Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 11,oo la Biblioteca
Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc o nouă şedinţă a membrilor Ligii
Scriitorilor Români, filiala Maramureş, prezidată de către poeta Carmena
Felicia Băinţan.
Pentru început, s-a reamintit faptul că în 8 decembrie vor
avea loc alegeri la nivelul conducerii pentru următorii ani, motiv pentru care
doamna Carmena F. Băinţan îi invită pe toţi membrii, cu cotizaţia plătită la
zi, să participe la alegeri şi să-şi exprime votul. Ne prezintă apoi numărul
10, pe octombrie 2018, al revistei LSR MM „Freamăt”, cu un editorial semnat de
Gelu Dragoş şi în care publică poezie, proză, epigrame, pictură, următorii:
Carmena Felicia Băinţan, Milian Oros, Dragomir Ignat, Ioan Romeo Roşiianu, Ioan
Potop, Aurelia Oancă, Aurelia Velea, Iacob Oniga, Ioan Andreica, Ioan Mureşan
Lazar, Elena Borcuti, Raisa Mocreac, Carmen Mihaela Coca, Geta Stan Palade,
Nicolae Nistor, Tatian Miuţă, Nicuţă Ioan Lungu, Clara Protea, Adela Conciu,
Vasile Ţincaş, Mihai Epli.
S-a trecut la scopul principal al întâlnirii, creaţia
literar-artistică şi au citit: prof.
Maria Berciu, un fragment din viitoarea s-a carte; Vlad Danciu, un „monolog”,
un rezumat al primei lui cărţi S.F.; Nicolae Şerban, câteva poezii de dragoste;
Toma Gross Rocneanu ne povesteşte de „ sărbătorirea Crăciunului prin muncă” în
regimul dinainte de 1989, material care trebuia să apară în revista ligii, dar
din motive pe care nu le cunoaşte, nu a mai apărut; tot poezie au citit şi Ioan
Potop, Mihai Epli, Elena Borcuti, Maria Focze, Gelu Dragoş şi Carmena Băinţan.
La final, cu toţi am fost invitaţi de profesoara şi pictoriţa Maria Berciu şi preşedinta Carmena Băinţan la Expoziţia „Salonul Artelor” 2018, care va avea loc la BJPD
BM în 13.11. 2018, orele 17,oo şi va fi deschisă pe perioada 12-24 noiembrie şi la Tabăra „eCreator” organizată de Ioan Romeo Roşiianu,care va începe tot marţi, 13
noiembrie a.c. cu invitaţi de marcă din toate zonele ţării.
Foto: Carmen Mihaela COCA
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu