Dacă știm totul, viața devine
plictisitoare, pierdem interesul și murim. Dacă nu mai vorbim limba română,
consecința majoră este împietrirea sufletului care moare treptat, încetăm să
mai fim români, iar România își pierde viața cu zile. O persoană divină există
doar prin limba părinților săi. De asemenea și țara.
Să vedem de ce?
La început a fost cuvântul, ne spune
Biblia și cuvântul a fost cu Dumnezeu care a spus: SĂ SE FACĂ LUMINĂ!
Deci Dumnezeu a vibrat un cuvânt divin,
pentru că, sincer, El nu a spus-o în niciuna din limbile vorbite de noi pe
pământ. Cu toții știm că întregul univers e vibrație/energie. Deci Dumnezeu e
totul, El e vibrație, El e Cuvântul!
Această forță, CUVÂNTUL se naște și în
noi din suflarea Creatorului asupra chipului de lut; prin actul Creației se
naște în fiecare om odată cu primul scâncet la naștere. Acest scâncet vine din
interiorul nostru, când sufletul nostru începe să se împletească pe măsură ce
creștem cu vorbele duioase când suntem iubiți cu sufletele părinților noștri și
sufletele părinților părinților lor în armonie și ne construiesc.
Cuvintele insuflate de părinți prind
rădăcini în trup, sunt asimilate în sufletul copilului creând o sinergie între
rațional și suflet tăind în creier matricea prin care cuvântul generat de
suflet/dorință în armonie cu raționalul/conștientul formează în final
identitatea noului om, crează entitatea. Acum te poți numi: după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu. Gândești, ești interesat, cauți, iubești etc. Acest
izvor este rădăcina mlădiței celor șapte ani de acasă.
Din acest moment, limba maternă îți dă
putere, are caracteristicele cuvântului creator. De acum încolo când vorbești,
cuvântul are puteri magice, poate construi/vindeca sau distruge/ucide. Mă refer
la limba moștenită din tată în fiu, nu la cea restructurată de o nouă orânduire
care intenționat modifică limba și fonetica ei, stâlcesc cuvintele tocmai cu
intenția de a o controla și dirija cu ușurință.
Limba română are o vechime de o mie și
ceva de ani de neschimbare, poate chiar două. Dacă te duci la vremurile vechi
în mijlocul Dacilor sau al Moldovenilor lui Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș sunt
sigur că-i vei înțelege fără mare efort, (vezi textele lăsate de filozofii
Romei Antice) pe când dacă, să zicem englezul ar încerca să-l citească pe
Shakespeare în limba în care și-a scris textele nu ar înțelege nimic. Limba
engleză a fost schimbată în multe rânduri tocmai pentru a-și pierde puterile
miraculoase. Gândiți-vă la Marele Merlin care făcea minuni prin cuvintele sale.
Limba lui s-a pierdut. De aceea precizez că puterea stă în moștenirea
vibrațiilor cuvântului din moși-strămoși în care dialectul are prioritate în
fața limbii noi șlefuite de orânduire. Când zici DU-TE…, o zic toți strămoșii
tăi în armonie cu tine. Ca în poezie. De aceea le este frică asupritorilor de
poeți.
În orice altă limbă pe care a-i încerca
s-o înveți, folosindu-te de limba maternă ca „rumegător”, (adică să-ți
însușești noua limbă cu a ta) nu vei avea puterea originală prin ea, nu vei mai
fi tu însuți prin ea. Nu vrem să pricepem că un cuvânt pronunțat de rațional e
mort dacă nu e injectat cu viață de suflet, injecția se face prin participarea
vocilor strămoșilor tăi. Deci, originalul se va schimonosi. Din „mama” va
deveni „mother” sau „muti” în alte limbi. Încercând să îți transferi
identitatea într-o altă limbă te rupi de sufletul în care te-ai născut și devii
o mașină rațională, o conștiință de sine stătătoare care se poate descurca bine
în civilizația în care trăiește, însă înstrăinat, rupt de puterea dată la
naștere prin cuvântul prin care ai intrat în viață - ai descoperit viața. Îți
vei pierde instinctul.
Toate alegerile și rezolvările vieții
vor fi de acum încolo bazate doar pe rațional. Asta nu înseamnă că dacă
gândești în română și proiectezi în exterior în altă limbă nu poți să-ți menții
contactul cu forța originală, ba poți și te poți întoarce oricând la ea, însă
există pericolul să o uiți sau îți vei pierde antrenamentul. Aici mă refer la
puterea cuvântului în creație. Dacă tu vei binecuvânta sau blestema în limba
maternă pe cineva, această vrajă va avea efect creator sau dăunator mult mai
mare sau deloc decât a-i face-o în noua ta limba învățată rațional.
Dacă tu te rogi Domnului în limba
maternă, incontestabil vei fi mai aproape, vei fi sută la sută în rezonanță cu
Dumnezeu, vei fi concentrat, nedisturbat pe mesaj și dialog. Încearcă să te
rogi alternativ în noua limbă, învățată rațional și vei vedea că experiența nu
e aceeași, ba descoperi că e comică și că atunci când te rogi, te afli într-o
lume de carton, spoită, prefăcută. Dacă mergi într-o biserică germană sau
engleză să te rogi, te vei ruga în gând în limba ta, însă dacă o faci tare în
limba lor, va fi o rugăciune kitsch, falsă pentru că se va cunoaște că te
chinui să vorbești limba, iar dacă o vorbești perfect, înseamnă ca ești în
afaceri. Preotul te recunoaște și știe că ai venit la cerșit și îți aruncă o
milă, un os. Nu uita, la biserică nu mergi pentru rațional, ci DOAR pentru
suflet. Cel mai important!
Îți aduci aminte că atunci când erai
copil și plângeai, venea mama la tine și te vindeca cu vorbele ei, cu
mângâierile ei, cu „doina” ei; dacă ea ar fi venit la tine și ți-ar fi vorbit
într-o altă limbă, te-ai fi speriat și ai fi țipat mai tare. Eu dacă mă
consolez în limba părinților mei mă vindec mult mai repede în comparație cu o
limbă străină care îmi stârnește râsul. Poți spune că și atunci te vindeci că
râzi și uiți de suferință, însă rămâi cu cicatrice pe suflet. O limbă străină
nu lucrează în sinergie cu sufletul vorbitorului, pentru că sufletul e crescut
într-un alt pământ, el e parte din trup, a crescut o dată cu el și ca să poată
lucra într-o altă limbă va trebui să descrească și s-o ia de la capăt, din nou
de la naștere. Ori asta nu se mai poate decât dacă te reîncarnezi, renaști. Un
lup când mârâie în pădure te înfioară pentru că în mârâitul său e alăturată
amprenta milenară a strămoșilor săi, în schimb dacă lupul ar hotărî să miaune
de azi încolo, ai râde.
Ați citit cu toții în cărți despre magie
și vrăjitori care puteau schimba lucrurile în jurul lor prin puterea
cuvintelor, însă de fiecare dată ei foloseau cuvinte din limbi vechi, antice și
este adevărat; este posibil să ai aceste forțe dacă te naști în ele, însă din
păcate aceste secrete s-au pierdut, deținătorii au fost arși pe rug sau au
murit luând secretul cu ei. Inchiziția
și-a tăiat singură creanga de sub picioare pentru că în loc să îmbogățească
puterea cuvântului ei și să-l forjeze, exponenții ei au schimonosit-o, au
transformat-o într-o iluzie optică pe care o folosesc ca scamatorie de adormit
babele. Azi avem un cuvânt transvestit care s-a transmis în mod rațional din
instituție în instituție ca afacere, ca literatură.
Suntem bombardați cu informații încât nu
mai avem timp de gândire. Suntem lătrați din toate direcțiile. Ne pierdem
interesul pentru analiza și aflarea
adevărului. Cel mai greu i-a fost diavolului să-l imite, să-l joace pe
Hristos orbindu-i pe oameni, el a putut să-i înrobească pe la spate. Omul fiind
fascinat de strălucirea Hristosului interpretat, nu l-a mai putut vedea pe cel
adevărat. În istorie Dumnezeu s-a supărat de mai multe ori și a intervenit cu
violență creând potopul și focul ca să le aducă aminte de existența Sa. Astăzi
avem tot mai mulți călugări înțelepți care se retrag în mănăstiri, încercând în
chiliile lor să recupereze adevărul adevărat
din forța cuvântului divin și din ce în ce mai mulți reușesc.
La ce-mi folosește acum?
Dacă trăiești douăzeci de ani într-o
țară nouă, să nu-mi spui mie că tu crezi că ești de acum un străin, că ai
terminat-o cu România, pentru că te înșeli amarnic. Tu vei fi întotdeauna român
până vei muri, însă depinde de tine dacă renunți la puterea divină a
cuvântului, la umanitate, la tine ca suflet de părinți care te-au ajutat să vii
în această lume. Tu îți pierzi puterea cuvântului prin abandonare și neglijență
sau elan modern și dacă nu mai vorbești românește va muri și țara/națiunea română,
pentru că o națiune limba o face, nu eticheta, iar tu vei deveni un prototip
schimonosit al omului – omul perfect, dar robot. Nu îți pare rău să-ți pierzi
iubirea, emoția iubirii aproapelui? Salvează-ți sufletul, frate! Cuvântul.
Nota
la Puterea Cuvântului – de Ben Todică
Am scris toate acestea pentru că eu cred
în CUVÂNT.
Să vă dau un exemplu trivial pentru
mulți. În toate războaiele care se duc pe pământ se folosesc cuvinte ca:
pierderi, cazuri, trupe, pacienți, recipienți etc. Imaginativ, dacă s-ar folosi
cuvintele adevărate: copii înrolați, soldații noștri - copii noștri fără mâini
și fără picioare, copii și mame violate și împușcate, arse, tătici și bunici
arși de vii, case și gospodării cu vaci, capre, porci și găini pulverizate de
avioanele și bombele noastre cu reziduri radioactive și bombe chimice cred că
s-ar alarma lumea și ar protesta. Dar așa de bine am șmecherit cuvintele, le-am
schimonosit ca să își piardă puterea adevărată, să le rupem de Dumnezeu.
Distrugem cuvântul care e vibrația divină fără să realizăm că ucidem chipul și
asemănarea, omul. Sau, mai grav, chiar acest lucru se dorește!!! Oare cât de
draconici putem fi? Una e să zici că ne-au murit copiii în războiul nostru și
alta e să zici că am suferit pierderi, ca și cum ai pierde niște nimicuri,
gloanțe, șuruburi, paie, zdrențe etc. Jucându-ne cu cuvintele, amestecându-le
în aer ca și numerele de loterie, omul creat să fie o conștiință înălțătoare se
adâncește într-o mocirlă, în care se zbate în întuneric așa cum și-a dorit satana,
ca să râdă de Dumnezeu. Mereu orânduirile vin cu cuvinte noi care să le
înlocuiască pe cele împuternicite de generații cu intenția de a putea manipula.
Apoi, ei spoiesc cu negru rugina ca s-o acopere.
“Dragă frate Benule”, imi scrie un
prieten, ”Mă gândesc în această clipă la filmele tale cu extraterstri copaci,
forme „înghețate” în nemiscare, la incercarea ta de atrage atentia asupra unor
realitati pe care unii nu le vad, nu le inteleg, le refuza existenta... Si, în
continuarea acestui gând, mă întreb dacă nu cumva isteria botezată
„coronavirus”, creată și întreținută, nu este doar prologul unor evenimente
viitoare halucinante, cand „extraterestrii” tai vor parasi formele dense, fixe,
in care au supravietuit, pentru a-si lua in primire corpuri umane („recompensa”
pentru cunoasterea tehnologica impartasita).... Incet-incet ni se restrange
libertatea de miscare, iar frica viscerala ii face pe multi sa nu inteleaga
gravitatea interdictiilor... Cine sau ce va circula pe strazi cand se vor goli
de oameni?!... Ni se va impune o hrana universala complet chimica, adusa cu
ratia la usa?... Suntem, oare, in pragul unei invazii, a unei predări a
planetei?”AD
Am mers atât de departe cu mutilarea și
schimonosirea limbii și cuvântului original încât chiar dacă am vrea să ne mai
rugăm acum, ca înainte, să cerem ajutor entității în care credem, pentru că pe
drept credem, nu mai suntem efectivi, nu mai ajungem la ea. Ca să mă rog mamei
mele, trebuie să mă rog în dialectul ei, (pe care mi l-a dăruit în fașă) ca să
aibă efect, ca să fiu vindecat, ca să mi se ia durerea sau oful de pe inimă. În
biserică, azi binecuvântarea mai are oare efectul destinat cu atâtea mișcări
comerciale și de modă introduse în scenă?
Cu sute de ani în urmă și pe alocuri se
folosea, poate și azi se mai folosește limba veche greacă și latina. De ce?
Pentru că ele sunt mai aproape de trunchiul original al puterii cuvântului, un
trunchi de mii de ani, nealterat de orgoliul și tehnicile impuse de noile
orânduiri. De ce azi în Vatican nu se vorbește limba modernă, limba zilei? Le e
frică? Pentru că nu vorbim o limbă sacră, puternică, noi vorbim o limbă
scârțâită, plină de ifose și tehnici sclifosite, presărate cu formule
diavolești de uitare și promovare a ruperii și destrăbălării. Judecați singuri!
Eu nu promovez pe nimeni, nicio afacere, eu doar observ și prezint ce se vede
prin ochii muritorului de rând. În Vatican își depun jurămintele în latină, își
spun rugăciunile în latină, își dau toate legile și sentințele în latinaă. De
ce? „Cică așa e moda”. Încearcă să le ceri să-și schimbe limba și să-i vezi cum
se cutremură și fug îngroziți pentru că ei știu ce înseamnă puterea cuvântului
vechi, original. Suflarea lui Dumnezeu.
Noua limbă care circulă azi este foarte
ineficientă. Nimeni nu o mai ascultă, toți o iau la mișto și nu mai au
încredere în ea. Ferească Dumnezeu de o epidemie mondială, pentru că vom fi
pierduți, cu toții împrăștiați, pentru că am ajuns în secolul 21 și nu am ajuns
la un numitor comun ca specie în cine suntem și care e locul nostru în ea. Ne
rugăm și azi la sute de mii de Dumnezei. Sunt de sute de ori mai mulți decât în
antichitate. Tehnica asta de DESPĂRȚIRE ȘI CONTROL nu duce departe - în final
va duce la sinucidere. Dumnezeu ne-a dat voință liberă și noi demonstrăm că nu
suntem capabili de ea. Și ca un tată iubitor ca să ne ajute ne-a mai dat și 10
porunci și tot nu suntem capabili să ne gospodărim. Și ca să vă arăt cât de
puternice sunt, că dacă doar pe una dintre ele am respecta-o, am fi salvați:
Respectă-ți aproapele, iubește-ți aproapele, ajută-ți aproapele - nu fi tu
hrăpăreț și să iei totul, cu fi nesimțit, nu fi fără măsură, pentru că tot
„două ouă” mănânci și tu dimineața și nu faci aur, „fii drept” că și ție în mod
special ți-a lăsat Dumnezeu o linie în testament - să lași o zecime și
săracilor. Dar nu respecți acest lucru, ci le iei și firmiturile de sub masă,
„măgarule”!
Conducătorii în elanul lor de a „minți
continuu” au ajuns în pragul adevărului și ca în povestea cu lupul, ei vor
striga: „Vine Lupul!”, iar lumea va continua să se distreze. A VENIT?!!!
Doamne, iartă-ne! să ne rugăm în limba
părinților noștri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu