Deși suntem atașați de lunile calde de vară, iarna
ne formează caracterele și scoate la iveală tot ce avem mai bun în noi. Este un
anotimp al așteptării, o vreme potrivită pentru reînvierea amintirilor, un timp
pentru călătorii interioare, care să te bucure și să te pregătească pentru cele
exterioare.
Iarna este modul naturii de a-ți spune să privești
mai mult spiritul. La gura sobei, în fața șemineului, la o cană de ceai, cu
miros de iasomie. Iarna este anotimpul retrospecției și introspecției, care
aduce și bucurie, și melancolie. Iarna ai mai mult timp pentru tine, pentru
prieteni, pentru discuții și, de ce nu, pentru planuri de viitor.
Nu degeaba se spune să-ți faci vara sanie și iarna
car. Oricum ai privi, iarna este un anotimp frumos. Albert Camus spunea că în
mijlocul iernilor înghețate a învățat că există în el o vară fără putință de
învins. Dar cel mai frumos a descris iarna Goethe: “Uneori, destinul nostru se
aseamănă cu cel al unui pom fructifer în timpul iernii. Cine ar putea să creadă
că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori după trecerea
iernii? Fiindcă iarna nu ucide florile, ci le dă posibilitatea să renască.
Culoarea primăverii se regăsește în flori, cea a
iernii o poți afla doar în imaginație. Cel care se minunează de frumusețea
lumii vara va găsi motive egale de uimire și admirație iarna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu