Ca în fiecare an, se
întoarce punctual Halloween-ul și în
timp ce multe magazine se împodobesc cu bostani, în vitrinele patiseriilor apar
dulciuri în formă de bostan, mici morminte, vrăjitoare și schelete care se leagănă, în timp ce restaurantele și localurile oferă cine și serate cu această temă. Doar un formidabil
fenomen comercial – conform Confesercenti sunt peste 17 milioane italienii
implicați într-un business care ajunge
la 260 de milioane de euro – sau în spatele nopții
bostanilor și a vrăjitoarelor se
ascunde altceva? L-am întrebat pe pr. Paolo Morocutti, profesor de psihologie
generală și de teologie la
Universitatea Catolică „Sacro Cuore” și
exorcist al Diecezei suburbane de Palestrina, care spune mai întîi: „Orice
model cultural provine dintr-o concretă realitate antropologică și are aplicație
în viața indivizilor determinînd
stiluri de viață și comportament. Un model cultural care
glorifică moartea și urîțenia nu poate decît să fie nociv pentru că
sufletul uman este prin natura sa dedicat frumuseții.”
– Dar această vocație
la frumos este exclusiv prerogativă a gîndirii creștine?
– Nu, face parte din totdeauna din patrimoniul gîndirii
antropologice universale. De la cultura clasică la existențialismul lui Jean-Paul Sartre pînă la
gîndirea filozofului evreu Levinas – pentru a cita cîțiva mari filozofi din secolul al XX-lea – găsim subînțeleasă această nevoie constitutivă de
frumusețe. Și dacă frumosul folosește
sufletului uman, ceea ce este întunecat îl abate de la vocația sa. Halloween-ul este un imn adus
macabrului și desacralizării sensului
vieții.
– Care este eroarea care se face în înțelegerea acestui fenomen?
– Aceea de a contrapune realitatea culturală celei spirituale;
și este o eroare foarte gravă pentru că
sunt două fețe ale aceleiași medalii. Pentru a conduce lucrarea sa de
seducător al conștiințelor, cel rău trebuie să găsească un spațiu antropologic prin care să acționeze asupra omului și asupra comportamentelor sale. Pentru el, calea cea mai bună
este să acționeze asupra modelelor
culturale, făcînd să pară bun ceea ce nu este bun și făcînd să pară rău ceea ce în realitate este bun. Fenomenul
„Halloween” nu trebuie să fie un pretext pentru a contrapune cultura și credința,
ci mai degrabă trebuie să ajute la restabilirea dialogului necesar credință-cultură pentru a face lumină asupra a ceea
ce este cu adevărat util pentru dezvoltarea unui umanism integral și a combate această cultură bolnavă. Trebuie
vegheat cu seriozitate asupra modelelor culturale pentru ca să fie pentru om și nu împotriva lui.
– Așadar, în
concret, ce este de făcut?
– În mod specific, creștinii
și Biserica trebuie să se pună în
ascultare serioasă mai ales a celor care sunt chemați de Biserica însăși,
cu un mandat și o pregătire specifică,
să aprofundeze și să interpreteze
aceste fenomene. Mă refer la preoții
exorciști care au primit de la
Episcopii lor acest mandat. Asociația
Internațională a Exorciștilor de care aparțin a intervenit de mai multe ori în acești ultimi ani pentru a explica faptul că de acest fenomen este
legată o adevărată mișcare ezoterică și anticreștină.
Trebuie făcute diferențele
corespunzătoare. Una este adolescentul care în mod inconștient acceptă un model cultural greșit care vehiculează mesaje subliminale incompatibile cu credința creștină;
alta sunt organizațiile ezoterice sau
chiar legate de cultul satanei care în aceste zile realizează tot soiul de
blasfemii și profanări. Evident, în
ambele cazuri trebuie intervenit cu hotărîre, dar este clar că e vorba de situații diferite, deși sunt legate între ele de firul subțire pe care cel rău îl țese
neobosit pentru a vehicula mesaje greșite
și contrare credinței creștine.
– Pare că unele parohii pun la dispoziție propriile localuri: ce părere aveți?
– Consider aceasta irațional,
de neînțeles și profund greșit. Este
vorba de o sărbătoare care în realitate nu e sărbătoare și nu are nici un mesaj neutru sau nevătămător. Solemnitatea
Tuturor Sfinților a fost aproape
complet înlocuită de această nouă festivitate a macabrului și ceea ce e mai trist este a vedea cum unele
din comunitățile noastre creștine acceptă această degradare culturală și spirituală. Fiind creștini suntem chemați să vestim frumosul și
bunul vieții care pentru noi s-a făcut
pe deplin vizibil în Isus din Nazaret, nu să deschidem porțile pentru cultura și pentru exaltarea macabrului și
a morții.
– Cum se poate înțelege
dacă o cultură este în slujba răului?
– Pentru a putea emite o evaluare pozitivă și echilibrată asupra acestui fenomen trebuie
să știm să îl interpretăm și pentru a face asta trebuie să îi ascultăm
pe aceia care au instrumentele pentru a face asta. Încă o dată aș vrea să mă întorc asupra importanței rolului pedagogic și educativ al exorciștilor
care sunt de acord în a afirma că acest fenomen este strîns legat cu lumea
ocultului și a adorării satanei. Datele
furnizate de Ministerul de Interne cu privire la prezența de secte de inspirație
satanică în țara noastră sunt
impresionante. Apoi, culmea acestui fenomen legat de cultul satanei este
profanarea speciilor euharistice care are în noapte de Toți Sfinții
un adevărat apogeu ritual. Orice exorcist știe
bine din experiență că aceasta este
noaptea profanării. În plus, nu numai noaptea de Toți Sfinții, ci întreaga
perioadă care o precedă constituie un timp privilegiat în care mulți tineri intră în relație cu lumea ocultului prin masivă propagandă
mediatică, mai ales în rețea.
Un așa
„bombardament” încît nu mai sunt în măsură să discearnă ceea ce este numai de prost
gust de ceea ce poate să fie cu adevărat periculos. De altfel, este tipic
diabolic a minimaliza, a declasa și a
ridiculiza fenomenul indicîndu-l ca nevătămător cînd în schimb nu este deloc așa. Toate acestea cheamă comunitatea creștină la înfruntarea unei serioase alarme
educative, a unei adevărate bătălii, și
arma principală este evanghelizarea conștiințelor pentru a restabili, mai ales în tineri,
un umanism creștin dedicat culturii
frumosului și adevăratului. (material
al agenției SIR tradus de pr. Mihai
Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu