Dorinel Munteanu (50 de ani) crede că aportul ofensiv scăzut
pe care l-au avut fundaşii laterali Cristi Manea şi Nicuşor Bancu au făcut ca
echipa României să nu pună multe probleme în înfrângerea de la Stockholm, 1-2
cu Suedia.
Dorinel Munteanu: "Fundaşii noştri laterali nu au contribuit
cu absolut nimic în meciul cu Suedia! Au fost nuli!"
În plus, cel mai selecţionat jucător din istoria noastră nu
înţelege de ce Contra a ales să-l schimbe pe George Puşcaş cu Ianis Hagi în
repriza a doua. Bancu a fost depăşit constant în prima repriză, iar Cristi
Manea a greşit la golul marcat de Quaison. Nu sunt singurele minusuri ale celor
doi apărători, cel puţin nu în viziunea lui Dorinel Munteanu: "Fundaşii
noştri laterali nu au contribuit cu absolut nimic. Şi pe mine mă surprinde
faptul că noi ajungem cu fundaşii laterali în zona careului de 16 metri şi o
întoarcem înapoi. Nu punem un cross în spatele fundaşilor adverşi. Noi o
întoarcem, se aşază fundaşii şi normal că după aceea e greu pentru orice
atacant static să... nu ştiu, dacă tot Cosmin a optat pentur 4-3-3, ai nevoie
de fundaşii laterali să îţi urce în atac, să îţi creeze superioritate", a
spus Munteanu, citat de telekomsport.ro.
La 2-1, într-un moment favorabil nouă, Contra a renunţat la
Puşcaş pentru tehnica şi viziunea lui Ianis Hagi, iar mutarea s-a dovedit, în
final, una mai degrabă neinspirată. Lucru sesizat şi de Dorinel, care e de
părere că atacantul lui Palermo a făcut un meci bun şi trebuia să mai rămână pe
teren: "Nu am înţeles, cred că nici el practic nu a înţeles schimbarea.
Dar s-a făcut şi am pierdut acest joc. Puşcaş, din punctul meu de vedere, şi în
prima repriză Puşcaş a fost foarte izolat. Dar el şi-a făcut cât de cât treaba.
A ţinut de minge, a pus cât de cât presiune pe fundaşi, cât a putut singur. Nu
a fost susţinut de jucătorii de bandă. Era în joc, erau toţi în joc. Puteam mai
mult. Am spus şi înainte de joc, multă încredere ne trebuia", a mai
declarat fostul mijlocaş.
Criticat de mai multe voci, selecţionerul a declarat, la
conferinţa de presă, că schimbarea lui George Puşcaş a venit ca urmare a
faptului că vârful lui Palermo nu mai putea din punct de vedere fizic:
"George nu mai putea. Nu mai avea energie şi pierduse din ritm. Mi-a zis
că nu mai poate. Am decis să-l introduc pe Ianis Hagi, un fotbalist pe care îl
ştim cu toţii şi care poate aduce un plus la fazele fixe. Pe final m-am gândit
să-l introduc pe Andrei Ivan şi să încercăm să profităm de viteza lui foarte
bună. Putea să-mi iasă pentru că au fost ceva ocazii. În partea a doua am
arătat bine, am jucat de la egal la egal", a explicat tânărul antrenor al
României, la întâlnirea cu reprezentanţii mass-media.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu