Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a centralizat rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale din acest an școlar, organizată la nivel național.
Potrivit rapoartelor statistice furnizate de
platforma informatică, se înregistrează următoarea situație:
-Limba
și literatura română – 3752 lucrări, din care 2732 (73%) au
obținut note mai mari sau egale cu 5;
-Matematică
– 3745 de lucrări, din care 1417 (38%) au obținut note mai mari sau egale cu 5;
-Limba
și literatura maternă – din 129 de lucrări, 111 (81%) au
obținut note mai mari sau egale cu 5.
Este pentru prima dată când simularea se derulează
în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai
fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind
distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.
Conform metodologiei de organizare și desfășurare a
examenelor naționale, la o diferență mai mare de un punct între notele acordate
de cei doi evaluatori, lucrările sunt recorectate de alți doi evaluatori, nota
finală fiind obținută ca medie aritmetică a celor două note cu valori centrale,
după eliminarea notelor extreme (cea mai mare și cea mai mică).
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei
unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și
la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate
fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
În județul Maramureș, în procesul de evaluare au
fost implicați 308 de profesori evaluatori, după cum urmează:
-Limba română: 148;
-Matematică: 150;
-Limba maternă: 10 (3 la limba maghiară, 2 limba
germană și 5 la limba ucraineană).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu