât veninul provenit din frustrarea născută de neputință. Nu pot face față unei discuții raționale. Regulile proiecției psihologice spun că atunci când recurgi la astfel de tehnici, spui totul despre tine și nimic despre cel pe care vrei să-l rănești. Adevărat!

Se mândresc unii prin cercuri restrânse că ar fi „războinici psihologici”, maeștri ai manipulării, folosesc intenționat armele astea pentru a provoca efecte nu pentru că ar fi proști. Ei bine, tot acolo ajungem – dacă ar fi fost suficient de bine pregătiți, nu ar fi avut nevoie de aceste arme. Iar dacă destinatarii acestor tehnici ar fi fost mai atenți și mai bine pregătiți, i-ar fi obligat de mult timp să renunțe la ele, le-ar fi arătat ineficiența folosirii lor.

4. Limbajul emoțional.

În mod evident, limbajul emoțional nici măcar nu este un argument greșit ci doar o încercare de trezire a unei emoții în lipsă de argumente logice și coerente. Scopul este handicaparea gândirii critice prin nașterea unei emoții puternice.

 „Ticălosul care a condus România timp de…” e o exprimare emoțională. Ticălos e un cuvânt emoțional folosit pentru a cultiva ură, dispreț. Alternativa corectă ar fi să se arate, raportat la prerogativele constiuționale ale unui președinte, exact unde a greșit, unde nu le-a îndeplinit sau unde le-a îndeplinit defectuos. Ura dezbină și creează suferință iar oamenii dezbinați și frăgeziți sunt mai ușor de manipulat.

„Poți dona 2 Euro pentru copiii terorizați de un război nedrept sau poți ignora suferința acestor biete suflete nevinovate” – aproape toate cuvintele pe care le-am folosit aici sunt emoționale. Vreau să stârnesc compasiune dar totodată un sentiment de vină pentru cine alege să nu doneze. Cu ce scop real? De a obține banii! Deoarece oamenii care donează nu au absolut nici un mod de a verifica cum au fost folosiți cei 2 Euro donați de ei.

„Oamenii mor! X înseamnă viață!” – oare care e scopul meu aici? Să vi-l vând pe X, nu? „Oamenii deștepți se protejează prin X; vodka Y e pentru cei puternici; oamenii de succes poartă W ” – tertipuri clasice de vânzări.

5. Vaguitatea și ambiguitatea.

„Un doctor a fost desemnat doctorul anului de către un juriu internațional” e un titlu real de știre, citit în urmă cu ceva timp. Un titlu vag care nu spune nimic despre însemnătatea premiului, identitatea juriului, reputația și importanța evenimentului în sine. Dacă e un ONG format din 4 doctori care provin din 3 țări iar 3 dintre ei i-au acordat un premiu colegului de asociație? Ați considera asta un eveniment important? În anumite profesii, dintre care face parte, din păcate, și cea de avocat chiar se poate întâmpla așa.

Vă dau un exemplu personal grăitor. În urmă cu 2-3 ani primesc un telefon:

– Domnul avocat, de la brandul X vă sunăm (cunoscut în lumea juridică), vrem să vă acordăm o diplomă și un trofeu pentru cel mai bun (bla bla bla). Tot ce trebuie să faceți e să ne virați suma de Y și noi vi le trimitem prin curier.

– Nu înțeleg? Să vă plătesc ca să mă premiați?

– E un cost cu materialele dar vi le trimitem direct înrămate și personalizate. Vă dați seama ce bine dau la clienți dacă le expuneți în birou?

– Mulțumesc! Toate cele bune! (am tras o tură bună de râs)

„Vom depune eforturi pentru eficientizarea măsurilor economice ce vor determina creșterea nivelului de trai” – o frază goală de orice conținut relevant. Care sunt măsurile, ce înseamnă eficientizare în acest caz specific, ce înseamnă creșterea nivelului de trai? Dacă vorbim de o creștere a pensiilor, de exemplu, acoperă nivelul inflației? Dacă nu, nu poate crește nivelul de trai. Am fost atât de vag încât nu am zis nimic, de fapt. Se întâmplă des, pe la politicieni mai ales.

„ATI-urile sunt pline” – pline de oameni cu ce afecțiuni? Ce înseamnă un ATI plin, câți oameni exact? De obicei ATI-urile sunt goale? Există o diferență majoră de ocupare a ATI-urilor față de anii trecuți? În acest caz am fost atât vag cât și emoțional, am căutat să trezesc frica.

6. Argumentul „științific” și apelul la autoritate.

„Eu sunt știința” zicea (ine)stimabilul doctor Fauci. „Cercetătorii britanici au descoperit că…” sau „studiile de specialitate arată că…” – cred că nu e nevoie să insist aici, transpare de la distanță irelevanța afirmațiilor.

„Dacă nu poți explica ceva unui copil de 6 ani, atunci nici tu nu ai înțeles” zicea Albert Einstein. Însă fundamental pentru sofiști, noi sau vechi, este că nici măcar nu există ceva care ar trebui explicat, ceva ce ar trebui să înțelegi, există doar voința lor de a se impune. Iar cel mai eficient mod de a-i demasca este de a adresa întrebările simple pe care le-ar pune un copil de 6 ani.

Mai sunt și alte tehnici, de exemplu argumentul „ce răi au fost cei dinainte” întâlnit la politicieni, care nu spune nimic despre cum ar fi mai buni cei care critică. „Să-l dăm jos pe X” – și ce punem în loc? Ce planuri, calități, calificări are cel care vine în locul lui X? Acesta e, de fapt, esențialul la care ar trebui să se concentreze votanții.

7. Soluția.

Unele dintre tehnicile descrise mai sus prind uneori la public iar motivele principale sunt lipsa de atenție și lipsa de pregătire a receptorului. Lipsa de atenție, agitația, gândirea superficială vin din lipsa liniștii sufletești.

Aș zice că cel mai important target ar trebui să fie dobândirea liniștii sufletești. Când interiorul e calm, îți poți concentra atenția și vei fi mult mai greu de manipulat. Acesta e și motivul pentru care, în vânzări și negocieri, toți încearcă să te pună într-o stare de urgență (oferta e valabilă doar acum…), tocmai pentru a determina pierderea calmului interior, graba, teama că pierzi ocazia. Când ești liniștit și privești detașat ceva, să zicem un clip de marketing, poți sesiza toate tehnicile prin care se încearcă să ți se vândă ceva de care nu ai nevoie, fie el și un partid.

Nu în ultimul rând, citește – clasici, filosofie, istorie. Lasă podcasturile și filmulețele rapide care îți prezintă direct concluzia mestecată. Treci prin tot efortul cercetării astfel încât să ajungi la propria concluzie. Când citești, inconștient ți se întipărește în minte formularea corectă a unui raționament logic valid. În consecință, vei putea depista de la distanță o eroare logică intenționată, manipulatorie. Degeaba te concentrezi la a face bani dacă alții creează în jurul tău o lume în care banii nu te vor mai ajuta la nimic.

După ce cultul bogăției și al individualismului a fost promovat timp de atâția ani, nu e la îndemână să-l abandonezi dar exact asta ar trebui să faci și merită tot efortul. Poate e momentul să ne întoarcem la valorile perene și să începem cu Adevărul.

 

Autor: Alexandru Mușătoiu

Sursa: musatoiu.com