“Intrăm, oficialitatea română, într-o sală mică unde trebuie să aşteptăm ca să se facă din nou rânduială. Apoi suntem introduşi în Sfatul Ţării şi raportorul ne comunică faptul că Sfatul Ţării a votat unirea prin 86 voturi pentru, contra fiind 3 şi abţinuţi 30. E cel mai mare număr de votanţi care vreodată s-a rostit în Sfatul Ţării în tot timpul cât a fost în sesiune.
Am luat atunci cuvântul. Sala se schimbase, toată lumea era în picioare, ciorchini omeneşti pe toate marginile sălii. Şi atunci, am rostit următoarele vorbe:
“În numele poporului românesc şi al Regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea quasi unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de astăzi înainte, Basarabia este pentru vecie unită cu România.
În aceste clipe mari să ne închinăm cu smerenie în faţa geniului rasei noastre care după o despărţire de un veac şi mai bine găseşte singur calea firească să o ducă la mântuire, calea firească arătată de istorie. Să ne unim cu toţii inimile şi să strigăm împreună şi cu cei ce s-au abţinut, Trăiască România una şi nedespărţită!”
În sală, explozia unei emoţiuni nemaipomenite. Nu mai era bucurie, era delir: generalii noştri cădeau în braţele deputaţilor, soldaţii sărutau pe ofiţeri; iar noi trăiam nişte clipe de fericire nespusă.
N-a mai fost cortej, domnii mei, n-a mai fost paradă, a fost o mulţime în delir, ca un potop, se ducea spre catedrală. Iar în vasta biserică din Chişinău, luminată ca într-o seară de Paşti, arhimandritul Gurie proclamă pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria, Domni stăpânitori ai Basarabiei şi oficiază un Te-Deum solemn.”
UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA-MUMĂ
27 Martie 1918
ALEXANDRU MARGHILOMAN
Editura INSTITUTULUI DE ŞTIINŢE POLITICE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE “ION I. C. BRĂTIANU”
Editor Stelian Neagoe
Bucureşti, 2018
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu