marți, 26 ianuarie 2021

Un cadou la început de an, revista pentru promovarea tinerelor talente – ARTĂ şi CANDOARE

 

După ce au dispărut concursurile  gen „Comper” sau „Evaluare în educaţie”, concursuri şcolare gratuite, celelalte care au apărut sunt cu bani, gen „Discovery”, „Formidabilii”,  dar părinţii sunt circumspecţi şi neinteresaţi de participarea odraslelor, e destul faptul că trebuie să cumpere auxiliarele an de an, ba uneori şi cărţile (manualele) din librării sau edituri, fiindcă cărţile primite de copiii lor sunt uzate, mâzgălite, scrise (adică problemele rezolvate de prima generaţie care le primesc noi), să participi la un concurs şcolar sau să fii publicat GRATUIT într-o revistă şcolară este un dar dumnezeiesc!

De Ziua Naţională a României, la invitaţia doamnei Lioara Macovei, redactor-şef al revistei „Artă şi candoare”, revistă pentru promovarea tinerelor talente, am publicat împreună cu câţiva dintre elevii mei, de 1 Decembrie, unsprezece desene pe această temă.

În editorialul semnat de scriitoarea Lioara Macovei, spune printre altele: „Lucrurile minunate pe care le înfăptuieşte omul, au la bază pasiunea. (...) Aceasta ne ajută să trăim, iar înţelepciunea să rezistăm. Germenele pasiunii este afecţiunea, iubirea.”

În cuprinsul celui mai recent număr, Anul II, nr. 6, decembrie 2020, sunt rubrici interesante, precum ar fi:

·         „Poeţi care ne-au încântat copilăria: Octavian Goga, Otilia Cazimir, George Coşbuc, Ion Barbu, Anton Pann, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu.”

·         Rubrica „Talentele noastre” cuprinde proză şi poezie  ale elevilor: Tania Mara Trif, Teona Grădinaru, Antonia Marta.

·         Un articol de Claudia Elena Peter, numit „Tradiţia în interpretarea copiilor”.

·         „Lumea văzută prin ochi de copil” cuprinde „Povestea din para fermecat” de Georgiana Georgescu, „În căutarea zânelor florilor”, „Şezătoarea micuţilor artizani”, „Călători prin toamnă – atelier de dezvoltare personală prin pictură”.

·         Un număr însemnat de pagini sunt oferite şcolilor gimnaziale: „Mihail Sadoveanu” Bacău, „Miron Costin” Paşcani, Şcolii Populare de Arte şi Meserii Bacău, „Liceul de artă” Oradea, Şcoala „Elena Cuza” Piatra Neamţ, Grădiniţa Nisipoasa Prahova, Grădiniţa Hârlău, elevii clasei a II-a Mireşu Mare, Maramureş, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Bacău.

·         La rubrica „Pagini de lectură” sunt propuse „Poveşti din sat” de Nadia Linul Urian, „Scrisoare către Moş Nicolae” de Emilia Rusu Popescu, „Înconjuraţi de sfinţi” de Viorel Croitoru, „Alegem nu doar ce mâncăm la micul dejun” de Sivia Bodea Sălăjan, „Nevăzutul Moș Crăciun” şi „Clopoţel de argint” de Lioara Macovei, „Bătături” de Gabriela Ioniţă,poeziile  „Ariciul încrezut” de Geta Ţîrel, „Furnicuţa” de Daniela Achim Harabagiu.

·         Rubrica „Iarna marilor poeţi” îi cuprinde pe: George Bacovia, Ion Minulescu, Vasile Alecsandri, Nicolae Labiş.

La final sunt sunt expuse fotografii de colecţie cu „Datini şi obiceiuri de iarnă”.

Este o revistă  bine gândită, variată ca tematică, concepută şi finalizată cu dragoste pentru tinerii noştri de azi, o revistă care o să le placă mult elevilor mei să o citească şi de ce nu, să devină colaboratori ai acesteia.

                                                                                                  GDL





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu