sâmbătă, 1 iunie 2024

COPII MINUNAȚI la FĂRCAȘA - 1 IUNIE 2024 sărbătorită cum se cuvine!


 Copiii sunt izvor de fericire și binecuvântare! Peste 300 de copii s-au bucurat astăzi de activitățile pe care le-am organizat de Ziua Internațională a Copilului. Curtea Sălii de sport din Sârbi a fost plină de râsete, iar în sală, sportivii cu care ne mândrim au jucat meciuri de handbal, fotbal și au făcut demonstrații de karate. De la pictură pe față, desene pe asfalt, vânătoare de comori, jocuri de ping-pong, tobogane, fiecare activitate a fost gândită pentru a aduce zâmbete pe fețele copiilor.

De asemenea, copiii, dar și părinții au gustat din bunătățile preparate, iar înghețata și vata pe băț au fost atracția principală. La final, toți copiii au primit diplome cu titlul de “Copil minunat”, într-o atmosferă festivă.
Mă bucur că am reușit să oferim copiilor din comuna Fărcașa o zi de neuitat, dedicată lor. Sperăm ca fiecare copil să păstreze amintiri plăcute de la această zi minunată.
Mulțumesc doamnei director a Școlii Profesionale Fărcașa, Vele Viorelia, doamnei profesor Eliza Pop, domnului Claudiu Marinca, coordonator al evenimentului, colegilor din primărie, domnilor profesori, domnilor antrenori și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment frumos!
La mulți ani, dragi copii! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
CMF 21240015

IOAN STEGERAN















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu