România a ajuns într-un moment crucial al istoriei sale în care este nevoie de implicarea activă și directă a cetățeanului pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime. Asta dacă vrem ca mâine să mai fim o țară, un popor!
În mod cert, nici Guvernul progresist și colonialist al României și nici Parlamentul în actuala sa compoziție nu vor face nimic pentru a ne apăra de valul globalizării și al noii normalități.
Este motivul pentru care noi, cetățenii, trebuie să facem ceea ce nu au făcut din nepricepere, din teamă sau ticăloșie reprezentanții noștri în ultimii 30 de ani: să apărăm suveranitatea și independența României prin forțarea adoptării unor legi scrise exclusiv în interesul superior și suveran al cetățeanului român.
Căci noi, “simplii cetățeni”, avem dreptul să propunem Parlamentului adoptarea legilor de care avem noi nevoie. Știați asta? Și nu doar prin “reprezentanții noștri”, ci chiar și în mod direct, nemijlocit!
Da Constituția ne dă dreptul de a avea inițiativa legislativă, de a “forța” Parlamentul să adopte unele legi.
Este motivul pentru care va trebui să începem să facem apel la mecanismele constituționale pe care le avem la dispoziție și, în temeiul articolului 74 din constituție, să ne utilizăm dreptul inițiativă legislativă urmând să propunem legislativului legile de care cetățenii României chiar au nevoie.
Pentru aceasta avem nevoie de minim 100.000 de cetăţeni cu drept de vot care să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării.
În realitate va trebui să strângem mai multe sute de mii, chiar milioane de semnături pentru a forța mâna actualei majorități să adopte inițiativele noastre legislative.
Vă aduc spre atenție și discuție o primă propunere legislativă care ar putea și chiar ar trebui să vină din partea noastră, a poporului: Legea suveranității.
Legea pentru protejarea interesului superior și suveran al poporului și cetățeanului român
1. Se interzice tăierea la ras a corpurilor de pădure pe teritoriul României pana in anul 2040.
2. Înstrăinarea activelor statului român se face doar în urma adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest sens.
3. Concesionarea resurselor naționale se face doar în urma adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest sens pentru fiecare zona concesionată in parte.
4. Se suspenda exploatarea resurselor statului roman concesionate pana la aceasta data până la momentul urma adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest pentru fiecare zona concesionată in parte.
5. Limitarea drepturilor constituționale ale cetățenilor romani prevăzute de Constituție se poate face doar de către legislativ prin lege organica adoptată de Parlament cu majoritate calificată.
6. Articolele de lege declarate neconstituționale de către CCR sunt considerate abrogate de drept in temeiul prezentului articol din a 46a zi de la publicarea in Monitorul Oficial a Deviziei CCR in situația in care legislativul nu pune in acord dispoziția legală cu decizia CCR.
7. Tratamentele medicale pot fi administrate cetățenilor români doar prin obținerea in prealabil a acordului și consimțământului scris al pacienților in urma unei prealabile si obligatorii informări făcute pe baza prospectelor oferite de producatorul medicamentelor propuse, exceptate fiind urgentele medicale.
8. Este interzisă implicarea serviciilor secrete din Romania in justiție, in politica, in presa și in afaceri pe teritoriul României. Demascarea persoanelor fizice sau juridice care încalcă prezenta dispoziție legală este exceptată de la aplicarea art … din Legea 51/1991. Încălcarea prezentei dispoziții legale constituie abuz in serviciu, iar nedenunțarea unei posibile încălcări a acestei norme constituie complicitate la abuz in serviciu, astfel cum aceasta infracțiune este definita și sancționată de dispozițiile art 297 C.Pen.
9. Este interzisă achiziționarea de echipamente militare de la producători externi care nu asigura producția Offset in Romania de cel puțin 40% din valoarea contractului.
10. Este interzisă orice formă de cenzură sau limitare a dreptului la libera exprimare a cetățenilor români pe rețelele de socializare sau/și in mediul online. Încălcarea prezentei norme legale atrage sancționarea prestatorului de servicii online cu o amendă cuprinsă intre 10.000.000 și 50.000.000€, in funcție de gravitatea faptei.
11. Prezenta lege intra in vigoare de la data publicării in monitorul oficial, orice dispoziție contrară fiind de drept abrogată de la această dată.
Desigur, textul poate și trebuie să fie și discutat, și îmbunătățit, adus la forma și standardele impuse de Legea 24/2000.
Dar sper să un bun început, fie o bază utilă pentru o dezbatere publică și constructivă care să ducă într-un final (care sper să nu fie atât de îndepărtat) la strângerea semnăturilor pentru înaintarea acestei Legi spre adoptare Parlamentului României.
Personal, alături de #CoalițiaPentruNațiune și de orice altă forță politică interesată în adoptarea prezentei legi, voi face tot ce îmi stă în putință pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale acestui popor.
Aștept părerile și, desigur, sprijinul Dvs!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu