Și, după cum bine cunoaștem, nu este singura declarație de fermă desolidarizare față de inepta teză despre „ambele popoare”, care nu face decât să reia și să susțină falsa identitate atribuită populației dintre Nistru și Prut de către ideologii de la Kremlin în perioada în care a existat Republica Sovietică Socialistă Moldova(1945-1989). Andi Cristea fiind cunoscut și apreciat și pentru că,în iunie 2018, i-a atras atenția președintelui Comisiei Europene,Jean-Claude Juncker, asupra utilizării, pe site-ul comisiei, a unui profil lingvistic distinct-limba moldovenească -, alături de limba română, ca limbă de lucru în structurile comunitare. După care, răspunzând acestei demne luări de atitudine, Jean Claude Juncker a recunoscut că „este o eroare administrativă regretabilă ,cauzată de o eroare de sistem”.
Oricât de mult aș aprecia semnificația și importanța simpatiei și încrederii reciproce dintre președintele României și președintele Comisiei Europene, îmi este practic imposibil ca, de data asta, să aplic declarațiilor lui Klaus Iohannis despre acele „ambe popoare” – poporul român și poporul moldovenesc n.n.-justificarea că ea ar fi doar „o eroare administrativă regretabilă”. Cu atât mai mult cu cât domnia sa nu se află la prima declarație de acest fel. Astfel, prin noiembrie 2016, președintele Klaus Iohannis declara că trebuie „să îi facem pe cetățeni moldoveni (sic!n.n.) să își dea seama că România nu este o țară care vrea să o cucerească sau să o ocupe”. Altă nefericită exprimare în care reveneau funestele clișee ale propagandei staliniste kominterniste care calificau România Unită ca fiind „un stat imperialist, care a cotropit și a anexat teritorii străine care nu îi aparțin”. Or, reluând, după atâta amar de vreme, ideea, fără însă a și spune răspicat cine se află la originea sa și ni cine are acum interesul să ă recupereze și să o agite, președintele Klaus Iohannis nu face decât să o readucă și el în discuție ,fără a-i da și replica meritată.
Din păcate, discuția asupra nedoritelor și foarte dăunătoarelor implicații ale declarațiilor președintelui Klaus Iohannis nu se oprește aici! De exemplu, așa după cum au atras atenția mai mulți comentatori avizați, au existat în istoria post-belică a Europei state care au suferit o profund nedreaptă divizare, cel mai dureros caz fiind acela al Germaniei. Și totuși, niciodată, în nici-o ocazie, în limbajul diplomației române din respectiva perioadă nu s-a recurs la artificiala sintagmă „ambele popoare”. Există , în acest sens, un caz extrem de semnificativ,despre care stau mărturie documente diplomatice și rememorări datorate unor personaje cheie în negocierile care s-au finalizat, în anul 1967, prins stabilirea relațiilor diplomatice România-Republica Federală Germania. Este vorba despre împrejurarea că, în acea perioadă,România „era apreciată de către oficialii de la Bonn și de către germanii de rând –și din alt punct de vedere, ca posibil loc de întâlnire, la toate nivelurile între germanii din Est și cei din Vest, nu atât datorită diplomației oficiale cât datorită potențialului turistic”(Caracterizarea îi aparține lui Claudiu Florian și se găsește în Prefața volumului I, din seria „România-Republica Federală Germană. Începutul relațiilor diplomatice 1966-1967”, apărut în anul 2009 la Editura Enciclopedică, sub egida Direcției Arhivelor Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe.)
Două mărturii documentare sunt pe deplin edificatoare. Prima îi aparține lui Erich Stratling, șeful Reprezentanței Comerciale și, apoi, primul ambasador vest german la București. Cel care, în ianuarie 1967, după o partidă de vânătoare oferită de către înaltele oficialități române șefilor misiunilor diplomatice acreditați în țara noastră, îi declara lui George Macovescu, prim-adjunctul Ministrului Afacerilor Externe, că apreciază în mod deosebit „atmosfera de destindere și de cordialitate ,propice contactelor de tot felul” .Făcând această declarație mai ales datorită faptului că a avut ocazia de a purta „o convorbire perfect normală „cu un consilier de la Ambasada RDG la București. Pe care-atenție mărită- îl numește „ colegul din cealaltă parte a Germaniei”!
Cea de a doua mărturie, extrem de semnificativă în aceeași ordine de idei, o avem din partea lui Willi Brandt,la acea vreme vicecancelar și ministru al Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane,care în marja vizitei oficiale efectuate în România în luna august 1967 a vizitat și litoralul nostru. „Memorabile au fost- scrie Willi Brandt în „Memoriile” sale,apărute la Hamburg în 1976-și întâlnirile pe plaja de la Mamaia , unde turiștii din Republica Federală și din RDG, aflați în concediu, aveau ocazia să stea de vorbă unii cu alții”. Conchizând cu nedisimulată amărăciune:”Ce absurditate ca, rude din Leipzig și de la Koln să fie nevoite să călătorească la Marea Neagră pentru a se putea întâlni”.
De acord cu dumneavoastră, în cele două cazuri nu apare nici-o dovadă că partea română ar fi folosit sintagma „ ambele popoare”, cu referire la cetățenii din RDG și din RFG, dar este mai mult ca sigur că o asemenea inabilă și foarte neprietenească exprimare nu a existat. A existat și rămâne, în schimb, această apreciere a diplomatului german,Erich Stratling:”Dacă undeva este locul unde asemenea conversații (între germanii din Este și cei din Vest n.n.) pot avea loc în mod absolut firesc , acesta este în România, iar viitorul ar avea multe de spus în această privință”.
Acestea fiind faptele, nu rămâne decât să punem o întrebare de elementar bun simț: dacă în perioada regimului politic monopartid și a războiului rece, diplomația română nu și-a permis să folosească expresia „ambele popoare”, atunci când se făceau referiri la cetățenii din cele două state germane, de ce și cu ce drept folosește actualul președinte al României o asemenea mincinoasă sintagmă, de marcată proveniență stalinistă , întinând în mod absolut inacceptabil, o realitate care ne doare și căreia va trebui să îi aflăm dezlegarea la care ne obligă Istoria?
Autor: Șerban Cionoff
Sursa: Jurnalul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu