vineri, 22 martie 2019

Gabriel Zetea: Consiliul Județean are la dispoziție 24 de milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor locale!



 Șeful administrației locale a precizat că, în ultima perioadă, s-a solicitat fiecărei primării să transmită necesarul de fonduri pentru a acoperi plățile cu asistența socială, însă dacă unele UAT-uri au raportat o creștere de 9%, au fost situații în care creșterea solicitată a fost de 280% și în aceste condiții este greu de justificat suma cerută.
”Noi nu putem să știm exact care este necesarul fiecărui UAT pe partea de asistență socială, însă, până în vară, alături de reprezentanții Finanțelor Publice, vom urmări execuția bugetară a fiecărei administrații locale și vom ști cu exactitate care este suma necesară. Un lucru pot să vă asigur și anume că nicio primărie nu va rămâne fără alocarea completă a procentului de 90% pentru asistența socială, necesar până la finalul anului în curs. Cei care au fost mulțumiți cu bugetul pe care l-au avut în 2018, au primit suplimentar suma pentru partea alocată asistenței sociale. Toate grupurile de consilieri au fost informate cu privire la fiecare sumă alocată în ședința extraordinară de vineri și sper ca bugetul să fie votat în unanimitate. Un fapt îmbucurător este că, dacă anul trecut, Consiliul Județean Maramureș a beneficiat de 13 milioane de lei pentru necesarul de dezvoltare din județ, în 2019 avem la dispoziție 24 de milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor sau pentru diferența care va trebui acordată la asistență socială. Zilele următoare ar trebui să fie aplicate și normele pe partea de fond de investiții și îmi doresc să discut cu fiecare primar în parte, pentru a afla ce proiecte are gândite pentru comunitatea pe care o reprezintă”, a punctat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
                                                                                                 CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu