vineri, 29 ianuarie 2021

Anchetă în desfășurare la Spitalul Județean Maramureș

 
În urma sesizărilor apărute în mediul online cu privire la meniul pacienților internați la Spitalul Județean Maramureș, încă de marți seara, președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan a dispus începerea unei anchete imediate. Astfel, în  27 ianuarie 2021, la fața locului a fost trimis Corpul de Control care a făcut verificări și a întocmit un raport intermediar cu privire la ancheta aflată în curs.

Imediat ce va fi întocmit un raport final, acesta se va face public, împreună cu măsurile ce urmează a fi luate, a precizat Ionel Bogdan.

“Am nevoie de toate datele înainte de a mă putea pronunța concret cu privire la serviciile din spital. Până nu am toate datele, nu pot să iau decizii cu privire la măsurile care se pot lua pentru îmbunătățirea serviciilor din spitale. Eu vin în întâmpinarea managerilor de spitale, însă acestia trebuie să îmi semnaleze problemele cu care se confruntă. Deciziile le voi lua în funcție de datele pe care le voi avea în raportul final al anchetei în curs, iar dacă sunt găsite nereguli, cei responsabili se vor face răspunzători. Trebuie să găsim soluții în ceea ce privește eficientizarea serviciilor spitalelor din județul Maramureș, indiferent că este vorba de servicii de cazare sau servicii de sănătate,” a declarat președintele Consiliul Județean Ionel Bogdan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu