Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură, care
funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția „JUDECATA
DE APOI”(pictură, desen și sculptură) a artistului Aurel SÂRBU. Expoziția va fi
deschisă în perioada 28 octombrie – 14 noiembrie2021. Vernisajul va avea loc în
data de 28 octombrie, de la ora 18:00.
„Plural anacronic până
la originalitate, unic, dar nu în felurile în care unici sunt mulți, cordial și
cu naturalețe retras în propriul timp și propria lume rânduită chibzuit, dar
jucăuș, Aurel Sârbu este ce se poate numi un
marginal, lipsit de aura de spectaculozitate a excentricului, însă fertil și
efervescent creativ. Lucrările din expoziția „Judecata de Apoi” au adesea o
atmosferă lirică în tonalitate pastorală, întrepătrunsă cu impetuozități
cromatice și texturale ce amintesc de zonele post-impresioniste sau chiar
expresioniste ale avangardei. Sârbu se apropie de subiectele banale pe care le
pictează, dar pe care mersul lumii le-a făcut deja desuet exotice, în același
timp cu calmă seriozitate și umor de o aproape tandră finețe.” (Dr. Bogdan
Iacob)
„Când lucrez, nu fac decât să realizez
lucruri care îmi stârnesc interesul. Sunt subiectiv, mă reprezint pe mine, fără
să port gândul eventualului beneficiar.
În special nu mă adresez
plasticienilor.
Extraordinarul, pentru mine, este nu
numai ceva ce iese din obișnuit, este o pedeapsă. Ce este extraordinar nu mai
poate fi firesc. Normal, ordinar, bazic, obișnuit, firesc sunt sinonime pentru
mine și reprezintă un ideal.”(Aurel Sârbu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu