Cine este Ștefan
Mandachi, cel cu ideea metrului simbolic de autostradă care a pus pe jar sute
de mii de români?
Conform relatărilor recente ale presei, e un tînăr
întreprinzător care a reușit la o
vîrstă fragedă, 33 de ani, să ridice prin muncă proprie un imperiu de afaceri
întins în toată țara (restaurante,
hoteluri șamd) și care vrea să se extindă pînă în SUA.
Nasc și-n Moldova
antreprenori de geniu, cum ar fi scris cronicarul.
Scotocind nițel prin
relatările vechi ale presei sucevene, se conturează un portret diferit nițel.
Nițel mai mult, am
spune.
La revoluție, mama afaceristului,
Jeni Mandachi era șefa Casei de Modă
Suceava, versiunea moldavă a Zinei Dumitrescu. Nu vom insista asupra
subiectului, cine știe cum stăteau
lucrurile cu respectivele case înțelege
unde batem.
Din textilistă-modistă, Mandachi intră peste noapte, cînd
românii abia se dezmeticeanu după marea schimbare, în afaceri cu haine, produse
de patiserie dar, foarte interesant, cu benzină. Un business foarte bănos, dar
nu chiar pe puterile oricui.
Nu după mult timp, trece la hoteluri și restaurante. Întrel ele, un hotel mare, spre exemplu, a cărui
construcție demarează în Suceava fără
niciun fel de autorizații, încălcînd
inclusiv normele care interziceau un anumit număr de etaje în zonă. Ulterior,
autorizațiile se obțin de la consiliul local unde era membru
chiar Jeni Mandachi, aleasă la pachet cu primarul PSD Marian Ionescu. Cel
condamnat după respectivul mandat la închisoare, pentru corupție.
Cei doi fii ai familiei pesediste Mandachi, Ștefan și
Andrei, au studiat avocatura, ultimul devenind celebru în regiune după salvarea
de la închisoare a unora dintre cei mai sîngeroși
interlopi suceveni. Apetența pentru
mediul respectiv pare a fi dovedit și
de lansarea lui Andrei, cu ani în urmă, în domeniul manelelor, înregistrînd
duete cu Liviu Guță generos difuzate de
Taraf TV și alte canale de profil.
Ștefan a abandonat
avocatura, preluînd imperiul familiei, mai ales că mama sa a decedat anul
trecut.
Cam atît despre afacerile lui Mandachi, puse pe roate de
părinți.
Tocmai intențiile
sale de dezvoltare a businessului face mai interesant demersul cu autostrada,
pentru că e foarte riscant să sfidezi un regim care îți poate trimite pe cap controale la greu și-ți
poate închide restaurante pentru un amărît de gîndac găsit în bucătărie.
Mult mai probabil e că tînărul Mandachi nu e chiar singur,
mai ales că profilul lui seamnă teribil cu al altor lideri politico-civici
lansați în ultima vreme, de la
Sebastian Burduja la Andrei Caramitru. Odrasla talentată dar, mai ales, tare-n
tată! Și împinsă din spate de rețele întregi, cel mai adesea nevăzute.
În plus, întreaga desfășurare
a operațiunii relevă profesionalism
desăvîrșit: ideea în sine a turnării
unui metru simbolic de autostradă, sloganul simplu, dar percutant ”România vrea
autostrăzi”, filmări realizate cu drone profesionale, afișe, flyere, bannere, postări pe Youtube,
Facebook, leapșa dată unor afaceriști de calibru, îndemnul la greva de 15
minute, un cîntec creat special pentru campanie, haștagul de rigoare #șîeu
etc.
Nicio legătură cu România, garantat, cum nu a avut legătură,
aproape cert, nici ideea imensului steag românesc din Piața Victoriei format din luminițele telefoanelor. De altfel, povestea
seamănă izbitor cu scenariile devoalate de celebrul film Wag the dog, (vezi
fabricarea mitului soldatului Shoe) de acum niște
ani, care ne arăta cum se lucrează campanii de imagine ca la carte.
Din nou, România e terenul unor experimente sociologice de
anvergură.
Dincolo de asta, un alt punct forte al inițiativei e că nu e îndreptată aparent
împotriva unui partid anume, ori a unui lider politic. De lipsa autostrăzilor
se fac vinovate toate regimurile politice post-decembriste, de la dreapta la
stînga. În consecință, ei i s-ar putea
ralia politicieni și alegători de toate
culorile, chiar și nostalgici ceaușiști
deranjați că în capitalism am făcut mai
puțini kilometri decît în comunism.
Nu arătăm cu degetul pe nimeni, doar cerem să se facă ceva,
pare a fi mesajul subliminal.
Pentru că așa nu se
mai poate.
Nu e de mirare că acțiunii
i s-au alipit prompt și din mers nu
doar cetățeni de rînd și companii mici și mari, primari, sindicate, patronate, spitale, companii
aeriene, ambasade străine, bănci, posturi TV, ziare și reviste de orientări antagoniste, camere de comerț, partide și
lideri din opoziție, dar și ALDE, care e la putere, plus afaceriști precum Dan Voiculescu, ori președintele Klaus Iohannis. O polarizare mai
rar întîlnită.
Un singur partid pare îngîndurat, totuși. PSD. Și
asta pentru că, deși nu e harponat în
mod direct pînă acum, a început să înțeleagă
că asta urmează.
Poate o fi România în criză de autostrăzi peste tot, dar
subiectul momentului e autostrada Moldova.
Ceea ce se înfierează acum la modul general poate deveni
punctual în perioada rămasă pînă la europarlamentare. Iar PSD e deja supus unui
tir vehement de acuzații, inclusiv din
partea comisarului european Corina Crețu,
că nu face de vreo trei ani nici măcar efortul de a pune mîna pe banii dedicați de UE construirii autostrăzii din Moldova.
Că partidul simte pericolul o dovedește atît precipitarea anunțului
ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, privind lansarea lucrărilor la
respectiva autostradă fix în ziua protestului de un sfert de oră, în realitate
fiind vorba doar de varianta ocolitoare a Bacăului.
Și o dovedește reacția
ironic-nervoasă a lui Liviu Dragnea la adresa campaniei lui Mandachi.
De ce se tem PSD și
Dragnea?
De singurul element care le poate afecta o victorie
zdrobitoare la alegerile europene, așa
cum se conturează ea din sondajele de sertar și
din analizele sociologice interne ale partidelor.
Anume de creșterea
prezenței la vot.
La 27-30%, cît se estimează în acest moment, va conta
mobilizarea activelor de partid, iar aici PSD e maestru. La o prezență slabă, PSD – și doar PSD – cîștigă
fără drept de apel.
Pînă acum, electoratul liberal, începînd cu aleșii locali, nu ar avea motive de mobilizare,
ba dimpotrivă, mai ales ținînd cont de
cum s-a făcut lista de candidați.
USR, PLUS, PMP, Pro România sau chiar ALDE nu au structuri
teritoriale suficient de numeroase și
de solide pentru a reuși mobilizarea
electoratului să iasă la vot.
Un eveniment precum campania ”România vrea autostrăzi” ar
avea, însă, această oportunitate.
Mai ales că – foarte important – deși după autostrăzi tînjește
toată lumea, în principiu, nu toată lumea o face în același grad, totuși.
Pensionarii votanți
ai PSD ori electoratul rural e ceva mai puțin
interesat decît segmentul dinamic din zona businessului, mare sau mic, decît
segmentul tînăr și mobil al populației, adică exact acele categorii care nu
prea mai ies la vot din dezamăgire.
Dacă se menține în
parametrii actuali ori ia amploare, campania ”România vrea autostrăzi” poate
deveni arma cea mai teribilă anti-PSD fără să uzeze de mesaje violente, de
bătăi cu jdarmi, de ”Jos penalii”, de noțiuni
precum pușcărie, hoții, corupție
etc, fără să o preamărească pe Laura Kovesi ori pe Iohannis. Fără mesaje naționaliste, extremiste, xenofobe,
iredentiste, eurosceptice, ba nici chiar Soros nu are cum să intre în malaxor
pe asemenea temă.
O campanie pro și nu
o campanie contra, exact ce lipsește de
prea multă vreme la noi!
Deci cu atît mai eficientă.
Nici nu e de mirare că presa străină se grăbește să o salute cu entuziasm. Slaba prezență la euroalegeri se preconizează la nivelul
întregii UE, nu doar al României, deci șansa
unei mobilizări electorale trebuie neapărat susținută
și popularizată ca exemplu.
Pînă la această oră, PSD nu dă semne că ar avea un antidot.
Dacă nu-l găsește, lucrurile se
complică pentru Dragnea & comp. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu