Pentru că în această iarnă au plecat spre eternitate
două nume uriașe ale literaturii: Dumitru Radu Popescu și Adam Puslojic, în
acest număr s-au dedicat spații importante evocării personalității și operei
lor de către Mircea Popa, respectiv Gheorghe Pârja.
”Poemele coapte cu gust” din volumul ”Noblețe” al
lui Dan Rotaru sunt trecute prin sensibilul filtru critic al Deliei Munteanu.
Daniela Sitar-Tăut propune o analiză a recentei cărți a lui Varujan Vosganian,
”Povestiri despre oameni obișnuiți”. În pagina ”Avalon”, Ovidiu Pecican face o
radiografie a filosofiei românești din România anilor 1866-1880.
Analizând critic volumul lui Alex Ștefănescu
”Eminescu poem cu poem. La o nouă lectură”, Florin Copcea consideră că autorul
”nu demitizează un idol venerat și contestat al românilor, ci îl așază
antropologic pe un soclu trainic, mult mai vizibil decât i l-au ridicat
Maiorescu sau Călinescu.”
Două pagini emoționante realizate de Doina Uricariu,
cuprinzând inclusiv imagini inedite din colecția familiei Pillat, sunt dedicate
volumului Monicăi Pillat, ”Bunicul meu fără mormânt”.
Informații inedite despre prietenia dintre Vasile
Lucaciu și I.L. Caragiale sunt prezentate de dr. Viorel Rusu în pagina de
”Restituiri”.
Gheorghe Pârja propune o recenzie la ”Vasile Lucaciu
– erou al națiunii române” – carte-supliment al Revistei de Cultură ”Nord
Literar”, iar Raluca Hășmășan se oprește asupra romanului Tatianei Țibuleac,
”Grădina de sticlă”.
Paginile dedicate evenimentelor aduc în prim plan
efervescența culturală din ultimele săptămâni: de la ”Salonul de toamnă”
organizat de Asociația Artiștilor Plastici ”Alexandru Șainelic” și dialogurile
cu elevii despre Nichita Stănescu, până la lansarea la Biblioteca Județeană
”Petre Dulfu” a celor două cărți ale lui Varujan Vosganian.
”Cel mai iubit dintre pământeni: note de lectură” a
Virginiei Paraschiv, ”Colindătorii din Balcani”, autor Nicoară Mihali,
”Cuvântul ființei și ființa cuvântului”, a poetului clujean Horia Bădescu,
proza Dianei Felecan, ”Fără lacrimi pentru mama”, dar și poezia lui Varujan
Vosganian, Vlad Levitt și Flaviu Mihali reprezintă tot atâtea invitații la
lectură de calitate.
Și pentru că, în 2023, ”Nord Literar” aniversează
două decenii de la înființare, în fiecare număr din acest an se publică
fotografii și imagini relevante din cei 20 de ani activitate.
Poemul lunii aparține unuia dintre sărbătoriții lui
ianuarie: Vasile Muste, iar parodia lui Lucian Perța îi este dedicată lui
Varujan Vosganian.
Acest număr este ilustrat cu lucrările artistului
plastic Vasile Jurje.
Dana
Buzura Gagniuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu