vineri, 14 august 2026

Justiția română nu-i oarbă, doar sfidătoare și coruptibilă!

 


Ce nu s-a mai văzut! Doamna președinte a CCR s-a întâlnit pe ascuns cu reclamanții a căror cerere o va judeca luni...

Avocatul și fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Toni Neacșu, a cerut, vineri seară, 14 august, Curții Constituționale a României să ofere explicații oficiale de urgență cu privire la întâlnirea de taină dintre președinta CCR, Elena Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan. Expertul în drept susține că judecătoarea se află într-o situație de o gravitate fără precedent în magistratura română.
„Curtea Constituțională are obligația să explice public, oficial, contextul și conținutul discuției dintre președintele ei Simina Tănăsescu și premierul Ilie Bolojan.
Astfel de întâlniri pe ascuns și neanunțate ar fi o problemă oricum, cei din CCR sunt totuși judecători și au o obligație de rezervă și de limitare a expunerii publice, însă în contextul special de acum nu mai e vorba doar despre simple suspiciuni.
Ilie Bolojan este președintele partidului care a formulat sesizarea pe legea integrității și pe care dna președinte, alături de ceilalți judecători, trebuie să o rezolve luni. Mai mult, în acea sesizare Simina Tănăsescu este judecător raportor, adică și-a format și și-a expus părerea asupra soluției pe care ar trebui să o ia CCR și pe care va încerca să o impună și în fața celorlalți judecători.
Biroul lui Mircea Abrudean, unde a avut loc întâlnirea, este biroul liderului politic al parlamentarilor PNL, reclamanți în dosarul de luni.
Deci, în concret, dna președinte a CCR s-a întâlnit pe ascuns cu reclamanții a căror cerere o va judeca luni.
Dna președinte Simina Tănăsescu este într-o situație mai flagrantă și decât întâlnirea de la Untold dintre judecătoarea de Cluj cu patronul societății pe care urma să o judece. Aceea cel puțin a fost în ochii tuturor...”, a scris avocatul pe Facebook.

C.L.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu