A doua viață a personajului

Sticla de lampă se afumase și abia mai lumina masa pe care scria Vlad.A ridicat privirea, rămânând surprins că ceasul de perete al gazdei arăta că trecuse de miezul nopții.”Nu știu ce să fac…să-l omor pe Sandu s-au să găsesc un sfârșit mai optimist? N-am omorât niciodată chiar o muscă. Dar un personaj din nuvele mea! Îmi pare rău.i-am dat viață, încă o mai iubește pe Ana și eu să-i retez, dintr-o dată, viața?Când am terminat de scris romanul despre Gib Mihăescu, când trebuia să relatez decesul lui, chiar am plâns.! Asta i-a fost destinul.Și…totuși am plâns.” A stat, așa, pe gânduri, privind la flacăra lămpi ce pâlpâia, arzând fitilul.”Așa ardem și noi, inclusiv personajele mele. ”Stătea cu coatele pe masă, în fața mașini de scris marca Kappet, meditând.Se simțea obosit după orele cu elevii din comuna ne electrificată, și totuși anunțată că fusese racordată la sistemul energetic centralizat încă de anul trecut.Peste toate astea mai dactilografiase o sută de afișe împotriva lui Ceaușescu pe care o parte le-a pus în cutiile poștale din orașul din Nordul țării și o parte le-a răspândit în comunele din apropiere.Pentru a nu-l bănui de infidelitate față de regim a publicat un poem în care lăuda partidul în ziarul județean.

Ne ajungând la un final acceptat pentru sufletul său, a părăsit masa de lucru, și-a luat pijamalele, adormind bușean cu capul pe perna umplută cu paie.Spre dimineață l-au trezit țipuriturile băieților care se întorceau de la ibovnice, dar nu înainte de cântatul cocoșilor din ogrăzile sătenilor. S-a spălat în lighean, turnându-și apă dintr-un canceu, s-a îmbrăcat așa cum trebuia să mergă la școală unde preda limba română. Apoi s-a așezat la masa de lucru încercând să continuie povestirea începută seara trecută. După câteva cuvinte pe care le-a țăcănit la mașina de scris, gazda a intrat în cameră fără să ciocăne la ușe.

-Domnule învățător, feciorul meu nu vine, azi, la școală, mergem la pădure la meteri cu calul.Vedeți să…nu-l puneți absent!

-Bine tovarășe Iacob! Azi avem teză!

-Nu e mai importantă decât banii care-i câștigă! Îi puneți dumneavoastră o notă, așa, din oftice!

-Nu se poate! Nu e cinstit!

-Ce e cinstit pe lumea asta tovarășe învățător? De aia îi cinstim pe tractoriști, că ei ne ajută să furăm noaptea din lanul CAP-ului. Dumneavoastră…învățătorii…

-V-am mai spus, eu nu sunt învățător! Sunt profesor de limba și literatura română.

-Tot dracu e…domnule învățător! Hai…că vă las! Să aveți grije de ce-am stabilit!

Ieșind pe uște, ne auzind ultimile cuvinte ale lui Vlad.

-N-am stabilit nimic!

Apropiindu-se ora de plecare la școală, care nu era departe, și-a luat geanta cu cărțile și caietul cu planul de lecții, ieșind pe poarta ogrăzii, care bălăgănindu-se de câteva ori, s-a trânti în urma lui, trasă de un arc puternic, scoțând un zgomot ca o împușcătură.

Pe drumul ne asfaltat spre școală, a lovit cu piciorul un bolovan, clipă în care și-a adus aminte de un personaj din orașul natal, Mișu pe nume, care întrebat de localnici despre pronosticul echipei locale, răspundea invariabil:”Nu te tie, nu te tie, mingea e rotundă! ” A zâmbit în sine, intrând pe poarta școlii, răspunzând vesel la salutul elevilor.

Era sâmbătă și avea ore până la prânz. Abia aștepta să le termine și să meargă la mașina lui de scris.În gând frământa subiectul povestirii și îi părea rău să omoare personajul său, cu toate că adevărul a fost crud pentru el.Era anul 1949, după abdicarea Regelui, când Nicolae, student la politehnică, a confecționat o bombă artizanală, pe care a activat-o la postul de comandă a soldaților ruși, aflat lângă Palatul Regal.După explozie au fost răniți câți-va soldați.După câteva zile Nicolae a fost prins, și după o judecare sumară, a fost condamnat la moarte. Cererea făcută de părinți pentru comutarea pedepsei capitale în închisoare pe viață, nu a fost aprobată de președintele Marii Adunări Naționale, care era, autorul romanului ” Mitrea Cocor.” Nicolae a fost executat în Fortul 3 Otopeni.

Ajuns la gazdă, a intrat în cămăruța sa din spatele casei acoperită cu paie, Vlad s-a așezat la masa de lucru, după ce a pus la fiert două ouă într-un ibric cu apă pe o lampă cu petrol. Pentru fiteu, cum spuneau localnici la plită, nu avea lemne.Asta era masa lui de prânz, la care se adăuga două felii de pâine neagră luată pe cartelă de la bold, magazinul sătesc de lângă școală.

”Nu, nu-l omor pe Nicolae, chiar dacă realitatea este alta. ” Și-a zis în gând, apucându-se să bată la mașina de scris.Pentru a nu-l denigra pe Sadoveanu, fiindcă are o operă deosebită, cu toate că nu trebuie să confundăm opera cu persoana autorului.Aceasta nu-l absolvă de vinovăție, Vlad modifică realitatea cum îi dictează, conștiința, sufletul și talentul. Autorul ”Neamul Șoimăreștilor ” aprobă cererea părinților lui Nicolae și studentul de la politehnică este închis pe 25 de ani la Jilava, apoi, la Aiud.Și după 18 ani este eliberat. În timpul executării pedepsei scrie poezii, pe care le trimite ”afară” cu ajutorul unui gardian cu aprovizionarea.Poezii pe care le semnează cu pseudonimul Mihai Roșianu, care apar în diferite reviste literare.

„ Trebuie să scriu că cenzura le mai modifică și acolo unde laudă natura, îi modifică …laudă Partidul condus de Dej.” Și…Vlad bate la mașină cu înverșunare, rând după rând, dând viață nouă personajului său.După un timp, își dă seama că nu a mâncat de prânz.I-a ouăle din ibric și cu o felie de pâine neagră tare ca o piatră, de puteai sparge capul unui om, se apucă să mănânce pe marginea mesei unde lucra.Pisica gazdei simțind mirosul de ouă a început să miorlăie la ușe.” E flămândă săraca. Precum întreg neamul românesc. Dăm totul la ruși.Zică-se despăgubiri de război.Dar tezaurul nostru …ce nu ni-l dă …”Și-a zis înfulecând ultima bucată de pâine cu jumătatea de ou luată pe vârful cuțitului.Se ridică de pe scaun și deschide ușa.Pisica intră miorlăind cu coada ridicată.Îi aruncă o coaje de pâine la piciorul mesei.Animalul o miroase și nu își rupe dinți în ea.”Nici pisica nu o mănâncă. Comuniștii de la putere își bat joc de noi! ”

După moartea lui Dej care ”băgase moartea în burgheji”, se mai eliberase situația, din 1958, când s-a retras armata de ocupație, zisă Roșie, Nicolaie a fost eliberat din închisoare, și după publicarea antologiei lui Manolescu, a fost reabilitat, publicând la editura ”Cartea Românească ”, primul său volum de poezii.Scriind aceste rânduri, Vlad se bucura în sufletul său, că Nicolae, personajul său, trăiește și că, îl reabilita, publicându-i poezii prin presa vremii.”Tare mult îmi place poezia asta, pe care am găsit-o în manuscris la părinții lui Nicolae domiciliați în capitala Olteniei:

A doua moarte a lui Zeus

Zeus în speranţa nemuririi

Cât a existat la Pontul Euxin

Şi-a modelat din lut şi piatră

Statuia lui la care să se-nchine

Oamenii din fiecare vatră.

Apoi de teama îndumnezeirii a urcat

În al şaptelea cer de unde nu se vine.

Diana, iubita lui, plecată la vânătoare

Aflând că Zeus e sus în neuitare

S-a întors să proslăvească statuia

Ce strălucea măreaţă-n soare,

Chemând mulţimile să se închine-

Strigând: alleluia, aleluia!

…Şi a mai trecut un mileniu de prosternare,

Diana se ruga la statuie mereu

Cum făceau fiecare.

Trecuse vremea pentru zeu…

Dorind să arate lumii

Cât de mult îl cunoaşte pe Zeus

Şi s-o întoarcă la rugăciune

Îngenunchind în negura humii,

La ceasul răsăritului de stea

A început să spargă cu săgeata statuia-

Aşteptând o minune-

Plebea să cunoască ce ştia şi ea:

Piatră, lut ars şi…alleluia!

Dezamăgiţi oamenii au părăsit pe Diana,

Au plecat gânditori în Hamangia

Uitând că o himeră altădată au iubit.

A început iarăşi urgia

În Piaţă.

Era epoca morţii unui mit!

Dumnezeu în mintea lor prindea viaţă!”

„Poezia am transcris-o după un manuscris îngălbenit, practic este o ficțiune a mea.Nicolae a murit, dar nu accept această evidență.El trăiește prin povestirea mea”.Și-a zis autorul acestor rânduri, dactilografiind cu îndârjire această povestire, care”nu o să fie publicată niciodată din cauza cenzurii comuniste. ”

 

Autor: Al.Florin Țene