*
* *
Gelu Dragoş a venit spre poezia tipărită destul de târziu, după lungi
ezitări şi după sute de articole de presă, sportive sau de informare, scriind
la început despre poeţii maramureşeni şi despre isprăvile lor.
Posesor al unei educaţii didactice temeinice, om de
catedră care şi-a găsit vocaţia învăţând copiii povestea literelor şi puterea
acestora când se strâng laolaltă, în cuvânt, în cuvinte, în propoziţii, el s-a
încumetat, cu greu, să dea spre tipar prima carte de poezie la o vârstă la care
mulţi poeţi ies obosiţi, înfrânţi sau chiar sfâşiaţi din arenă. Gelu Dragoş
şi-a încercat condeiul pe marginea multor partituri dar cel mai bine îi ies
poemele de introspecţie, directe, în care nu se menajează, cele în care se uită
în oglindă şi nu se minte şi nici nu se cruţă, cum este, de exemplu poemul Fără perspective: „iar apoi, ne îmbătăm mai ceva ca-n birtul din colţ;/ timpul risipit astfel nu-l putem lua înapoi –/ se duc toate-n van şi dorinţele noastre seacă/ doar lacrimile
ne mai hrănesc zi şi noapte;/ a sosit Vremea aceea şi-o trăim din plin...”
Asta nu înseamnă că în cartea sa există puţine poeme reuşite, de citit, demne de atenţie, versuri citabile, ci
doar că aici mi se pare că reuşeşte să ne mişte din propria noastră beţie, pe
care o putem experimenta şi treji. Şi în poemele cu metrică şi structură
clasică Gelu Dragoş se regăseşte cu uşurinţă şi scrie poezii inspirate, în care
se aude sufletul: „(…) Ne-atinge ochiul stâng, durerea/ aripa păsării ce
lasă,/ o toamnă şi mai grea, tăcerea/ şi
atâtea amintiri ne lasă.” (Semn de
întoarcere)
...Era vremea
pentru un volum de versuri care să-i poarte semnătura şi care să-i aducă
confirmări şi, totodată, să-i risipească incertitudinile. Pentru că amândouă
deodată îl vor întâmpina de îndată ce îşi va răsfoi volumul tipărit...
Nicolae Scheianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu