Știm din Biblie că „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Genesa 2/7). Avem aici explicația simplă și clară a apariției omului în varianta creaționistă, după pregătirea Pământului pentru găzduirea, hrănirea și perpetuarea tuturor speciilor viului, lucru pe care evoluționismul încă îl mai caută cu disperare (Originea speciilor a apărut în anul 1859), căci – cu toate eforturile depuse de adepții lui în decursul timpului – n-au fost descoperite nici fosilele/verigile de legătură dintre marile registre ale regnului animal, nu s-a răspuns nici la întrebarea „Cum a intrat în existență forma cea mai simplă de viață, cea din care se presupune că ne tragem?” și nici nu s-au infirmat cele două mari adevăruri, care înclină balanța în favoarea creaționismului („Marile grupuri de plante și animale apar brusc în documentele fosile, fără nicio filiație evolutivă”) tocmai prin imposibilitatea dovedirii contrariului: (a)„Formele de viață se reproduc numai conform specie lor” (ceea ce a observat Charles Darwin la cintezoii din Galapagos era de fapt varietate, nicidecum evoluție!), deoarece „Nimic nu poate veni în existență de la sine” sau printr-o întâmplare „ieșită” din supa oceanico-organică primordială; (b)„Viața nu provine decât din viață preexistentă” (Louis Pasteur).
Bizuindu-mă
pe versetul genesic mai sus redat și pe aceste (deocamdată) imbatabile dovezi științifice,
iată la ce concluzii rezonabile am ajuns în articolul Spre nemurire muritorii cată…(29 aug. 2017): „ Prima parte a
acestui verset de-o profunzime amețitoare (in
nuce el cuprinde aproape toată filosofia și știința omenească), ne face
cunoscut că omul a fost plămădit din lut sau țărâna pământului. Știința nu
numai că nu infirmă, dar chiar vine cu două probe ce susțin spectaculos că
lucrurile stau în acest chip:
a)Aidoma
planetei (30% uscat și restul apă), proporția substanțelor solide din corpul
uman este 30%, restul revenind lichidelor;
b)În
proporție mai mai mare sau mai mică, organismul nostru conține absolut toate
mineralele descoperite până în prezent și, desigur, cele care urmează să fie
descoperite. Cu completarea că orice abatere în plus sau în minus de la optimul
stabilit de Ziditor la facere, generează grave afecțiuni. De pildă, excesul de
sare de bucătărie (NaCl) generează boli cardiace, iar lipsa de sare
idiotizează.
Adaug la
cele de mai sus strânsa și rodnica legătură dintre țărână, țăran și țară (mai
puțin în nevrednica perioadă postdecembristă): țărână→țarină→țăran→țară”. Puțin
mai jos completez: „Partea a doua a
versetului ne spune că omul s-a făcut suflet viu după ce Dumnezeu «i-a suflat
în nări suflare de viață». Aceasta este prima mențiune biblică despre suflet,
al cărui corespondent în ebraică este néphesh,
iar în greacă psykhés. Moise a
folosit cuvântul néphesh cu sensul de
«ceea ce respiră», dar fără a separa sufletul de corp sau persoană. Nemurirea
sufletului a fost consacrată pentru totdeauna în filosofie de către Platon
(dialogul Phaidon), care la rândul
lui a fost influențat de cultele mistice ale antichității (preoții babilonieni,
de pildă, abordaseră cu toată seriozitatea problema nemuririi) și de metempsihoza
indiană. După cuceririle lui Alexandru Macedon, iudaismul a început să
asimileze concepte grecești. Și astfel, distincția grecească între suflet (psykhés) și spirit (pneúmatos) se concretizează și în ebraică: néphesh pentru suflet, ruach
pentru spirit”.
Am făcut
această introducere nu ca să ilustrez diferența esențială dintre creaționism și
evoluționism (prima crezând în inspiratul cuvânt biblic, cealaltă mitologizând
pe marginea unor vagi presupuneri și/sau a unor tendențioase afirmații cu pretenții
științifice), ci ca să arăt că omul este o părticică din uriașa și generoasa
natură înconjurătoare (pământ, plante, animale, munți, ape, aer, climă,
anotimpuri, nori, celelalte planete ale sistemului solar, infinitatea
corpurilor cerești și nenumăratele interacțiuni dintre ele) și că are șansa
unei vieți rodnice (plăcută Atoatefăcătorului, utilă pentru el, familie și
semeni), doar dacă va da dovadă de înțelepciune și mereu va trăi în armonie cu
legile naturii, expresii ale atotputerniciei divine.
De
altminteri, pe urmele atâtor pilduitori credincioși și mărturisitori creștini
(apostoli, ucenici, sfinți, martiri știuți și anonimi), chiar asta ne îndeamnă
sir William Blackstone, eminentul jurist britanic, să facem neîncetat: „Pe
aceste două fundamente – legea naturii și legea revelației (Biblia), se sprijină toate legile umane.
Prin urmare, nu trebuie permis niciunei legi umane să le contrazică pe
acestea”.
La
rândul său, înțeleptul antic chinez Confucius, conștient că ritmul omului
vrednic trebuie să fie identic cu cel al Mamei-Natură, spunea următoarele:
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. Nu numai educația, adaug eu, ci
și conștiința (concretizată la copii în „cei șapte ani de acasă”, iar la maturi
în mereu treazul bun-simț), această componentă ce i-a fost dăruită doar omului,
însă este atât de puțin cunoscută (mai nou este ignorată, ba chiar ucisă cu
sânge rece de tot mai mulți descurcăreți găunoși), încât – precizez eu în
textul Creierul și misterul său
tulburător (19 feb. 2018) – ea este o veritabilă enigmă pentru științifici
și gânditori: „Să luăm cazul conștiinței, complexul proces autoreflexiv prin
care gândirea umană se întoarce asupra ei și reușește să se cunoască pe sine.
Despre această formidabilă capacitate «de a ne revizui propriile planuri de
acțiune și de a ne adapta societății în care trăim» (dr. Richard Restak),
capacitate ce ne deosebește categoric de toate celelalte viețuitoare din lumea
noastră, profesorul american James Trefil opinează că «ce înseamnă în mod exact
faptul de a fi conștient...este singura întrebare de importanță majoră a
științei, întrebare pe care nu știm nici măcar cum să o formulăm», iar în
abordarea filosofului australian David Chalmers, conștiința reprezintă «unul
dintre cele mai profunde mistere ale existenței» pentru oamenii de știință,
chiar după «cunoașterea în exclusivitate a creierului»”.
Dar, mă
rog, se mai poate vorbi astăzi de conștiință (mulțumire pentru binele făcut,
rușine și căință pentru răul săvârșit de toți maturii, îndeosebi de cei cu
putere decizională în familie, instituție, comunitate, stat sau uniuni de
state), respectiv de trăire în armonie cu natura, când tot mai mulți dintre
semenii noștri (de la elevi și până la marile dihănii politrucianiste) își fac
zei din bani, faimă, putere și plăcere (consum pe rupte, droguri, dezmățuri,
sodomie, satanism), când familia tradițională este văzută de „emancipați” ca un
moft desuet și țara natală ca o vacă bună de muls (la modă nu mai sunt nobilii
termeni „mamă”, „tată”, „patrie”, „națiune”, „patriotism” și „naționalism”, ci
nedemne sintagme și ziceri/îndemnuri de felul: „părintele 1”, „părintele 2”,
„Țara mea-i acolo unde am bani și mă distrez”, „Te uiți și câștigi”, „Hoțul
neprins e om cinstit”, „Cine muncește, n-are timp să facă bani” ș.a.m.d.), când
prostia nelegiuită și arogantă este ajutată de avuția mojică (nu numai pe
plaiurile mioritice!) să înșface butoanele puterii și – desigur – când
făcătorii de politici neocolonialiste (de tip american, rus sau chinez) joacă
popice cu sute de milioane de destine, prin crizele împroșcate în lume și prin
războaiele tot acuși-acuși declanșate (unii ca invadatori, alții – cică
apărători ai dreptății și libertății – ca adversari ai primilor), precum se
prezintă lucrurile în lungile și pustiitoarele încleștări din Ucraina și
Orientul Apropiat?!...
Este adevărat, încă
nu s-a ajuns la armele de nimicire a tot ce este viu, chit că neghiobul de
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și înfocat putinist, mai amenință
din când în când prietenii ucrainenilor din Europa și de peste Atlantic cu
bombardamente nucleare. Și cu certitudine nu se va recurge nici pe viitor la
arsenalele nucleare, chiar dacă NATO și Federația Rusă duc un îndrăcit război
mediatic în ceea ce privește, pe de o parte, numărul focoaselor și capacitatea
lor de distrugere la mare distanță, pe de altă parte numărul bazelor militare
din imediata vecinătate a adversarului și exercițiile/demonstrațiile de forță
pe care ambele tabere le organizează din ce în ce mai des.
Toate
astea, dimpreună cu groaznica poluare a întregii planete prin defrișări, mașinism
și termocentrale, arată că omul erei electronice n-a învățat nimic din
păcătoșeniile înaintașilor (tot progresul triadei consum-confort-comoditate,
ținta dezastruoasei civilizații mașiniste, s-a făcut prin cumplita siluire a mediului
înconjurător!), ci – în pofida faptului că în anumite locuri și situații poartă
„mănuși ecologice” (centrale eoliene, panouri fotovoltaice, mașini cu acționare
electrică etc.) – în continuare tratează natura ba cu nepăsare, ba cu
inconștiență: războaie și experiențe nucleare, menținerea industriilor poluante
în cele mai sfidătoare/dezvoltate țări (Statele Unite, China, Germania),
miliarde de mașini în toată lumea, miliarde de nesimțiți ce aruncă gunoaiele pe
unde se nimerește.
Unde mai
punem acceleratul proces de degenerare moral-spirituală a grosului pământenilor
(pretutindeni scade coeficientul de inteligență) prin extrem de nociva
Inteligență Artificială și invazia sculelor sale (roboți, calculatoare,
tablete, telefoane mobile), respectiv prin primejdiosul amestec al geneticienilor
în tainele viului (virusuri scăpate din anumite laboaratoare, monștrii care pot
apărea) și a altor oameni de știință, așa ca fizicienii sau chimiștii, în secretele
materiei.
Astfel
pământenii prezentului, inclusiv oneștii și cuminții, au ajuns captivii unui
necruțător cerc vicios: nefirescul omului cu putere decizională (globalist,
politruc, afacerist, strateg militar, ideolog, mercenar într-ale cercetării)
provoacă nefirescul climei prin dispariția anotimpurilor (iată, suntem la finalul
lunii februarie și vremea e ca altădată la începutul lunii aprilie!), furtuni
și turbioane cam peste tot, ploi torențiale în unele zone și secetă prelungită
în alte multe locuri, toate astea întorcându-se împotriva ahtiatului după
lucruri pieritoare, care – încolțit de inevitabil și îmboldit de demoni –
devine tot mai anapoda și mai sărac lăuntric.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu