îndepărtarea de uşi
„urmele paşilor încărunțesc
pe domeniul public
legea tăcerii
strânge dovezi ale timpului fără glorie
aidoma jucătorului de biliard
scrutează poziții ireversibile
îngerii privesc cu milă răscrucea
fereastra se plimbă încet
de pe un perete pe altul
spre poteci
împrejmuite cu sârmă ghimpată
în difuzoare
predica îndepărtării de uși
lucrurile
pe care nimeni nu le-a râvnit
vor alcătui după voia lor
viitorul
privim cu ochii
cu viaţa
sau cu înțelepciunea
toate drumurile
au prins rădăcini
în păienjeniș
apa-i confuză
frica de lanț înlocuieşte lanțul
ocolești capcanele ascezei
în mijlocul atâtor nepotriviri
străzile
şi paharele goale
seara toate orele care n-au fost folosite
sunt strânse şi depozitate
este încă prea devreme”
„locuiește în cercul unde te-a avansat
amintirea
o bucurie te aşteaptă sigur
cum scrie în anotimpul neprevăzut
cineva tot înclină
şi eu tot îndrept
ramele cailor verzi de pe pereți
tot mai aștepți
să se întâmple ceva
e mai greu
să te lipsești de o durere
decât de o plăcere
nu mai puţin
ci mai mult
cum spune marko
mai mult timp
pentru spălarea dinţilor
mai mult timp
pentru bărbierit şi îmbrăcare
mai multe riduri
mai multă veghe
mai puţin somn
nu mai puţin ci mai mult
mai multe opriri
mari rezerve de miopie
mari provizii de surzenie
între timp
fericirea ţi se lipește de trup
ca o cămaşă transpirată
întinsă în fereastra
care nu mai are nimic de ascuns”
„măcinat de o îndoială târzie
îmbătrânești
măcar să fi încercat să schimbi
timpul şi locul
cunoaştem
fără să ne putem împotrivi întâmplărilor
de care nimeni nu se face vinovat
dacă mai întrebi ce mai fac
îmi este uşor să-ţi răspund
măcinat de o îndoială târzie
îmbătrânesc
femeia mușcă din iederă
apoi se înalță
toate pragurile de sus
am căpătat o bizară strălucire
din loviturile creștetului tău
înfățișări insuportabile de tandrețe
ca orice întâmplare
devenită obișnuință
te întrebi
cum se prinde de palme vinovăția
părerea puternicilor
cine-ar putea să o schimbe
fiecare visează singur
cum spune seferis
şi nu aude coșmarul celorlalţi
vestitorul aleargă
măcinat de o îndoială târzie
plouă mai mult
decât te-ai aşteptat
prea dulce-i fructul oprit
picurând în tăcere”
„visele sunt mai adevărate decât legile fizicii
în timpul nopţilor
cutreierăm magazine închise
sub pleoape
pe domeniul public
şi cine îmtorcându-se în sine
numai pe sine
se va afla
te cheamă atunci sorbitura
din paharul mărunt de pe masă
dar nu-i da atenţie
departe de noi plutim
în portul străin
palmele de altădată te salvează
în cadrul ferestrei din bucătărie
căci atent nu poţi fi
decât când te împiedici pe tine
de câte ori dai doamne
drumul visului
dublând frumuseţea şi frica
vânzătoarele de lacăte
ascund coșmaruri
despre care nu vei şti niciodată
credeam în atotputernicia trupului
în propria tinereţe
lasă-mă să te aud cum vii
să ridici în mine răsăritul
întâmplările
care au devenit proprietatea amintirilor
lasă loc libertăţii”
„tinerețea îţi cade din mână
pe drum
am trecut în ziua de ieri
cum spune ioana
semne fără importanţă
veţi crede
dar amintiţi-vă cât de lungi
şi de lucioase
erau puștile altădată
acum ne plimbăm
cu amintirile pe străzi
seara
îţi pui neliniștile pe umeraș
omiți cu grijă
ceea ce trebuie să rămână nespus
zilele săptămânii
îngrămădite ca nişte cutii
cu miros de arhivă
am ajuns prea departe am ajuns
prea departe
în eprubete se face vreme bună
ridicoli şi tandri
ne înșirăm ca fructele deshidratate
în ode
slăvind triumfătoarele metode
mereu alte potriviri de zaruri
obiecte răsturnându-ţi-se în jur
ca piesele pe tabla de şah
spre alte așezări de cuvinte”
„s-a deschis brusc o ușă
un înger lipit de perete
în vremurile acestea
sisif lucrează de-acasă
roata
ne scoate în cale aceleaşi zile
cărţile ies din matcă
la curțile încruntaților stăpâni
prea mulţi oameni
cu mirosuri amestecate
în casele acelea de ofilesc
cumpătarea mea e săracă
îmbătrânesc cu putere
strada goală
din pătratul ferestrei
visează libertatea unui tablou
printre lucruri încurcate
şi debandada hainelor de protecţie
anotimpurile
ne aşează pe trepied
ne potrivesc veșmintele
scrie în fragede anotimpuri
la pagina patruzecişidoi
obțin imaginea noastră
dar nu ne-o mai arată niciodată
s-au adunat cuvintele
pe muchie
e linişte de o parte şi de alta
ca într-un tratat de război
sisif lucrează de acasă”
„mereu se ascunde
ce se înmulțește
iată şi locul îngust
trecătoarea
adevărul devine parte din tristețe
în așteptarea sfârşitului
o discuție despre sfârşit
scrie omul fără voie
ca din întâmplare
uiți acasă cârma într-o zi
lași seara să cicatrizeze rănile
mereu se ascunde
ce se înmulțește
sunt un rătăcit
în viitorul din urmă
încă sunt în putere documentele mele
cum spune ovidiu
sunt în regulă
dar observ cum în cutele cămășii
se adună țărâna
oricum nu poţi să prevezi
ce se întâmplă
oricând dă năvală realul
şi te înghesuie să pricepi
cât de departe
îi este hărăzit fiecăruia
să se oprească de sine
să distingă primele semne
ale pulsului mare
care împinge deșertăciunea în toate”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu