Al. Florin Țene: Sărbătoarea Nașterii Fiului Domnului a fost “ răpită“ de bucuria cadourilor de Crăciun

 Aud și citesc adeseori, că datorită epidemiei actuale, cum se vaită unele personae de restricțiile impuse de oficialități că nu pot sărbătorii Crăciunul. Uitând că pe 25 decembrie creștinii sărbătoresc Nașterea Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Cristos, nici decum sărbătorirea unei zile comerciale. Iar ziua nașterii Fiului Lui Dumnezeu este o sărbătoare creștină de familie și nu prilej de benchetuială.

  Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie? În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului. Cu mult înainte de naşterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate - ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

  Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.

  Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-le. Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).

  Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). La români, ar veni de la „creangă” simbolul verde al renașterii naturii. Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii. În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până înOriginile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă. zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, - onis” însemnând ”naştere”. În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

  Legenda lui Moş Crăciun s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua de Crăciun a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

  Crăciunul este astfel un cumul de simboluri și tradiții păstrate secole la rând. Episcopul în jurul căreia s-a format Moș Crăciun era din Antalia, primul brad împodobit a fost în Germania, iar romancierul britanic Charles Dickson este deja faimos pentru operele sale despre Crăciun.

  Dacă Dickens „nu a inventat” felul în care britanicii să sărbătorească Crăciunul în noul context urban, el a contribuit, acum 150 de ani, la „păstrarea” tradiţiei, cu referinţe la curcanul de Crăciun, la bradul decorat sau la colindele din acea noapte.

  O tradiție importantă asociată sărbătorii Crăciunului o reprezintă împodobirea bradului de Crăciun.

  Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.

  Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.

  În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.

  Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc și duce la îndeplinire dorințele.

  Se știe despre Crăciun că este sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, o sărbătoare a liniștii sufletești, a păcii și a cadourilor. De altfel, Crăciunul este o sărbătoare plină de lumină, de semnificații și simboluri,

  Al.Florin Țene