joi, 13 decembrie 2018

Spaţiul Schengen, o ţintă atinsă?

Luni noaptea, dar nu pe întuneric, ca hoţii, cum se spune în România, Parlamentul European a adoptat cu o majoritate zdrobitoare Raportul privind primirea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen. S-a spus cu această ocazie că cele două ţări au îndeplinit demult toate condiţiile, dar Consiliul UE a încălcat sistematic regulile europene refuzând admiterea celor două ţări în atât de râvnita zonă Schengen. Indiscutabil, este un succes. Şi ca în cazul fiecărui succes cineva îşi va aroga meritele.
În primul rând este meritul euro parlamentarilor, socialişti, populari, cei din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, probabil şi alte grupuri. Este important acest lucru pentru că anul viitor au loc alegeri şi fiecare familie politică trebuie să meargă în faţa alegătorilor cu ceva pozitiv.
Evenimentul este, fără îndoială, unul istoric pentru cele două ţări. Nu şi pentru restul ţărilor. Acestea, de altfel, sunt zguduite de mişcări de protest fără precedent. În Franţa s-a declarat stare de urgenţă. La Strasbourg, oraş în care îşi desfăşoară activitatea şi instituţiile europene, pe nedrept mai puţin celebru decât Bruxelles, a avut loc un atentat terorist la târgul de Crăciun. Morţi, răniţi, panică, întregul oraş blocat. Panica a cuprins şi europarlamentarii aflaţi în oraş.
Europa nu se află într-unul din momentele sale bune. În România este linişte la bază, dar sus, la vârful puterii, se trage cu toate tunurile. Chiar şi în locul care ar trebui să fie un adevărat sanctuar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, a intrat zâzania. Preşedintele Iohannis a suspendat şedinţa. Aici deciziile se iau prin consens. Membrii CSAT nu s-au înţeles pe buget. Şedinţa a fost reprogramată.
Intrarea în zona Schengen, fără puncte de intrare şi ieşire dintr-o ţară în alta, a fost un vis al românilor. Nu mai vor să stea la cozi când ies sau intră în ţară. Nu ştim când se va transpune în practică votul Parlamentului European. Ştim în schimb că începe campania pentru alegerea unui nou parlament. Ţinta Schengen pare să fie atinsă în timpul guvernului PSD-ALDE.
Fiecare partid este interesat să-şi menţină numărul de europarlamentari. PNL are ocazia să demonstreze că sondajele care îl plasează în apropierea PSD sunt reale. Fiind la guvernare social democraţii îşi vor trage partea leului. Vor fi în continuare acuzaţi că sunt anti-europeni.
Nici nu ştim dacă sunt sau nu. Curentul euro-esceptic îşi face loc şi în România. Violenţele din Franţa vor avea repercusiuni în toată Europa, probabil mai accentuat în ţările mărginaşe. România este una dintre cele mai vulnerabile ţări.
La noi, conflictele nu sunt de ordin social şi economic. PSD pompează bani în sistemul bugetar, iar preşedintele nostru de dreapta, opoziţia de dreapta, nu se erijează în apărătorii economiei de piaţă. Sunt un fel de socialişti vopsiţi în culorile dreptei. Vom vedea, sau ar trebui să vedem mai clar cum gândeşte opoziţia viitorul în textul moţiunii de cenzură care se pregăteşte în aceste zile. În câteva zile se va citi în parlament, iar în termen de cinci zile se va vota.
Va fi un test al adevărului. Există sau nu o majoritate parlamentară? Singuri, parlamentarii PSD şi ALDE nu sunt majoritari. Se bazează pe UDMR şi Minorităţi. La fel, PNL poate negocia cu UDMR şi Minorităţi. Dacă Iohannis şi-ar dori cu adevărat un guvern al său, s-ar implica în negocieri.
S-ar părea că pentru campania prezidenţială îi convine guvernul actual. Dar nu se ştie niciodată. Poate UDMR ajunge singur la concluzia că PSD guvernează prost şi nu-i va mai acorda sprijin parlamentar.
Într-o săptămână se pot întâmpla multe într-un spaţiu ce pare mai mult cuprins de război politic decât de pace.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu