miercuri, 27 ianuarie 2021

MADE IN CHINA: COVID-19. CHINA E VINOVATA

 Anul trecut afirmam la AFR de mai multe ori că factorul uman este responsabil pentru pandemia Covid 19 și că doar factorul uman va putea pune capăt pandemiei.  Aveam atunci intuiția că ceva s-a întâmplat în China, fie intenționat, fie din neglijență, care a adus umanitatea în situația mizerabilă în care se află azi. Săptămâna trecută am fost informați că numărul deceselor oficial atribuite pandemiei COVID 19 a trecut de 2 milioane și că aproape 100 de milioane de persoane au fost infectate.

Nu eram convinsi că virusul responsabil pentru moartea și infectarea acestor ființe umane s-a ivit peste noapte în piețele din Wuhan, ca rezultat al condițiilor mizerabile și insalubre din piața orașului, ori că un pandolin ar fi purtat virusul și apoi l-ar fi transmis unei ființe umane care la rândul ei l-a transmis altor ființe umane, în lanț. În lunile care au urmat am început să dam peste informații, nu suspiciuni, care dovedesc că factorul uman a fost cauza principal responsabilă pentru pandemia curentă. Acum un an putini stiau, de exemplu, că laboratoarele din Wuhan dețineau, la vremea aceea, și încă dețin, cantitățile cele mai mari de coronavirus din întreaga lume.

A fost, deci, doar o coincidență că virusul Covid 19 a apărut prima dată acolo? Că primele ființe umane infectate cu Covid 19 au fost tot în Wuhan? În Wuhan și nu în alt oraș al Chinei? În China și nu în altă parte?

Un articol credibil arata cu degetul inspre China

La începutul acestui an am depistat unul dintre cele mai importante, aprofundate și bine argumentate articole privind originea Covid 19 și a coronavirusul. Opiniile autorului și probele aduse în sprijinul lor arata că factorul uman, și nu un animal, a fost responsabil pentru declanșarea uneia dintre cele mai letale pandemii din istoria omenirii. Nu e cumva ironic că această pandemie letală s-a petrecut în epoca modernă, când literalmente statele lumii alocă sute de milioane de dolari anual pentru a studia virusurile, a găsi vaccinuri, și pentru a preveni transformarea virușilor în pandemii? Ironic, de asemenea, având în vedere mulțimea mare de „oameni de știință” și „experți” care zi și noapte studiază virușii, publică sute de articole, participă la zeci de conferințe anual, și totuși nu au putut preveni pandemia lui 2020 și le-a luat un an să producă un vaccin contra virusului COVID-19?

Rar recomandam materiale cu atâta strădanie cu cât o facem astăzi. Pentru a înțelege originile virusului Covid-19 și falimentul oamenilor de știință care a dus la pandemia 2020, vă recomandam Covid-19: The Lab Leak Hypothesis / Covid 19, Ipoteza scurgerii din laborator, scrisă de Nicholson Baker și publicat pe 4 ianuarie în New York Magazine.[Link: https://nymag.com/.../coronavirus-lab-escape-theory.html]

După cum autorul deja indică în titlul articolului, el discută ipoteza virusului COVID-19 ca fiind o scurgere ori scăpare din laboratoarele de virusologie din Wuhan. Argumentele lui Baker sunt convingătoare. Articolul are aproximativ 20 de pagini, iar ipoteza autorului apare la sfârșitul articolului.  Majoritatea paginilor precedente sunt o discuție a teoriilor, evenimentelor și dezbaterilor experților și oamenilor de știință privind originea virusului COVID-19.

Investigatiile autorului

Pe scurt, Baker ne informează că în 2012 trei mineri dintr-o mină de cupru din Mojiang au fost trimiși într-o galerie a minei să culeagă „excremente de lilieci„. Se știa dinainte că liliecii poartă virusul coronavirus, dar virusologii chinezi au solicitat aceste specimene pentru a decodifica coronavirusul prezent în liliecii din mină, cu intenția de a crea un vaccin împotriva lui. Minerii, îmbrăcați în costume de protecție, au făcut cum li s-a cerut. În timp ce își făceau munca s-au îmbolnăvit, au fost duși la spital, au fost tratați, dar au murit. În locul lor au fost trimiși alți trei mineri, mai tineri, care au adunat excrementele liliecilor și care, în timp, au ajuns în laboratoarele de virusologie din Wuhan.

Virusologii chinezi au informat administrația Obama privind noile specimene de coronavirus și au solicitat donații / grants pentru a decodifica virusul. Administrația Obama a alocat milioane de dolari acestui proiect, din care au făcut parte și câțiva virusologi din Statele Unite, de la Universitatea din North Carolina. Fondurile au fost alocate cu intenția de a găsi și un vaccin împotriva virusului. Baker opinează că, prin accident, neatenție ori neglijența angajaților, virusul a scăpat de sub control și din laborator, infectând oameni iar apoi răspândindu-se, prin transmisie de la om la om, în toată lumea. De fapt, Administrația Trump și, recent, dl Pompeo, au dezvăluit că primele persoane infectate cu Covid 19 au fost cele din laboratoarele din Wuhan.

Este plauzibilă această explicație a lui Baker? Foarte probabil. Autorul însă exclude noțiunea că virusul ar fi fost creat artificial pentru a servi ca armă biologică / biological warfare. Procesul detectării cauzei virusului, insa, a fost politizat, în special de China și virusologii occidentali. După ce pandemia a început să se extindă rapid, dl Trump și dl Pompeo au afirmat că virusul a scăpat dintr-un laborator al Chinei / "this disease escaped from a Chinese laboratory". Ambii dădeau de înțeles că posedau informații furnizate de serviciile secrete pe baza cărora exprimau astfel de opinii. Ceea ce, la vremea aceea, era, evident, tabu de afirmat.

China deja mințise întregul glob spunând că virusul a fost generat de condițiile insalubre din piața din Wuhan, că a fost găzduit de un pangolin (animal), iar apoi transmis ființelor umane. A doua minciună a fost că virusul nu se transmite de la om la om. Erau și zile în care, însă, diplomații chinezi urmau instrucțiunile comuniștilor din Beijing, făcând comenzi și asigurând transferul în China, în timpul cel mai scurt, a 2 miliarde de măști.

Jurnalistii incearca sa afle adevarul

Odată ce oameni de știință care, asemenea lui Baker, au lansat ipoteza scurgerii virusului, jurnaliști din diverse țări au încercat să ajungă în laboratoarele din Wuhan și în mina din care au fost colectate excrementele liliecilor. Ultima încercare a fost făcută în decembrie de jurnaliști de la BBC, Spiegel Internationl și Associated Press. Serviciile secrete ale Chinei le-au blocat accesul la mină, jurnaliștii găsind drumul blocat, vreme de câteva zile, de un camion uriaș care, surpriză, era, spuneau autoritățile, defect.

Organizația Mondială a Sănătății a venit în sprijinul Chinei în această controversă. China nu a permis inspecția laboratoarelor din Wuhan și a interzis includerea de observatori americani în delegația OMS. Ca ripostă, după cum se știe deja, dl Trump a retras SUA din OMS. China a agreat doar la începutul acestui an să permită unei delegații OMS să inspecteze laboratoarele din Wuhan. Evident tardiv, prea târziu.  China a avut la dispoziție mai mult de un an pentru a ascunde ori camufla adevărul.

Oamenii de știință au făcut la fel. Au politizat și ei originile coronavirusului. În februarie 2020, 27 de oameni de știință au publicat o scrisoare deschisă afirmând „we strongly condemn conspiracy theories suggesting that COVID-19 does not have a natural origin / condamnăm în termeni fermi teoriile conspirative că virusul COVID-19 nu are origini naturale...” Dr. Fauci exprimă aceeași opinie, înțelegând acum de ce între el și dl Trump din când în când se produceau răfuieli publice.

Inițiatorul scrisorii deschise, publicată în Lancet, una dintre cele mai influente publicații medicale din lume, a fost Peter Daszak. Dl Daszak este persoana care a obținut fondurile Administrației Obama pentru studierea coronavirusului în lilieci, și care, la rândul lui, a finanțat munca de cercetare din laboratoarelor din Wuhan. Este același dl Daszak care, la începutul acestei luni, a participat la dezbateri organizate în Parlamentul European, privind originea „în natură” (nu laborator) a virusului Covid 19.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu