Minutul de poezie - Gabriela Gențiana Groza

SPERANȚA CODRULUI

Crescut până mai ieri în soare

Lumina corpul îmi hrănea,

Împrăștiam în jur vigoare,

Ozonul ceața o gonea.

Dar am intrat acum în umbră

Și larve pieptul îmi golesc,

M-așteaptă înfruntare sumbră

Uitate, frunzele pălesc.

Ce strâns mi-e sânu-n iederi multe,

Cum lacome din sevă trag!

Îmi chem ciocănitori s-asculte,

Să-mi lecuiască trupul slab.

Răceala firii mă-nconjoară,

În barbă-mi se-nmulțesc ferigi,

Aud toporul cum doboară,

Mă dor ecouri dacă strigi…

Închipuiesc fața-n oglindă:

--Sunt eu, sunt codrul cel vestit?

Chiar el coroana să-mi aprindă,

El, omul? Crud nesăbuit!

Un plâns cu lacrimi de rășină

Al codrului neputincios

Îi scutur ramuri fără vină,

Mărgăritare curg pe jos…

Așa mă vor afla nepoții,

Cu ramul mândru agățat,

Precum o gâză-n plasa sorții,

Din falnic, iată-mă plecat!...

………………………………………….

Las pruncilor s-adune darul

Luminii strânse peste zi,

Cândva, le-o povesti stejarul,

De gloria-mi le-o aminti,

Cum grațioasele narcise

Au mângâiat copilării,

De clopoței petale-atinse

Nălțau un lied înspre tării.

Cum se înfiripa idilă

În străluciri trandafirii,

Cu verde pur de clorofilă

Și gențiene azurii…