Ie românească?

 

    O celebră casă de modă europeană, a lansat un obiect vestimentar, despre care se discută cu indirjire pe internet. Fiind vorba de o bluziță de mătase, sau ceva asemănător, cei mai români decât românii au început să urle din rărunchi: “Ie românească!”; “Ni se fură patrimoniul cultural!” etc.

Este obiectul vestimentar românesc? De unde? De când?

În neoliticul și eneoliticul “românesc”, există niște statui de lut ars, ce reprezintă femei cu bustul gol (topless) și mâinile ridicate. Au fost botezate “Orante”.

Nu știm dacă erau preotese sau simple femei în invocarea divinității. (Vedeți situația lui Moise care se ruga când evreii din deșert se luptau cu dușmanii -amalecitii. Când ținea brațele ridicate câștigau, când lăsa brațele (obosit) pierdeau. Pînă la urmă, au venit două ajutoare, care îi țineau brațele ridicate tot timpul. Și așa au învins dușmanul, cu ajutorul lui Dumnezeu, implorat de Moise. Neoliticul și eneoliticul e mult mai vechi decât episodul păstrat în scrieri. Dar mentalitatea este aceeași. Când implori forțele supranaturale ridici mâinile. Și când te predai inamicului; arăți că ai mâinile goale, fără arme, și îi implori mila.

Nu știm dacă asta era moda zilnică sau era doar o ținută religioasă obligatorie. (Depinde și cui se rugau.) Constatăm că avem de-a face cu nuditatea părții superioare a corpului femeilor.

Și așa apar și în alte imagini de epocă din Anatolia și Grecia. Ba chiar și soldați (arcași) goi. Deși sunt puține imagini păstrate (fragmente de vase -ceramice sau metalice- etc.), putem să ne facem o ideea despre “moda” vremii.

Știind că populația neolitică de la noi a plecat din Anatolia, prin Grecia, mi se pare firesc să se păstreze ținuta zilnică sau religioasă.

Pînă și “gânditorii” (“”Gânditorul și Perechea sa”) DE LA Cernavodă, apartinind culturii Hamangia, sunt goi. Nu sunt reprezentate haine, pe ei. Ci tot felu de linii interpretate în fel și chip. Dacă nu erau stilizați, ar fi apărut și sexele.

Putem concluziona că, în epocă, temperaturile erau destul de ridicate, astfel încât oamenii nu aveau nevoie de haine.

Așa ar rezulta și din izvoarele folclorice culese de Densusianu (Nicolae). Cel pe care se bazează tracomanii. Probabil nu l-au citit sau nu au înțeles ce au citit. Căci Densușianu... e greu asimilabil. Trebuie să știi preistorie și istorie antică, să poți înțelege ce spune. Iar el susține că în timpurile respective, pe la noi trăiau lei. Cum leii nu prea agreează frigul..

În plus, printre primii tumului săpați la noi, se află cel de la Gurbănești. Cel care a făcut săpătura (foarte profesionist, deși nu era … profesionist), a atras atenția -modest- că e vorba și de urme materiale ale cămilelor. Tumulul datindu-se cândva între 2800-1800 i.e.n.

Dacă era cald, e clar, nu era nevoie de haine. Sau haine numeroase etc. Prin urmare, nu putem vorbi de “ie” în eneolitic și perioada de tranziție spre Bronz.

Dar timpul trece și lucrurile se schimbă. Căci singurul lucru de care suntem siguri în istorie, este schimbarea. Mai lentă sau mai bruscă, dar vremea și omenirea nu stau pe loc. Niciodată.

Spre sfirsitul epocii bronzului și începutul Hallstatt-ului(epoca fierului), apar două lucruri. Fibula. Intial de bronz. (Un fel de ac de siguranță, ce prindea pelerina/capa -din lînă, de obicei-.) Și statuiete de lut ars, la negru, care reprezinta femei îmbrăcate. Cu tot ce există azi în portul popular din zonă: cămașă ornată cu cusături, lungă (sau bluză/fustă din pînză de in, două bucăți), fote.

Toți specialiștii au opinat că e vorba de o răcire a climei. Și un regim pluvial intens. Lucru ce a determinat apariția unei mode noi, a unor haine adaptate, dar și o ocupație nouă. Acum avem de-a face cu crescători de vite. Mari. Ploile abundente au determinat o vegetație pe măsură. Aceasta a produs o nouă cultură, numită “cultura câmpurilor cu urne funerare”, care a ocupat toată Europa Centrală. Germania, Austria, Cehia, Pannonia (nu putem vorbi de “Ungaria” decât după debușarea triburilor maghiare aici. Spre sf. sec. IX -e.n.), vest România (vezi cetatea de la Sântana de Mureș), Serbia. În mod curios și intruziunile nord-pontice de la noi (Coslogeni/Noua/Sabatinovka) au ca bază economică tot creșterea marilor cornute.

Este o dovadă a schimbărilor climatice fără aport antropic.

Dar și o dovadă că moda umană se adaptează. Acum putem vorbi de “ie”.

Dar adusă de cultura asta, care a invadat toată Europa. În toate direcțiile. Ba a ajuns și în Caucaz, Siberia, Anatolia și Egipt/Orient (popoarele marii, philistinii). Din ce date avem, cam asta rezultă. Poate vor apare date noi. Dar pînă atunci, nu putem să depășim forța datelor deținute. După acest moment, când cămașa de corp intră în dotarea tuturor europenilor (slavii au adoptat-o datorită vecinătății lor inițiale cu triburile germanice; au venit spre est, când deja o aveau în inventar de mii de ani) și o intilnim la toate popoarele.

Dintr-un material sau altul, cu un décor sau altul, dar... cămașă în esență.

(Putem să amintim că despre daci se scria -la vremea lor- că lucrează cânepa așa de bine, că părea țesătură de in. Și nu puteai să-ți dai seama care e in, care cânepă.

Dar la ce foloseau țesăturile de in?)

După ce apare borangicul pe aici, se obțin cămăși frumos decorate cu cusături de bun gust. Și cu semnificații speciale, intial. Pierdute în timp. Apoi borangicul (mătasea) este vopsit și avem minunățiile de azi.

Dar nu putem spune că este o creație proprie poporului român. Care nici nu exista la vremea adoptării ei. E o creație colectivă, europeană, în adevăratul sens al cuvintului. Și nici nu e prima dată când a fost utilizată ca sursă de inspirație de casele de modă. Prin anii '70, Occidentul era plin de cămăși de corp gen “ie”. (Revedeți filmele din epocă.). Nimic nou sub soare.

 

Autor: Mircea Munteanu zis "Mongolul"

Preluare https://necenzuratmm.ro/editorial/56800-ie-romaneasca.html