vineri, 18 decembrie 2020

Vaccinul împotriva COVID-19 ajunge în România în perioada 26-31 decembrie

 
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunță principalele activități din cadrul Strategiei de Vaccinare împotriva COVID-19 desfășurate în perioada imediat următoare, în vederea finalizării pregătirilor de tip logistic și medical pentru recepționarea vaccinului împotriva COVID-19, produs de BioNTech și Pfizer.

Astfel, luând în considerare că Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat data de 23 decembrie 2020 ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie 2020.

În România, centrul național de primire și stocare al dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București. Dozele de vaccin alocate primei tranșe “simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I, conform ordinului MS nr 555 din 3 aprilie 2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2:

  1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
  2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“
  3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)
  4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca
  5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța
  6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova
  7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
  8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare
  9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava
  10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)

Avizarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București ca centru național de stocare al vaccinurilor împotriva COVID-19 este în curs de realizare, fiind finalizate toate etapele de amenajare a spațiilor, inclusiv montarea ultracongelatoarelor de stocare la -80 ° C, iar până vineri, 18 decembrie 2020, vor fi finalizate la nivelul CNCAV procedurile de lucru care privesc activitățile medicale și logistice  desfășurate pe parcursul campaniei de vaccinare.

De asemenea, în această perioadă vor începe activitățile de training a personalului vaccinator. Se estimează că toți membrii echipelor de vaccinare vor realiza acest training până cel târziu pe data de 25 decembrie 2020.

 

Sursa foto: bizbrasov.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu