Semnal editorial - volumul Ceruri senine, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, autor Ştefan POPA

 ,,Cerul ziua luminează,

Chiar de-ar fi un cer senin,

Norii bucuroși dansează,

Eu, rămân cu-n dor divin.

Cerul noaptea scânteiază,

Stelele vorbesc în șoapte,

Strălucind bolta cerească,

Îmi poptesc privirea-n ele.

Aș privi mereu la cer,

Din cerdacul cel de lemn,

Curios din fire, sincer,

Greierul îmi cântă-n fân.

Aș privi mereu la stele

Și pe soare, și pe ploaie,

Să le văd clipind pe toate,

Cu ochii visători în noapte ...", poezia Cerul, (p. 13), din volumul Ceruri senine, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, ISBN 978-606-730-762-7, 116 p., ce poartă amprenta de suflet a scriitorului Ștefan Popa, un prieten de suflet, pe care am avut bucuria să îl cunosc, anii trecuți, în cadrul unei tabere literare, organizată în Sinaia. Am rămas buni prieteni. Ne sfătuim și ne dăm cu părerea, în ceea ce privește creațiile literare. I-am citit câteva din cărțile personale. Am participat la lansarea unei antologii, coordonată de către bunul meu prieten. Constat că are o activitate literară intensă. Bogată. Colaborăm în proiecte literare. În acest an, 2021, la începutul lunii septembrie, a participat în Tabăra de Creație Literară ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!", pe care am organizat-o împreună cu prof. Gelu Dragoș și poet popular Nelu Danci. Poetul și prietenul Ștefan Popa, și-a prezentat, în cadrul acestei tabere literare, un volum de versuri, din cele mai proaspete apariții editoriale. A transmis emoție și vibrație puternică. Felicitări și cuvinte de laudă, meritate, i-au adresat inclusiv cei care l-au susținut în prezentarea din cadrul taberei - poeta Olga Văduva (Grigorov), scriitoarea Zenovia Zamfir, poeta Mioara Baciu și prof. Gelu Dragoș, citind din creațiile autorului. Îi mulțumesc, pentru deschiderea și buna prietenie literară care ne leagă, și mai trebuie să recunosc un lucru, îmi este un exemplu, din multe puncte de vedere.

Volumul Ceruri senine, apărut în condiții grafice de excepție (coord. colecție - dr. Victor Constantin Măruțoiu, editor Nadia Fărcaș), beneficiază de o Prefață, Scrisul și zborul, semnată chiar de autor, care afirmă, încă de la început, retoric: ,,De multe ori m-am întrebat dacă există cumva o legătură între scris și zbor și, după mai multe stăruințe, am găsit răspunsul. Da. Există o legătură tainică între scris și zbor. În ce fel?

Pentru a deprinde zborul ai nevoie de un îndrumător, de un instructor care să te inițieze în tainele zborului. Nu poți învăța zborul de unul singur. La început, viitorul zburător trebuie să execute zbor în dublă comandă cu instructorul. Se parcurge un program de pregătire teoretic și unul practic. Instructorul îi corectează greșelile și îi arată cum se face corect operațiunea. (...) Pentru a deprinde scrisul ai nevoie de un îndrumător, de un maestru care să te inițieze în tainele scrisului. Nu poți scrie de unul singur. La fel ca și în cazul zborului, candidatul trebuie să parcurgă un program de pregătire teoretic și unul practic".

Volumul este structurat pe două capitole distincte. Capitolul I - Poarta cerului, care cuprinde, printre alte poeme, și o Invitație, Zbor și poezie, Întoarcere, Brâncuși și zborul, Iubirea, Comoara fericirii, din care voi prelua o frântură:

,,Într-un sat trăia odată,

Un pietrar alături de soție și de fată.

Dar iată că în acel an se abătu molima,

Care decimă animale, oameni și pe mama.

Nu numai boala, dar și seceta cumplită,

A distrus satul, luându-i orice speranță.

Tatăl și fata, printre cei rămași în viață,

Săraci și bolnavi, încercau să facă față.

Cu fiecare zi, mureau bătrâni, tineri, copii,

Pietrarul n-avem decât fata și gândul morții.

Slăbit de boală și de grijă fetei nemăritate,

Pietrarul strânse fata la piept și plecă în moarte.

Dar, înainte de moarte, pietrarul îi dete fetei,

Un săculeț de pânză bine legat, spunându-i:

- Fata mea, aici este comoara fericirii,

Să nu desfaci săculețul până nu traversezi deșertul.

Fata porni la drum, fără prea multă speranță,

Doar să schimbe ceva și să-ndeplinească porunca

Venită de la tată.

Fata înaintează cu greu, cu gândul la fericire,

Hrana se sfârșise, căzu frântă de durere ...

Căldura îi fulgera creștetul, i se părea că plouă,

Dar de ce se ridică așa greu? Își simte corpul o rană.

Mai are un pic, îl vede pe tatăl ei, zărește verdeață,

Cu ultimele puteri deschise săculețul: era o piatră", ( p. 39-40).

Capitolul II, Poarta sufletului, se deschide cu poemul Ceruri senine, precum titlul cărții. Am făcut rabat de la cutumele cu care v-am obișnuit, (nu știu dacă există o regulă scrisă în acest!), nu am dorit să încep acest semnal editorial cu poezia ce poartă titlul volumului (cum fac de obicei), ci o voi lăsa la final. Poeme precum Călugărul, Soldat al închinării, Iartă-mă, Duhovnicul, Lacrimi de rouă, Drumul vieții, Război și pace, Spre Tabor, Cetățean al Raiului sau Vreau să zbor, sunt câteva dintre poemele cuprinse în acest capitol.

O poezie profundă, când în vers modern (a se vedea Albastrul, Dudul lui Zacheu, Absolutul, Brâncuși și zborul, Ești pe Cale, mergi înainte!, Cetățean al Raiului sau Ceruri senine), când în vers clasic, folosind rimă - mamă și teamă, noroc și soroc, sănătate și bunătate, pustiu și târziu, pământ și cuvânt. Citind și recitind din lirica lui Ștefan Popa, îți dai seama că între zbor și poezie există o legătură. Dacă pentru a îmbrățișa meseria de pilot, ,,om al aerului", trebuie să fii născut, la fel se întâmplă și în poezie. Ea, poezia, nu vine oricând și nu cred că se arată oricui. Ștefan Popa, este o fire pe cât de romantică, pe atât de puternică. Poezia sa, coborâtoare din cer, îi este esență. Văd perfecțiune între liric și profesia aleasă. Compatibilitate. În cazul lui Ștefan Popa, una fără alta nu ar avea existență. Și-a iubit meseria și o va iubi, chiar și Dincolo, când va fi să fie și acest fapt, peste veacuri.

Tematica diversă, este cea care te atrage la lectură. Unele poezii sunt dedicate persoanelor dragi, speciale din viața poetului. Este cazul, (motivându-mă), poeziilor (câteva exemple, doar!): Fetița lui tata, Fără tine, Mulțumesc, iubită mamă, Suflet șugubăț, Duhovnicul sau Pustnica, pe care o citez în integralitate:

,,De mică ai bătut la uși secrete,

La 15 ani ai deschis poarta mănăstirii,

Pătrunzând în sanctuarul divinelor șoapte,

Cu sufletul pironit între fapte și gânduri.

Sub glasul rugăciunii și al chemării divine,

Ai lăsat totul, pornind pe calea credinței,

Pe munte, ca Moise, pășind cu demnitate,

Chiar dacă urcușul este greu spre ceruri.

Ascultând chemarea lui Dumnezeu,

Din adâncul inimii, în taină mistică,

Pe munte ai urcat, pe vârful Giumalău,

Acolo am urcat și eu la ceas de seară.

Ca o fecioară ai plecat departe de tot ce-i omenesc,

Lăsând în urmă un tainic asfințit,

Pășind ca înger, uitând de tot ce-i pământesc,

Născându-te din nou într-o veritabilă pustnică".

Totuși, se cuvine, a puncta câteva amănunte despre autor. Iată-le! ,,Aviator, teolog, jurnalist și poet, Ștefan Popa, este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație 《Aurel Vlaicu》, Boboc, Buzău. S-a format că aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare din Mihail Kogălniceanu, Constanța. S-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare din București, Facultatea de Aviație și Apărare Antiaeriană, fiind licențiat în arma aviație, în anul 1992. Apoi, s-a format la școala universitară clujeană, absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Pastorală, în anul 2000, iar din 2003 se specializează în domeniul comunicării și relațiilor internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea 《Babeș-Bolyai》din Cluj-Napoca".

Am lecturat volumul cu interes și mă bucur că l-am primit dar. O voce distinctă, în acest spațiu liric din Transilvania, cu o notă aparte, cu sensibilitate și echilibru. Poetul Ștefan Popa, prin creațiile sale, ne invită la o călătorie, alături de personajele din poemele sale. Ne oferă acel confort unic, iar poezia este eliberare și profunzime, este lumină și iubire, este iubire și credință. Credința în reușita lucrurilor propuse, iubirea pentru tot ce ne înconjoară, iar lumina cea care se naște din Cuvânt și devine călăuză și muză. Poemele, în ansamblul lor, sunt ,,croite" pe sinceritate, pe trăiri puternice, ancorate în ancestralitate, dăruindu-ne lumină și frumos pentru suflet. Poeziile trădează această sensibilitate poetică dar și o anume intimitate, un rafinament ușor de descoperit în labirintul poetic.

Și pentru că mă apropiu de final, doresc să mă țin de cuvânt, iar acesta, finalul adică, să aparțină poetului și poemului Ceruri senine:

,,Uneori, stau și nu zic nimic,

de vorbă cu mine însumi,

pe muntele tăcerii și al singurătății

așteptând un miracol al dezlegării

răspunsurilor la întrebările vremii:

ce este cu lumea? încotro se îndreaptă ea?

Alteori, aștept înmărmurit

întâlnirea cu răsăritul soarelui,

cerurile se deschid

și eonul cade pe pământ,

binecuvântându-l cu rod bogat,

soarele mârâie a desăvârșire,

căldura dogorește peste infinit,

ziua se deschide ca o umbrelă peste noapte,

prevestind peste tot cuprinsul ceruri senine ...", (p. 43).

Felicitări pentru această apariție editorială și-ți mulțumesc, repet, pentru dar. Ai știut că pentru mine, adevărata bogăție constă în aceste daruri livrești. Prin acestea mă simt mult mai bogat, mult mai împlinit ... Doamne ajută! Cer senin!

VASILE BELE

Chiuzbaia, 20 octombrie 2021.