Vineri, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare, a avut loc festivitatea de premiere din cadrul concursului ”Cărțile Anului”, o manifestare pe care Revista de Cultură ”Nord Literar” o organizează în fiecare toamnă. În prezența membrilor juriului, a prefectului județului Maramureș, Rudolf Stauder, a vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan și a unui număr mare de invitați, s-au cinstit cartea și autorii ei.
În urma consultării cărților înscrise în concurs,
juriul, format din: poetul Ioan Pintea – director al Bibliotecii Județene
”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud (președinte), lector dr. Raluca Giurgiulescu,
prof. dr Delia Muntean, conferențiar univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea și poetul
Gheorghe Pârja – redactor-șef al Revistei de Cultură ”Nord Literar”, a hotărât
acordarea următoarelor premii și mențiuni:
Premiul pentru poezie: Rodica Brad-Păuna – volumul
”Nu m-ai scos din coasta ta”;
Premiul pentru proză: Ciprian Coc – ”Sub Văratec”;
Premiul pentru memorialistică: Mihaela Ganța –
”Tăcerea dintre cuvinte”;
Premiul pentru critică literară: Daniela Sitar-Tăut
– ”Valori și prezențe conjuncturale. Cronici literare (II)”;
Premiul pentru „carte de știință”: Dorin Șef –
”Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”;
Premiul
pentru traducere: Tatiana Dragomir – ”Devotatul”, (autor: Viet Thanh Nguyen),
”Saga Wingfeather. Pe marginea întunecatei mări a întunecimii. Cartea I”,
(autor: Andrew Peterson);
Premiul pentru monografie: Dumitru Chiș –
”Monografia orașului Săliștea de Sus”;
Premiul pentru album de promovare a patrimoniului
cultural maramureșean – coordonator George Nicoară – ”Biserici de lemn din
Maramureș”;
Premiul special al juriului: Tinuța Grec –
”Rădăcini. O istorie a Borșei în date și imagini, 1717-2023” (volumul IV).
Premiul „Cartea Anului” (diplomă de excelență):
Gheorghe Glodeanu – ”Incursiuni în imaginarul ezoteric”
Mențiuni:
Ioan Dorel Todea, pentru volumul de versuri
”Neuitare”;
Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul de versuri
”Gânduri sfâșiate de timp”;
Lotica Vaida, pentru volumul ”Să adoarmă lacrima-n
dor”;
Milian Oros, pentru volumul de proză ”Teodora”;
Petru Racolța, pentru volumul de memorialistică:
”Judecăți, prejudecăți și mere”;
Ana-Maria-Ioana Hotca pentru volumul de
critică”Tezaurul cultural prometeic: o perspectivă interdisciplinară”;
Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu – pentru volumul de
etnografie ”Ornamentica porților din județul Maramureș”;
Marian Hotca – pentru carte didactica, ”100 de teste
de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și
definitivat pentru învățământul primar și preșcolar”;
Iacob Oniga – pentru volumul de monografie ”Nicolae
Pițiș a luʼ Ion a luʼ Iacob. Tezaur uman viu”.
”Nu putem cumpăra fericirea, nu putem achiziționa
sentimente înălțătoare, în schimb, ne putem apropia de cărți, ceea ce este de
fapt același lucru. Pentru că ele, cărțile, sunt oglinzile în care vedem de
fapt ceea ce avem în suflet. Ne revedem, așadar, la o nouă sărbătoare a cărții
acum, azi, în inima toamnei și aici în inima orașului de sub Dealul Florilor.
Ne-am întâlnit să cinstim cartea și pe autorii ei. Deși, niciodată creația,
truda autorului, frământările prin care se naște o carte adevărată nu se vor
putea răsplăti cum se cuvine. Nimeni nu știe cât arde un scriitor până când
cartea se naște. O carte se scrie în singurătate… împotriva singurătății.” (Dana Buzura-Gagniuc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu