Noua retorică a încrederii

După preşedintele Chinei Xi Jinping a venit rândul lui Vladimir Putin să lansese un apel la colaborare şi încredere. Timp o săptămână, liderii mondiali vor discuta în cadrul Forumului Mondial de la Davos despre noua situaţie de pe planetă.  Deviza este încurajatoare: 2021 este, sau ar trebui să fie, „Anul crucial pentru reconstruirea încrederii”. După plecarea lui Donald Trump sună foarte americăneşte. Acelaşi Putin avertiza că giganţii tehnologici sunt la fel de puternici ca statele. Dacă nu cumva şi mai puternici, din moment ce nu au  aceleaşi obligaţii sociale, dar au venituri la fel de mari.

Forumul de la Davos adunând la un loc liderii celor mai dezvoltate ţări oferă o ocazie perfectă pentru organizarea unor proteste. De data aceasta lucrările ţinându-se în mediul on-line nu se ştie unde şi cum se vor organiza protestele.  De obicei protestele erau mai interesante decât lucrărie în sine. De data aceasta, ingnorând noua retorică, mai mult sau mai puţin populistă, este extrem de important de văzut ce poziţie vor adopta liderii lumii faţă de pandemia mondială.

Lucrul care a ieşit mai în evidenţă în ultimul an a fost tocmai lipsa de încredere între state. Exemplul cel mai elocvent este cel al Uniunii Europene şi al SUA.

Comisia Europeană nu a reuşit să impună ţărilor UE o strategie unică de luptă anti-coronavirus. Drept urmare, UE a avut o scădere economică mai mare decât China, Rusia şi Statele Unite.

În majoritatea ţărilor europene s-a discutat mai mult despre relaxare decât despre măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, dar şi despre susţinerea economiei. Fiecare ţară a acţionat în funcţie de ce l-a dus capul pe primul ministru, în funcţie de partidul aflat la guvernare.

În felul acesta în loc de colaborare, s-au intensificat confruntările dintre partide.

Atât de clamata solidaritate dintre state a fost punctul cel mai slab al Uniunii Europene. Nefuncţionând ca un tot unitar rezultă că UE nu este decât un efect politic al globalizării, o extensie a pieţei iniţiată de ţările dezvoltate în detrimentul ţărilor mai sărace.

Dată fiind lipsa de solidaritate din timpul pandemiei, nu ar fi o mare surpriză dacă după pandemie va creşte euroscepticismul. De aici până la lipsa de încredere în politicieni şi partidele care au gestionat prost lupta anti-covid nu este decât un pas.

Aflat la guvernare de la apariţia pandemiei, de exemplu PNL s-a încăpăţânat să creadă că ar putea câştiga alegerile parlamentare. A pierdut alegerile, dar a câştigat la masa verde, reuşind să negocieze formarea unei coaliţii a partidelor de centru-dreapta. Asta înseamnă că negocierile devin în multe cazuri mai importante decât acţiunile izolate.

Exact despre asta vorbeşte Vladimir Putin, îndemnâmd la o colaborare la scară mondială. Dar cine răspunde la chemarea  Rusiei? Lipsa de încredere în China şi Rusia crează o falie între marile puteri, o prăpastie ce se lărgeşte pe zi ce trece. Un scriitor, Jacques Spitz, pe nedrept uitat, publica o carte intitulată  „Agonia globului” în care îşi imagina continentul american, SUA, desprinzându-se de restul continentelor şi ridicându-se în spaţiu este cât pe ce să se ciocnească de lună şi să provoace o caastrofă pe pământul rămas pe loc. Deşi scrisă în perioada interbelică, povestea este valabilă pentru situaţia actuală de pe glob. Fiecare ţară superdezvoltată tinde să se desprindă de restul lumii şi să se salveze doar pe sine.

Acelaşi scriitor inventiv îşi imagina, în romanul „Omul elastic”  un savant care a inventat două substanţe, două vaccinuri, care puteau modifica dimensiunile tuturor fiinţelor, inclusiv a oamenilor. Un vaccin putea micşora oamenii până la nivelul unui virus, în timp ce alt vaccin îi creştea peste dimensiunile unor zgârie-nori. Oare spre o astfel de lume ne conduce pandemia? Să sperăm că nu.

Totuşi, noua retorică născută pe marginea coronavirusului nu este mai prejos de imaginaţia acelui scriitor în bună parte uitat, Jacques Spitz.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș