Minutul de poezie - Ioan Romeo ROŞIIANU

Scrisoare despre moartea care se plimba aseară pe stradă

IUBITO, stăteam aseară pe balconul cu vedere la viață și gol

și abia mai auzeam respirația orașului

era întretăiată gâfâia ușor de parcă ar fi făcut dragoste pe furiș

era ca atunci când la marginea lumii am făcut dragoste printre copacii zilei

a fost frumos atunci și nici măcar zgârâieturile acelea nu m-au deranjat

cum nici pe tine nu te-au deranjat furnicile multe

a fost frumos atunci dar acum defilează pe strada mea niște demoni și viruși

am senzația ca poliția îi apără pe ei de noi și nu invers

prin orașul pustiu văd moartea apropiindu-se la lumina girofarelor multe.

(Mai știi când ți-am spus că omul trăiește numai atâta timp cât lumina din interiorul lui e aprinsă?)

Așa a fost, Iubito, și simt că-ntre patru pereți mă strânge pielea zidului

carnea mea e ca o tencuială pe oasele acum mai bătrâne ca ieri

și pielea-mi ține oasele să nu se împrăștie când merg pe aleea ce duce spre tine

de după tufe mă pândesc cu ochi hulpavi cei care n-au agonisit nimic pentru viață

ascult pricesne și-mi vine să plâng că Dumnezeu nu mai ascultă rugăciunile lumii-n genunchi

acum clopotarii au rămas fără servicii de când biserica și-a cumpărat aparatură

lumânările se aprind de la distanță și acatistele se dau on-line

preoții-i spovedesc pe oameni tot la calculatorul pe care se uită la filmele porno

dau suflet frumos pentru apartament în centru și mașină la scară zic

dar urletul meu trece neobservat de semeni dedați la avere și jaf.

(Mai știi când ți-am spus că cele mai mari victorii ale mele au fost cele când am îngenuncheat în fața femeilor mele?)

Așa a fost, Iubito, și din tăcerile tihnei am desprins zgomotul trecerii mele prin lume

când voi muri am să văd cum crește iarba și cum își hrănesc cârtițele puii

de partea aceea a lumii vom fi fiind mai mulți oameni buni ca afară

am să merg la cenaclul pe care Dumnezeu și l-a făcut în ceruri

am să-mi pot îmbrățișa cu bucurie prietenii pierduți

afară lumea va deveni din ce în ce mai străină cu mănuși în mâini și masca pe față

afară lumea nu mai știe tandrețea

doar dorul își face de cap prin vintrele toate

dobitocii se sperie de virusul mic și sunt insensibili la bolile multe

toată lumea manipulează pe toată lumea

și eu am deschis albumul nostru cu amintiri

ca să nu uit cum arată un suflet pulsând de iubire.