Sunt, deci exist!

Spre sfârșitul anului, am simțit că sunt, în fond, un privilegiat al destinului, că bunul Dumnezeu, citindu-mă, ( cît orgoliu, cîtă megalomanie, curate!) zîmbește și mă mai sponsorizează cu zile.

Pînă și în otrăvurile odicolonizate ale dușmanilor vechi, ale stagiarilor, am simțit un fel de aer sărbătoresc, de grijă în felul în care mă tăvăleau prin smoala, asortată cu pene colorate ca un alt fel de clop de Năsăud, cu evantaiul acela multicolor fascinant.

 Și eu la rîndu-mi le-am acordat acolada cuvenită, am renunțat la a  mai pune unora kaka de pisică gravidă, în cutia de poștă, sticlă spartă în parcare. Au fost îndeletniciri, recunosc, ignobile, dar scopul scuză țelul.

În schimb dezamăgirea a devenit și mai consistentă, vizavi de tantile gospodine, încinse cu șurțul masonic al elocinței îmbujorate: aceeași gîndire pedestră, același odorizant prost de habotnicie, plus, în lipsa argumentelor, apelarea la cuvinte cu nădragii în vine, ca la căcăstoarea rurală din fund de grădină demi-edenică.

Antidotul pus în șurț a rămas neschimbat: un șir congruent și lasciv extradural, de neologisme și citate latinești din filozofi antici, loviți cu cvadriga în fontanelă.

Mi-au apărut 3 cărți, am avut 2 intervenții chirurgicale și   două premiere teatrale, plus 41 de zile de spitalizare. Sunt, deci exist!

Autor: Cornel UDREA