AZI, CALC PE CATIFEA...
(1)
Mi-am pictat pe un albastru
câteva șoapte nerostite trezite
dintre două tăceri,
Doar clipa unui verde-miracol
îmi țese amintiri
din alte veacuri și vise
cusute printre lacrimi,
Erato își adună refrenul
din alte dimineți viitoare
pentru sărutul donat
acestui început de sărbătoare...
Nu te voi irosi cărare de catifea!
Și... nici pe tine, rouă!
Te voi pune în rugăciune
și te voi îmbrăca în mir
și glas de clopot zidit
în liniștea cuvintelor
netulburate culese din
alte gânduri împletite
peste timpul dorului
trimis în chemarea dimineții,
Nu am să opresc timpul
și nici veacul nu îl pot prinde
în liniștea adevărului
trimis într-o altă pribegie
răstignită. Ce am să fac?
Am să privesc răsăritul unui zâmbet
și îl voi împodobi cu sărutul
clipelor cernute prin gânduri
împletite cu îmbrățișările
altui veac din care voi pleca
pe neașteptate...
Nu te voi irosi cărare de catifea!
Și... nici pe tine, rouă!
Vasile Bele, Chiuzbaia, ianuarie 2024
AZI, CALC PE CATIFEA...
(2)
Nu îmi cere să adun clipe
în liniștea șoaptelor uitate
pe raftul prăfuit și nici să uit
adevărul din spatele acelui sărut!
Seninul acestor zâmbete
îmi dă putere de a zidi cuvântul
în liniștea unei rugăciuni
rostită la miezul nopții
călcând pe catifeaua culeasă
din răsărit de vânt...
Nu te voi boteza altfel, rouă,
și nici nu te voi irosi călcându-te
abia acum am înțeles tâlcul
glasului de clopot care-și chema
izvorul în liniștea unui alt vals,
Timpul culege clipe și șoapte
din asfințitul albastru
iar eu, privind cerul unui zâmbet,
mă voi aduna într-un freamăt
chemat să fie cunună zidită
în cerul altei primăveri călcate de
foșnetul vântului netrist...
Nu voi irosi cărarea de catifea!
Și... nici, pe tine, rouă!
VASILE BELE
Chiuzbaia, 23.01.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu