Din ciclul "Istoria Băii Mari"

                                                       De aici ne-am luat avântul!

 Generația trecută mai ieri, nu era tare încântată de denumirea  ce astăzi o are municipiul nostru de BAIA MARE. În actele de la 1235, după „vizita” mongolilor, figura pe atunci în ”Carmen Mizerabile” a lui Anonimus sub denumirea de RIVULUS  DOMINARUM – „Râul Domnițelor”, acele domnițe care băteau șaitrocul cu nisipul râului Săsar ca să  separe nisipul aurifer de mâlul obișnuit. Prin deschiderea mai multor mine s-au născut coloniile. Adică locuințele acelor ”maieri „ care lucrau la mine și pentru care s-au făcut ”locuințe” ca „hazi csokolade”, care erau bărăci cu pereți din două scânduri, între care se umplea cu rumeguș. Erau călduroase iarna dar și ”crescătorii de pureci”, erau îngrozitoare și ca număr și ca dimensiuni. Două dintre acestea se mai află ca magazie în curtea ”Electrica manutanță” ca magazie, au  primit această denumire deoarece au fost vopsite în culoarea ciocolatie.

    Totuși Baia Mare exista și se întindea Cetatea de la Str. Uzinei, mai sus de Sinagogă și în partea de apus, cetatea o închidea Str. Șteampului și Rodnei. La Nord era mărginită de râul Săsar și la sud cimitirul Horia, după zidul care limitează Cetatea și pe aceiași linie este Turnul Măcelarilor și strada Pintea Viteazul.

    Deci mai adăugăm la răsărit  Colonia Topitorilor și mergând spre apus coloniile Dealul Crucii, Valea Roșie - Usturoi și în 1939 se deschide Mina Săsar, care conform obiceiului avea o colonie la gura galeriei, cele mai apropiate ”case de maieri” erau lângă gura galeriei Săsar, iar ceva mai jos pe un câmp liniștit s-au construit de către societatea minieră ”Petroșani” locuințe adevărate pentru personalul tehnic. Primul cartier de blocuri a fost făcut de comuniști - Cartierul Lenin -, care se termină  prin 1953, după care în 1958 se ridică în spatele unor garduri de rogojini de 9 metri înălțime ceea ce acum este ”Platoul Revoluției”. Au urmat „10 case” care se termină în 1955.

    Clădirea Grupului Școlar Miner, proiect care era făcut pentru Institutul de Mine din Petroșani, dar un profesor de acolo a spus că el nu vine la Baia Mare ca să facă 7 km zilnic pe jos... Asta era distanța între Școala Minieră și centru 3,5 km.

    Apoi a venit rândul la desființarea porțiunii de la strada Lungă și „hatvan-ul” cu „hetven-ul”, au reîntregit corpul orașului, care deja a devenit  ”Mare”. În 1968 ne-a vizitat  Nicolae Ceaușescu. L-am condus la gară cu făclii și cântece. Gară care a doua zi a început demolarea și construirea actualei gări și autogări. Pe locul Gării s-a ridicat magazinul ”MARAMUREȘUL” și se mai vede Turnul de apă între blocul ”Așchiuță” și clădirea ”Cristal”.

    Cu toate că în 1957 Sighetul era cel mai mare oraș din Maramureș acum când s-a construit Palatul Consiliului Județean, cinema ”Dacia” și ”Casa de cultură”, municipiul nostru își merită adjectivul de Mare...

    Cu stimă Toma Gross Rocneanu