miercuri, 13 mai 2026

Întâlniri cenacliere marțiene

Marți, 12.05. 2026 -- adică o zi de mai, luna aceea minunat-florelindă, ce trece parcă mai repede ca alte luni ale anului -- era să fie o zi banală. Obișnuita zi a săptămânii, când dacă nu suntem cuminți poate să ni se arate Marțolea. Dar, nu a fost să fie așa! Dimpotrivă a fost o zi plină de emoții școlărești, când ești într-o școală devii instant copil; orice cadru didactic poate să aibă corespondență în trecutul tău școlăresc. Așadar, am răspuns invitației, doamnei prof. dr. Monica Dana Cândea, de a participa la o întâlnire a cenaclului de elevi: „Voci Eminesciene”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare. S-au alăturat colegi din Cenaclul Scriitorilor din Maramureș și doamna prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, invitată să mă susțină atât pe mine, cât și pe eleva sa, Roberta Luciana Pop, ambele, dascăliță și elevă, fiind „Lucaciste”, iar eu absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”. Uite cum, am trasat un triunghi al colegiilor băimărene: „Mihai Eminescu”, „Vasile Lucaciu”, „Gheorghe Șincai”. De altfel mă așteaptă zilele aceste o emoționantă întâlnire de „50 de ani”, la care va fi prezentă și doamna diriginta. Dar să mă întorc la ziua de ieri, când nu prea știam ce mă așteaptă. Pentru început, doamna prof. Ramona Corina Fonai a pregătit alături de „asistentul său” o proiecție pe calculator intitulată: „Florica Bud - O Metamorfoza”, din care eu și cei prezenți am aflat multe. Chiar, dacă am fugit din secția umană, după două zile -- secție din care puteam ajunge un „stâlp de cafenea”, cum mă prevenea domnul profesor de matematică -- la reală și la o facultate tehnică, dacă a fost să fie, tot un „stâlp de cafenea” am ajuns, metaforic vorbind. Îngrijorată că nu voi avea ce transmite audienței, am spus și mai mult de cât trebuia. Apoi, a venit rândul tinerilor cenacliști să citească: Andra Mânzat, o scrisoare pamflet: „Scrisoare către Ecaterina Teodoroiu”, Sorina Pop Veress și Andreea Szigeti-poezie și Nicoleta Chiș, jurnal, Roberta Luciana Pop - poezie. Protagonistele sunt elevele doamnelor profesoare: Mihaela Popan, inspector școlar, Ramona Buhai, Daniela Sitar-Tăut și desigur Monica Dana Cândea, conducătoarea grupului. Din partea Cenaclului Scriitorilor din Maramureș au putut participa: Maria și prof. Pamfil Bilțiu, Gyongyi Conicica, Vasile Bele și Flaviu Claudiu Mihali, care s-au adresat elevilor. A fost o întâlnire ce ne-a îmbogățit ziua. Vă așteptăm la Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, sâmbătă 23.05.2026. Mulțumesc, „Voci Eminesciene”! Mulțumesc, Monica Dana Cândea! Mulțumesc, Ramona Corina Fonai! Mulțumesc, Daniela Sitar-Tăut!


Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu