Profitând de plecarea
multor parlamentari la Bruxelles și de faptul că actuala coaliție
a pierdut majoritatea în Camera Deputaților, Opoziția, cu sprijinul pe față
al procurorilor, a stârnit jihadul contra lui Liviu Dragnea.
Ce s-a întâmplat de fapt? Lumea nu înțelege. Unele televiziuni obediente sistemului au anunțat victoria, celelalte tentativa loviturii
de Palat.
După principiul „când gazdele nu-s acasă, hop și noi pe casă“, liderii PNL au cerut
introducerea pe ordinea de zi a proiectelor de revocare din funcție a lui Liviu Dragnea și a lui Florin Iordache, care a refuzat să
supună la vot propunerile, susținând că
nu sunt regulamentare. PNL, USR și PMP,
probabil informate despre ce urmează să întreprindă oameni cu legături în
statul paralel, au forțat un vot, în
lipsa președintelui Camerei Deputaților. Ședința de plen trebuia condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu. Liviu Dragnea i-a
delegat oficial atribuțiile.
În plină desfășurare
a ședinței
de plen, Carmen Mihălcescu a fost sunată de procurori și convocată la DNA pentru audieri. Surse din PSD susțin că această mișcare s-a dorit a fi una prin care procurorii să schimbe jocul
politic.
Pentru că Florin Iordache, vicepreședinte PSD al Camerei Deputaților,
era vizat de o procedură de revocare și,
pe cale de consecință, nu putea conduce
ședința,
iar Carmen Mihălcescu era la DNA, următorul pe listă era Marilen Pirtea, de la
PNL. Deși Florin Iordache a invocat
procedura, care specifică în mod clar că introducerea unui vot pe ordinea de zi
se face doar prin acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare, PNL și USR au făcut zid în jurul lui Pirtea. Au
trecut la vot. Nu cu bile, cum prevede Regulamentul Camerei, ci prin ridicarea
mâinilor.
Opoziția a
revendicat înfrângerea liderului PSD prin vot, deși
nu era cvorum, așa cum prevede norma de
organizare a Camerei Deputaților.
Conform art. 27 din Regulament: „Propunerea de revocare a
preşedintelui Camerei Deputaţilor se depune la Biroul Permanent, care verifică
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26 şi introduce în proiectul ordinii
de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor propunerea de revocare. În
cadrul dezbaterii asupra propunerii de revocare vor lua cuvântul liderul de
grup care a cerut revocarea şi, la cerere, câte un reprezentant al celorlalte
grupuri parlamentare şi preşedintele Camerei Deputaţilor“.
Mai mult, conform art. 2, în locul președintelui căruia i se cere demisia va fi
ales un vicepreședinte prin votul
Biroului Permanent. Nu a fost convocat Biroul Permanent în prealabil.
O triplă încălcare a Regulamentului.
E dreptul Opoziției
să declare ce vrea, dar puterea se ia pe baza respectării legilor și a regulamentelor, nu prin lovituri sub
centură sau încălcări flagrante ale regulamentelor.
Sigur că acțiunea a
fost premeditată de oamenii sistemului. Un singur argument este chemarea
doamnei Carmen Mihălcescu la DNA, exact când trebuia să conducă ședința,
pentru a depune mărturie în nu știu ce
dosar.
În ce țară din lume
procurorii scot speakerii din exercițiul
funcțiunii și al mandatului pentru a da nu știu
cui explicații? Mâine, poimâine, li se
blochează mașinile deputaților de nu știu
ce aiurit, și toți cei ieșiți sunt atrași
într-o capcană, pentru ca în lipsa lor să se dea lovitura de Palat.
Sigur că victoria de ieri a opoziției e golănească. De maidan. Ar fi culmea ca președintele statului să susțină că Liviu Dragnea a fost demis prin vot
legitim. Atunci ne-ar convinge încă o dată că Raluca Turcan nu are domiciliul
doar în Sibiu, ci e mult mai mult decât un președinte
de filială PNL.
Victoria a fost à la Pirus. Încă una ca asta și armata e terminată. Păcat că mari oameni
politici, demni de conducerea țării,
într-un anumit moment prielnic au fost atrași
într-un asemenea circ de Ferentari.
Autor: Marius
Ghilezan
Sursa:
romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu