Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat la o sesiune a Comisiei NATO-Ucraina (NUC), în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai NATO, care se desfăşoară, marţi şi miercuri, la Bruxelles, context în care a anunţat o nouă contribuţie a României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 dolari americani.
Pe agenda discuţiilor au figurat situaţia de
securitate din Ucraina ca urmare a agresiunii Federaţiei Ruse şi implicaţiile
războiului în planul securităţii regionale şi euroatlantice, sprijinul politic
şi practic al NATO şi al aliaţilor pentru statul partener şi eforturile sale de
apărare, precum şi stadiul reformelor interne din Ucraina. Au fost abordate şi
necesităţile de sprijin consolidat ale autorităţilor de la Kiev şi populaţiei
ucrainene, cu relevanţă şi pentru pregătirile aliate în curs pentru Summitul
NATO de la Vilnius, care va avea loc pe 11 şi 12 iulie.
Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul intervenţiei
sale, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa organizării reuniunii
Comisiei NATO-Ucraina, în urma demersurilor susţinute ale Secretariatului
Internaţional al NATO, sprijinite activ şi de România.
Ministrul de Externe a pledat pentru consolidarea în
plan politic a relaţiilor NATO-Ucraina, inclusiv prin propunerea de creare a
unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina şi
transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu
competenţe sporite faţă de actuala Comisie, care să susţină reformele necesare
din Ucraina şi creşterea interoperabilităţii cu Alianţa Nord-Atlantică, precum
şi să faciliteze drumul spre aderare al acestei ţări.
El a evidenţiat angajamentul autorităţilor române de a
continua susţinerea fermă a Ucrainei, pe toate dimensiunile, inclusiv pentru
aspiraţiile sale euroatlantice, în baza susţinerii de către ţara noastră a
politicii NATO a Uşilor Deschise, inclusiv în baza deciziilor luate la Summitul
Nord-Atlantic de la Bucureşti din 2008.
Ministrul Aurescu a încurajat intensificarea
sprijinului aliat şi NATO pentru Ucraina, atât în plan politic, cât şi practic,
şi a prezentat sprijinul multidimensional substanţial oferit Ucrainei de ţara
noastră, inclusiv în ceea ce priveşte interconectarea transfrontalieră, care va
fi importantă şi în etapa reconstrucţiei.
Ministrul a anunţat o nouă contribuţie a
României în sprijinul Ucrainei, în valoare de 830.000 de dolari, pentru Fondul
voluntar privind Pachetul de Asistenţă Cuprinzătoare pentru Ucraina
(NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund), informează MAE.
„Această nouă contribuţie ilustrează angajamentul
solid şi consecvent al României faţă de Ucraina şi vine în continuarea
contribuţiei financiare de anul trecut (400.000 de dolari) dedicată întăririi
rezilienţei şi capacităţilor de apărare ale Ucrainei”, arată MAE.
Reuniunea Comisiei NATO-Ucraina a marcat o dublă
premieră, fiind prima sesiune ministerială NUC din ultimii şase ani şi prima
reuniune oficială a NATO, cu participarea Finlandei ca membru cu drepturi
depline al Alianţei.
Sursa: NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu