Dragi prieteni, dați-mi voie, să mă laud. Iar am cu ce! Sau să trec direct la povestea care vreau s-o împart cu voi? Și una și alta ... nu-i așa? Încă mai păstrez ecoul celei mai proaspete tabere literare la care am participat ... Dunavățul de Jos, Tulcea, în organizarea poetei Olga Văduva (Grigorov), încă un motiv de a repeta felicitările, de a mă reîntoarce la amintiri, la emoții, la bucurie. Vorba copiilor ,,mai vreau acolo!". Și eu mai vreau! Și noi mai vrem, veți zice! Eu, încă nu mi-am terminat de punctat emoțiile. Mai am de scris! De finalizat jurnalul. Mai ales că am promis publicarea unui volum antologic, pentru care mi-am asumat responsabilitatea. Între noi fie vorba, deja am început munca la volum, deși el va fi lansat abia în ediția 2022 a taberei literare. Doamne ajută să fie bine! Să fim sănătoși și fericiți! Să ajungem acele vremuri! Abia aștept! Sincer ... Azi, aici, însă, despre o altă bucurie vreau să vorbesc. Despre darurile primite în această tabără, de la scriitoarea Violeta Bobocea, mulțumindu-i, pentru ele.
Este vorba despre volumele:
- SUNT BOB DE ROUĂ, apărut la Editura Izvorul Cuvântului, Buftea, 2020, ISBN 978-606-058-120-8, 120 p., cu un cuvânt de întâmpinare, numit Cuvântul editurii, semnat de Florin Căprar, care spune: ,,Am încercat să sintetizeze și să scot în evidență focul creației arzând în sufletul fremătând sub liniștea cuvintelor, al Violetei Bobocea, un foc atât de intens și atât de frumos, de care are nevoie lirica românească", (p. .
,,Sunt un fluture singuratic
în bătaia vântului,
o frântură de vers
într-o existență incertă,
o frunză răvășită de tristețe,
un bon de rouă
pe o penală de trandafir,
un fir de iarbă uitat
în calea trecătorilor.
Sunt o doină de dor
fredonată în gând,
doar o blândă poveste
revărsată-n amurg,
un gând răzleț în amintire", poezia care poartă titlul cărți, p. 10, Sunt un bob de rouă.
Mulțumesc dragă prietenă. Sincer, abia aștept să am timpul necesar de a mă opri la lectură. Respect și prețuire profundă ... Vorba mea,
pupici
și îmbrățișări!- ETERNA CĂUTARE, volum de versuri, apărut la Editura Editgraph, Buzău, 2020, ISBN 978-606-663-889-0, 102 p., copertă și tehnoredactare îngrijite de Eugenia Enescu-Gavrilescu și o prefață, ,,Eterna căutare" în inima poetului, semnată de Nicolae Toma - prozator, poet, critic literar, jurnalist de investigație, editorialist, membru U.Z.P.R., ce-și finalizează prefața cu un îndemn, care-mi prea place: ,,Îndemnul meu pentru autoare este unul clar: Scrie, scrie și nu te opri!", p. 9. Iată, dragi prieteni, poemul Eterna căutare, care poartă numele volumului:
,,Omul caută
cu o sete nestinsă
de-o viață
răsăritul și apusul,
realitatea și visul,
dorul din ape,
setea de paradis,
neliniștea din priviri,
unicitatea clipei,
incertitudinea seculară,
nostalgia lumii astrale,
lumina din sufletul pustiit
de veacuri,
culpa din păcatul originar,
înțelesul destinului
ancestral al omenirii,
rostul și credința,
nemărginirea, dar și
regăsirea de sine.
Omul caută veșnic
răspunsuri
între tăcere și logos", p. 11.
- MINUNILE LUMII MODERNE, în colaborare cu Mihai Isofache, un volum apărut la Editura Izvorul Cuvântului, Buftea, 2020, 70 p. ISBN 978-606-058-071-3. Vreți să știți ,,minunatele-minuni" ale lumii cuprinse în volum? Iată-le: Marina Bay, SuperTree Grove, Turnurile Petronas, Excalibur Hotel, Sheraton Huzhou, Sun Cruise Resort, The Sage Gateshead, Muzeul Guggenheim, Opera din Oslo, Orașul Artelor, Market Hall, National Centre, Palau, Pădurea verticală, Casele cubice, Clădirea Lotus, Turnul REN Shanghai, Clădirea pian din China, Gare do Oriente, Emporia, Clădirea CCTV, Turnul F&F, Turnul Tornado, LEED hotel Beijing, Beijing Aquatics, Phoenix Media Center, Galaxy SOHO Beijing, Cuptorul solar Odeillo, Rush University.
Felicitări
, prieteni dragi. Mulțumesc pentru că sunteți în viața mea. Pupici
și îmbrățișări ...- BUZĂUL ÎNTRE MIT ȘI REALITATE, apărut la Editura Izvorul Cuvântului, Buftea, 2020, ISBN 978-606-9040-93-5, în colaborare cu Mihai Isofache - clasa a XII-a J, Cătălina Nistor - clasa a XII-a D, Remus Anton - absolvent și Ștefan Ionescu - clasa a XI-a H, elevi au Colegiului Național ,,Mihai Eminescu", Buzău. O lucrare extrem de interesantă. Felicit conceptul volumului și colaboratorii. Capitole, precum Buzăul în trecut, Bazarul din Buzău, Buzăul de astăzi, Locuri mirifice din Buzău (Valea Chihlimbarului, Muzeul Chihlimbarului, Poiana Cozanei), Așezările rupestre, Legenda vulcanilor noroioși, Lacul vulturilor - sunt doar câteva date ce reprezintă interes obiectiv și atracție. Felicit întâi elevii participanți, apoi dascălul Violeta Bobocea, omul de la catedră, cel care și-a asumat întreaga activitate de coordonare a volumului. Sunteți minunați! Și cred că mai puteți face astfel de minunății.
- MENIRE SACRĂ, apărut la Editura Izvorul Cuvântului, Buftea, 110 p., ISBN 978-606-058-090-4, redactor de carte Elena Zamfir, un cuvânt de întâmpinare al volumului, Un exemplu de dăruire, semnat de Elena Căpățînă, L.S.R. și Omul de la catedră, semnat de autoare. Draga mea prietenă, nu îmi aduc aminte dacă am mai văzut un asemenea demers. Ideea este extraordinară, de a antrena în proiect elevii. Superb! Iubesc ideea. Promit, cât mai curând, să-mi fac timp pentru lectură, dar trecand peste toate cutumele, cu acest volum voi începe. Îmi stârnește interesul și curiozitatea. La o ,,trecere în revistă", fugară, am observat că este vorba doar despre elevii clasei a XII-a. Bravo lor!
Felicitări
tuturor ... Și pentru că tot vorbim despre elevii de liceu, despre tinerețea lor, despre viața și meseria de dascăl, voi finaliza toate acestea cu poezia Îndemn, dedicată ,,Elevilor mei", p. 102.
,,Lecțiile-s o încântare,
Le așteaptă fiecare,
Le vorbești despre viață,
Îi îndrumi, le dai povață.
Pe al vieții drum mereu,
Să învingi, să fii erou!
Viața-i continuă luptă,
Cu o față nevăzută!
Să fii om cu-adevărat,
Consecvent și educat,
Să alegi tot ce e bun,
Nu te-opri nicicând din drum!".
VASILE BELE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu