joi, 20 decembrie 2018

Oşenii au făcut cadouri consistente bătrânilor din Baia Sprie


 Gest umanitar oferit de sărbători bătrânilor instituţionalizaţi la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie. Milostenia vine din partea credincioşilor ortodocşi din Parohia Negreşti Oaş, păstorită de părintele protopop de Oaş, Marcel Malanca. Din darurile primite de la Bunul Dumnezeu, sătmărenii au împărţit şi celor cu care soarta a fost mai puţin generoasă. Pe lângă sutele de kile cu produse alimentare, materiale de igienă şi pampers, au achiziţionat o maşină pentru uscat rufele jilave ale bătrânilor. De asemenea, au făcut demersuri să cumpere şi să doneze căminului o maşină de spălat haine pentru a se putea asigura funcţionalitatea acestei operaţiuni în locaşul de asistenţă socială din Baia Sprie. Credincioşii împreună cu elevii şi conducerea Liceului Tehnologic „Ioniţă G. Andron” din Negreşti Oaş au susţinut un frumos concert de colinde şi împărţit cadouri (dulciuri, fructe şi răcoritoare) vârstnicilor instituţionalizat. În final au socializat „nepoţii” cu „bunicii”, după care oaspeţii sătmăreni i-au vizitat şi colindat pe cei mobilizaţi la pat. Cu toţii au fost impresionaţi până la lacrimi. Bătrânii le-au mulţumit frumos pentru surpriza făcută şi le-au urat un „Crăciun fericit şi La mulţi ani!”.

                                                               Vasile Gherman

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu