1 Septembrie marchează și
începutul Anului Nou Bisericesc. Spre deosebire de Anul Nou civil, care
începe la data de 1 ianuarie, Anul Nou Bisericesc începe la data de 1
septembrie.
BETA: Potrivit tradiţiei moştenite din Legea Veche, în prima
zi a lunii septembrie ar fi început Creaţia lumii. Conform Sinaxarului din
Minei, data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost
împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil.
Mântuitorul Iisus Hristos şi-ar fi început activitatea
publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele
prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: Începutul
Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la
Niceea din anul 325. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca
un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în
mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.
Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să
fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul (cel Mic), din Dobrogea, care a
alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la
Hristos.
Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Românedin 2009, în această zi, în toate lăcaşurile de cult ortodoxe,
se oficiază slujba de Te Deum. Slujba aceasta se săvârşeşte în semn de
mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în anul care s-a
încheiat, dar şi pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an
bisericesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu